logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

27 martie - Ziua mondială a teatrului

Imagine din galeria Agerpres

Ziua mondială a teatrului este marcată în fiecare an la 27 martie, în vederea conştientizării valorii teatrului în toate formele sale şi promovării activităţii comunităţilor de teatru în întreaga lume.

Instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), Ziua mondială a teatrului a devenit un eveniment anual din 1962, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Institutul Internaţional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic şi a fost înfiinţată în 1948, la iniţiativa UNESCO, potrivit www.world-theatre-day.org.

Pentru marcarea acestei zile sunt organizate diverse manifestări în cadrul cărora publicul are ocazia să întâlnească artiştii preferaţi. Una dintre cele mai importante dintre acestea este transmiterea mesajului tradiţional internaţional. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional este invitată să comunice reflecţiile sale asupra celei mai vechi forme artistice - teatrul -, într-un mesaj, tradus în peste 50 de limbi. Primul mesaj de Ziua mondială a teatrului a fost scris în 1962, de poetul şi dramaturgul Jean Cocteau. Printre personalităţile de pe mapamond care au transmis mesaje cu prilejul acestei zile s-au numărat şi românii Radu Beligan (1977) şi Eugene Ionesco (1976).

În anul 2020, în contextul pandemiei de Covid-19, a fost pentru prima dată când marcarea acestei zile a găsit teatrele închise, evenimentele fiind transmise online. Mesajul a fost scris de Shahid Nadeem, autor dramatic din Pakistan, şi şi-a găsit drum către public de pe scene virtuale. În 2021, mesajul a fost transmis de actriţa britanică de teatru şi film, Helen Mirren, iar evenimentele prilejuite de Ziua mondială a teatrului au fost transmise online ca şi anul precedent. În 2022, mesajul a fost transmis de regizorul american de operă şi teatru, Peter Sellars.

În acest an mesajul de Ziua mondială a teatrului este transmis de actriţa egipteană Samiha Ayoub.

 

 

Sursa foto: world-theatre-day.org 


În ţara noastră istoria teatrului începe în mai 1798, odată cu înfiinţarea primei trupe de teatru autorizate. Primul teatru public bucureştean a fost "Teatrul de la Cişmeaua Roşie", înfiinţat în 1816, unde au avut loc o serie de reprezentaţii până la incendiul din 1825, când clădirea a fost mistuită de flăcări. În 1852 a fost deschis Teatrul Mare din Bucureşti, condus de Costache Caragiale, prima reprezentaţie fiind cu piesa "Zoe sau Un amor românesc", la 31 decembrie. Construcţia în stil baroc a teatrului începuse cu patru ani în urmă, în 1848, după planurile arhitectului vienez Heft, potrivit www.tnb.ro/ro/istoricul-tnb.

 

 

Sursa foto: tnb.ro 


Teatrul Mare a devenit instituţie publică de cultură în 1864, printr-un decret semnat de prim-ministrul de atunci, Mihail Kogălniceanu, iar în 1875, directorul Alexandru Odobescu punea pe frontispiciu numele instituţiei - Teatrul Naţional. La sărbătorirea centenarului, în 1952, Teatrul Naţional a primit numele lui Ion Luca Caragiale, iar în noiembrie 2014, Teatrul Naţional "l. L. Caragiale" a fost reinaugurat după ample lucrări de consolidare şi reamenajare.

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, cu o vechime de peste 160 de ani, rămâne o instituţie-reper pentru cultura românească şi cel mai vizitat dintre teatrele româneşti. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

 

* Explicaţie foto din deschidere: Piesa de teatru 'Tatăl', de Florian Zeller, regia Cristi Juncu, la Teatrul Bulandra din Bucureşti.

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Documentare 19-04-2025 18:00

SĂRBĂTORI: Biserica Catolică sărbătorește Învierea Domnului (20 aprilie)

Duminică, 20 aprilie, este sărbătorită de Biserica Catolică, Duminica Paștelui: solemnitatea Învierii Domnului. Sfânta Liturghie este celebrată în Piața Sfântul Petru la ora 10.30, celebrarea euharistică fiind urmată de binecuvântarea 'Urbi et Orbi', conform calendarului slujbelor și ceremoniilor din Săptămâna Sfântă, publica

Documentare 19-04-2025 18:00

SĂRBĂTORI ORTODOXE: Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști)

În Biserica Ortodoxă, anul acesta, la 20 aprilie, este Duminică Sfintelor Paști, sărbătoarea Învierii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Numită în cântările Bisericii 'praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor', Învierea Domnului este cel mai important eveniment care a avut loc &

Documentare 19-04-2025 03:30

CITATUL ZILEI

'Să vă mirați de negrăita înțelepciune a Ziditorului întregii făpturi, cum din nimic pe toate le-a adus întru a fi.' - Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei (1768-1846) ('Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 201

Documentare 19-04-2025 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 aprilie

Ortodoxe Sfânta și Marea Sâmbătă; Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfințit Mc. Pafnutie Greco-catolice Sfânta și Marea Sâmbătă. Sf. pr. m. Pafnutie; Sf. cuv. Ioan Paleolavritul Romano-catolice Sâmbăta Sfântă Sf. Leon al IX-lea,

Documentare 19-04-2025 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 aprilie

Este a 109-a zi a anului 2025. Au mai rămas 256 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 25 m și apune la 20 h 05 m. Luna răsare la 01 h 56 m și apune la 09 h 55 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)

Documentare 18-04-2025 10:00

18 aprilie - Ziua internațională a monumentelor și a siturilor

În fiecare an, la 18 aprilie, este sărbătorită Ziua internațională a monumentelor și a siturilor, ce oferă o oportunitate unică de a crește gradul de conștientizare asupra Comitetului Internațional al Monumentelor și Siturilor - ICOMOS și a activității pe care membrii săi o desfășoară pentru a conserva și proteja resursele culturale importante ale lumii, sub amenințare

Documentare 18-04-2025 08:00

SĂRBĂTORI: Sfânta și Marea Vineri (Denia Prohodului Domnului)

În Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor, Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Patimile sau Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare.

Documentare 18-04-2025 07:45

CITATUL ZILEI

'Arhieria Legii Noi este mai presus decât porunca Legii Vechi. Că acolo era ieșirea din Egipt, aici fugirea de păcat; acolo izbăvirea de tirania lui Faraon, aici izbăvirea sufletului de silnicia diavolului.' - Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei (1768-1846) ('Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediția a VI-a, revăzu

Documentare 18-04-2025 07:30

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 aprilie

Ortodoxe Sfânta și Marea Vineri (Zi aliturgică. Denia Prohodului Domnului); Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sfântului Cuv. Grigorie Decapolitul Greco-catolice Sfânta și Marea Vineri (Pătimirea și moartea Domnului). Sf. cuv. m. Ioan, ucenicul Sf. Grigore Decapolitul Romano-c

Documentare 18-04-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 aprilie

Este a 108-a zi a anului 2025. Au mai rămas 257 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 27 m și apune la 20 h 04 m. Luna răsare la 01 h 02 m și apune la 09 h 00 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)

Documentare 17-04-2025 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Adrian Păduraru

Actorul Adrian Păduraru s-a născut la 17 aprilie 1960, la Iași. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în 1984. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Oana Pellea, Claudiu Istodor. Din clasa doamnei Olga Tudorache, colegii săi au

Documentare 17-04-2025 10:45

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Fortificațiile de la Portobelo-San Lorenzo din Caraibe (Panama)

Fortificațiile din Caraibe, de la Portobelo-San Lorenzo, ale statului Panama reprezintă un exemplu de arhitectură militară de apărare specifică perioadei secolelor XVII-XVIII proiectat în zona de coastă de coroana spaniolă, cu rol de apărare pentru protejarea comerțului transatlantic, conform https://whc.unesco.org.

Documentare 17-04-2025 08:45

FRAGMENT DE ISTORIE: Înființarea Academiei de Științe Medicale din România (17 aprilie 1935)

Academia de Științe Medicale a fost și rămâne un for de consacrare pentru elita medicinei românești, așa cum a descris-o prof. dr. Irinel Popescu, în 2015, instituția fiind coordonatoarea cercetării medicale în România. Academia de Științe Medicale a fost înființată la 17 aprilie 1935 prin Legea nr. 91, aprobată de Senat și

Documentare 17-04-2025 08:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 145 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României

Banca Națională a României s-a înființat în 17/29 aprilie 1880, prin publicarea, în 'Monitorul Oficial' nr. 90, a Legii pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, luând astfel naștere Banca Națională a României, o instituție de credit, care deținea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era &i

Documentare 17-04-2025 08:00

SĂRBĂTORI: Sfânta și Marea Joi (Denie)

În această zi, la Cina cea de Taină, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creștinești: Taina împărtășaniei. Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paștele vechi iudaic, care-L prefigura pe El, taina jertfei Lui, iar apoi a instituit Paștele cel nou, adică identificarea pâinii și vinului binecuvântate cu Tr