Vechiul sat Holloko din nordul Ungariei a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1987, datorită modului excepțional în care a conservat arhitectura, cultura și particularitățile stilului de viață din mediul rural de dinaintea practicilor agricole moderne ale secolului XX, potrivit whc.unesco.org. Este primul sat inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Holloko se află într-un pitoresc cadru natural, într-una din văile lanțului muntos Cserhat, în districtul Szecseny, județul Nograd, la aproximativ 100 de kilometri de capitala Budapesta.

Istoria așezării este strâns legată de cea a castelului Holloko, menționat pentru prima dată în anul 1310, ridicat de familia de nobili Kacsic pentru a face față invaziei tătarilor. Inițial, un mic sat începuse să prindă contur în apropierea zidurilor castelului.

În 1552, construcția a fost cucerită de otomani, iar în următorii 150 de ani, castelul a fost disputat de maghiari și otomani.

Numele 'Holloko' poate fi tradus prin 'Piatra corbului' și provine din alăturarea cuvintelor 'hollo' (corb) și 'ko' (piatră). Legenda spune că un nobil pe nume Andras, ce făcea parte din clanul Kacsic, s-a îndrăgostit de frumoasa soție a unui proprietar de terenuri din împrejurimi. A răpit-o și a închis-o în temnița castelului ce se afla în construcție. Femeia, însă, era protejata unei vrăjitoare, iar aceasta a făcut un pact cu forțele întunericului pentru a o salva. Drept urmare, pietrele zidite în timpul zilei au început să dispară noaptea. Potrivit legendei, servitorii diavolului, deghizați în corbi, duceau pietrele pe stânca pe care se află azi castelul, pentru a o elibera pe femeie, notează holloko.hu.

În jurul anului 1683, atât castelul, cât și satul din jurul său au fost abandonate, fiind începută construcția unei noi așezări în apropiere, actualul sat Holloko. În anul 1782, satul cuprindea un singur drum principal și câteva case de-a lungul acestuia. Așezarea s-a dezvoltat constant, astfel încât în anul 1885 nu mai rămăsese pământ suficient pentru practicile agricole.

Casele, realizate din cherestea și văruite în alb, cu pridvoare, au fost reconstruite de numeroase ori, din cauza incendiilor. Ultimul eveniment tragic de acest fel datează din anul 1909.

Satul Holloko păstrează arhitectura și obiceiurile tradiționale ale paloților, un subgrup etnic maghiar din regiunile nordice ale Ungariei și cele sudice ale Slovaciei, zonă cunoscută în terminologia geografică drept Ținutul Paloților (Palocfold). Limba maghiară vorbită de aceștia este caracterizată de arhaisme și regionalisme, precum și de un accent specific.

Cele mai vechi case, în număr de 67, se află de-a lungul celor două drumuri principale, ce poartă denumirile de Lajos Kossuth și Sandor Petofi. Cele mai recente sunt ridicate în spatele primelor. În total, satul numără 126 de case, notează holloko.hu. La recensământul din 2011, satul avea 352 de locuitori.

Pământurile din jurul satului sunt destinate culturilor agricole tradiționale, fără să lipsească livezile, vița de vie și zonele împădurite.

În centrul satului Holloko se află biserica romano-catolică, acoperită cu șindrilă, ridicată pe o fundație de piatră. Actuala turlă datează din 1889. În interior pot fi văzute o sculptură din lemn intitulată 'Statuia credinței' și o cruce cu Hristos răstignit, ambele din secolul al XVIII-lea, punctează crestinortodox.ro. Construcția a fost restaurată în 1980.

În satul Holloko mai pot fi vizitate un mic muzeu etnografic, un muzeu al păpușilor, un centru gastronomic, un magazin de obiecte artizanale și o țesătorie.

Cea mai importantă și spectaculoasă sărbătoare de la Holloko este cea de Paști. Cu acest prilej, vizitatorii au ocazia să admire atât costumele tradiționale ale locuitorilor, bogat decorate și colorate, cât și obiceiurile legate de Învierea Domnului și anumite meșteșuguri populare.

În luna octombrie a fiecărui an, la Holloko are loc parada de culesul strugurilor, însoțită de diferite evenimente culturale desfășurate la castel și în biserică. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.holloko.hu