Comunicat de presă - Școala de la Piscu
VARVARA BUZILÃ, etnolog din Republica Moldova, câștigă Europa Nostra Award, secțiunea Heritage Champion 2025
Piscu/Ilfov, 12 iunie 2025
Școala de la Piscu anunță oficial că VARVARA BUZILÃ, etnolog din Republica Moldova, se află printre câștigătorii premiilor Europa Nostra Awards 2025, cele mai prestigioase distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural din Europa. Europa Nostra este cea mai reprezentativă rețea a societății europene în domeniul patrimoniului cultural.
Pentru European Heritage Awards/Europa Nostra Awards 2025, au fost depuse 251 de aplicații din 41 de țări europene. Au fost premiate 30 de proiecte și personalități remarcabile, din 24 de țări, distincțiile fiind organizate în 5 secțiuni. Varvara Buzilă a fost premiată în cadrul secțiunii Heritage Champions, ce onorează profesioniști care și-au dedicat mai mult de 30 de ani din viață cercetării, ocrotirii și promovării patrimoniului cultural.
Aplicația a fost înaintată de Asociația Gaspar, Baltasar &Melchior/Școala de la Piscu, din România, premiată cu European Heritage Award/Europa Nostra Award în 2022, la secțiunea Educație, Formare, Meșteșug (Education, Training, Skills)
Cine este Varvara Buzilă?
Varvara Buzilă este una dintre cele mai importante voci ale patrimoniului cultural din Republica Moldova. De peste patru decenii, s-a dedicat protejării și revitalizării acestui patrimoniu, atât prin cercetare științifică, cât și prin implicare publică. În calitate de coordonator științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, a construit o carieră solidă, în care rigoarea academică se împletește cu o pasiune profundă pentru cultura vie.
Activitatea sa de cercetare etnografică acoperă peste 850 de localități din Republica Moldova, dar și zeci din România și Ucraina. Este autoarea a zece monografii, a peste 75 de articole științifice și a sute de texte destinate publicului larg. În tot ceea ce face, Varvara Buzilă reușește să îmbine cercetarea riguroasă cu un limbaj accesibil, aducând tradițiile comunităților în dialog cu practica muzeală contemporană. Nu întâmplător, colaborarea sa îndelungată cu emisiunea 'Tezaur' (TVR Moldova) - cu peste 600 de episoade - a devenit un reper în promovarea patrimoniului cultural în viața cotidiană a moldovenilor, indiferent de vârstă.
În paralel cu activitatea de cercetare și comunicare, Varvara Buzilă a avut un rol esențial în construirea cadrului legislativ care protejează patrimoniul cultural imaterial din Republica Moldova. Între 2009 și 2019, a fost președinta Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. A coordonat Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial și a fost implicată în elaborarea a cinci dosare UNESCO, dintre care patru au fost înscrise pe lista patrimoniului imaterial, iar unul pe Lista Tentativă.
Ca profesor, mentor și educator, a predat în mai multe universități, a coordonat teze de masterat și doctorat, a condus tabere de vară și expediții științifice. A revenit constant în mediul rural pentru a susține purtătorii de tradiție și pentru a încuraja transmiterea patrimoniului între generații. A contribuit activ la revigoarea cusutului cămășii tradiționale, inițiind grupuri de lucru care, dincolo de gestul în sine, susțin identitatea culturală și întăresc reziliența socială și economică.
Implicarea sa se extinde și în zona sustenabilității: a îndrumat meșteri populari să folosească materiale locale și ecologice, promovând totodată un turism cultural centrat pe autenticitate. A inițiat campanii prin care a încurajat cetățenii să doneze bunuri culturale muzeelor, ceea ce a dus la îmbogățirea colecțiilor publice cu peste 1800 de piese. Prin metode inovative de cercetare pe teren, Varvara Buzilă reușește să transforme patrimoniul imaterial - aparent invizibil - într-o realitate accesibilă, transmisibilă și vie.
Numită adesea, cu respect, 'o enciclopedie a culturii tradiționale', Varvara Buzilă este o personalitate de referință nu doar pentru specialiști, ci și pentru publicul larg. Impactul său se vede în arhive și în legislație, dar mai ales în sate, școli și spații publice - acolo unde cultura nu doar se conservă, ci continuă să inspire și să unească.
Juriul Europa Nostra Awards 2025 a concluzionat: 'Mai bine de patru decenii, Varvara Buzilă a contribuit neobosit la salvgardarea patrimoniului cultural al Moldovei - a celui material și imaterial - deseori în condiții dificile, având un suport instituțional modest', notând totodată: 'Îmbinând cercetarea academică și activitatea la firul ierbii, a modelat linii directoare la nivel național și a jucat un rol-cheie în depunerea la UNESCO a dosarelor de patrimoniu din partea Moldovei'.
Varvara Buzilă susține: 'Chiar dacă patrimoniul cultural este, prin definiție, un martor al vremurilor trecute, în prezent, cercetarea, protejarea și promovarea lui se profilează în tendințe noi, cu un impact social aflat în creștere. De ce? Fiindcă patrimoniul cultural constituie partea sesizabilă a unor valori sociale definitorii. În contextul dinamismului vieții de la începutul secolului al XXI-lea, comunitățile caută resorturi stabile, pe care patrimoniul cultural le oferă cu multă generozitate. El are capacitatea de a uni, de a genera comunicare afectivă, de a solidariza pentru continuarea și transmiterea moștenirii culturale. În ultimele decenii am însușit lecții valoroase privind asumarea acestui domeniu. Am admirat patrimoniul bogat al multor state. În același timp, am apreciat mult când comunitățile moștenitoare de patrimoniu, l-au pus hotărât în valoare, transformându-l într-o resursă excelentă a construcțiilor sociale. Trăirea pe viu a acestor relații contează enorm în practica culturală. Noi putem stimula aceste relații dintre patrimoniul cultural și comunități, așa încât din ele să se alimenteze memoria socială, necesitatea de colaborare și spiritul identitar, esențiale în dezvoltarea socială.'
Adriana Scripcariu, istoric de artă, Școala de la Piscu, Ilfov, România: 'Având experiența deschiderii pe care o oferă intrarea în familia profesională și sufletească Europa Nostra, am lucrat cu entuziasm la realizarea aplicației Varvarei Buzilă la European Heritage Awards/Europa Nostra Awards 2025. Consider că, dincolo de realizările sale profesionale excepționale, Varvara Buzilă întruchipează valorile și aspirațiile unei societăți greu încercate, care țintește în acești ani la integrarea europeană dar care iată, este deja reprezentată în această galerie de onoare a apărătorilor patrimoniului cultural european. Prin personalități ca Varvara Buzilă, Moldova își exprimă compatibilitatea totală cu valorile europene. Îmi doresc ca munca ei să devină mai cunoscută și mai vizibilă la nivel european, clarificând fața acestui neam purtător de cultură și limbă romanică, între Prut și Nistru.'
Câștigătorii European Heritage Awards/Europa Nostra Awards 2025 vor fi omagiați pe 13 octombrie, la Bruxelles, în cadrul Ceremoniei Premiilor Patrimoniului European 2025, în incinta Flagey, o clădire iconică în stil Art Deco. La acest eveniment de nivel înalt va participa Președintele Executiv al Europa Nostra, Hermann Parzinger, și Comisarul European pentru Echitate între generații, Tineret, Cultură și Sport, Glenn Micallef.
Ceremonia va constitui punctul culminant al Summitului Patrimoniului Cultural European (European Cultural Heritage Summit 2025). Într-un context geopolitic complex, Summitul va oferi, de asemenea, o oportunitate potrivită pentru a conferi vizibilitate și rezonanță viitoarei Busole Culturale a Uniunii Europene (Cultural Compass of the European Union), precum și pentru a pleda pentru valoarea politică, socială, de mediu și economică a patrimoniului cultural pentru viitorul Europei. Summitul e organizat de Europa Nostra și cofinanțat de Uniunea Europeană.
Despre toți câștigătorii premiilor Heritage Award / Europa Nostra Award 2025 aici: Information and Jury's comments. Premiile European Heritage Awards/Europa Nostra Awards sunt cofinanțate de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].