logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

SPORTIVI DE LEGENDĂ: Pugilistul Adrian Diaconu ''Rechinul'', primul român campion mondial WBC la semigrea

Imagine din galeria Agerpres

Pugilistul Adrian Diaconu a fost unul dintre cei mai redutabili luptători români ai ringului în circuitul mondial profesionist.

S-a născut la 9 iunie 1978, la Ploieşti, Prahova, potrivit https://www.cosr.ro/.

 


Fiind neastâmpărat şi plin de energie, tatăl său l-a îndrumat spre sala de box din Ploieşti, CS Petrom-CS Petrolul Ploieşti, una din pepinierele de campioni a României pentru această frumoasă disciplină sportivă. A fost descoperit şi modelat în cariera de pugilist amator de antrenorul emerit al sportului, ploieşteanul Ion Moroiţă, cel care avea să-i stea în colţul ringului la Budapesta când a urcat pe locul trei al podiumului la campionatele mondiale. Agil, tehnic, cu lovituri foarte puternice şi un stil combativ prin care punea probleme fiecărui adversar, ridicând sala în picioare, Adrian Diaconu atrăgea atenţia în boxul naţional asupra parcursului său extraordinar pentru cariera internaţională.

 

 

Pugilistul Adrian Diaconu este declarat victorios la puncte împotriva americanului Chris Henry, în cadrul Galei ''Invincibilii', meci desfăşurat pe durata a 12 reprize, contând pentru titlul mondial interimar WBC la categoria semigrea, Bucureşti, 19 aprilie 2008.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI/Arhivă istorică AGERPRES

 


În 1996, la campionatele mondiale de juniori de la Havana (Cuba), a ocupat locul 3 la categoria 67 de kg.

Un an mai târziu, la Budapesta, la categoria de 71 de kg a ocupat acelaşi loc trei pe podium.

Performanţa se va repeta, în 1998, la Minsk, în Belarus, la categoria tot de 71 de kg.

În anul 1999, la campionatele mondiale de amatori de la Houston, din SUA, a reuşit locul 2 în confruntarea cu pugilistul din Uzbekistan, Utkirbek Haydarov.

 

 

Pugilistul Adrian Diaconu este declarat victorios la puncte împotriva americanului Chris Henry, în cadrul Galei ''Invincibilii', meci desfăşurat pe durata a 12 reprize, contând pentru titlul mondial interimar WBC la categoria semigrea, Bucureşti, 19 aprilie 2008.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI/Arhivă istorică AGERPRES

 


În cadrul turneului de calificare de la Liverpool. din 2000, pentru Jocurile Olimpice de la Sydney, a obţinut locul 1, la 75 de kg, pentru ca la competiţia olimpică propriu-zisă din Australia (Sydney) să obţină locul 5, la aceeaşi categorie 75 de kg, potrivit https://olympics.com/. A reuşit victorii împotriva lui Abdelghani Kinzi (Algeria) şi împotriva lui Jitender Kumar (India), dar a pierdut cu Jorge Gutierrez (Cuba).

După întrecerea olimpică a optat pentru circuitul profesionist, semnând cu Interbox Canada. La 2 martie 2001 a câştigat cu Mark Newton, la Montreal, în Canada, urmând apoi o serie de victorii cu Todd Black, Eric Olds, Claudio Ortiz, Francis Doiron, Melroy Corbin.

La 31 mai 2002, a luptat, la Sala Polivalentă din Bucureşti, cu Ganny Dovidovas, câştigând prin KO. A continuat seria victoriilor cu lupte susţinute în Canada, Statele Unite sau în Germania (Leipzig Arena). Palmaresul său îl propulsa în ringul internaţional, luptând şi în Statele Unite la Petersen Center (Pittsburgh), unde a câştigat cu Ronald Cobbs (17 mai 2003) şi desigur în Montreal, Canada, care devenise ringul gazdă al confruntărilor de acasă.

 

 

Pugilistul Adrian Diaconu evoluează împotriva canadianului Jean Pascal, într-un meci contând pentru titlul de campion mondial la categoria semigrea, versiunea WBC, disputat la Centre Bell din Montreal, Canada, 12 decembrie 2009.

 

Foto: (c) IONUT ANGHEL /Arhivă istorică AGERPRES

 


A boxat cu James Crowford, la 21 aprilie 2005, la Galaţi, reuşind să câştige din prima repriză prin KO tehnic.

Continuă seria victoriilor la Montreal, cu numeroşi pugilişti bine titraţi pe plan internaţional, printre care se numără Conal MacPhee, Darrin Humhrey, Max Heyman, Orlando Rivera. Devine singurul pugilist care l-a învins, la 16 mai 2006, pe sud-africanul Andre Thysse, la Montreal, în 12 reprize, indică www.fightnews.com. Urmează la rând americanul Rico Hoye, învins prin KO tehnic, în repriza a treia, la 9 mai 2007, la Montreal Bell Center, conform http://www.sportenote.com/.

Succesiunea de victorii categorice, cele mai multe prin KO sau KO tehnic, 25 de meciuri câştigate din care 15 încheiate înainte de limită, îl propune drept principalul luptător care să lupte pentru titlul mondial WBC la categoria semigrea. Americanul Chris Henry, campion naţional al SUA în 1998 la categoria de vârstă de sub-19 ani şi finalistul turneului mănuşa de aur, ediţia 2005, care pierduse doar cu reputatul Chazz Witherspoon, a fost ales pentru a lupta cu pugilistul român pentru titlul WBC, indică https://www.boxing247.com. Americanul din Houston avea în palmares, la ora meciului, 21 de meciuri câştigate, din care 17 reuşite prin KO, şi o înfrângere. Aproximativ 6.000 de oameni au umplut, în 2008, Sala Polivalentă din Bucureşti pentru meciul pentru titlul WBC la categoria semigrea, potrivit https://www.boxingscene.com/. Un meci disputat, de luptă, cu multă încrâncenare şi frumoase eschive tehnice în ring, cu lovituri grele de ambele părţi, dar la final cu un ''Rechin'' câştigător, prin decizia unanimă a arbitrilor (115-113, 115-113 şi 116-113), primul român campion mondial la semigrea în versiunea WBC. Un succes extraordinar pentru boxul românesc şi pentru sportul din România, graţie talentului şi determinării acestui pugilist ploieştean care a ştiut să îmbrăţişeze şi gloria şi duritatea acestui sport.

 


La 4 aprilie 2009, câştigă cu David Whittom, în opt reprize, la Montreal, pentru ca apoi să urmeze dubla (19 iunie şi 11 decembrie 2009) în confruntarea cu Jean Pascal pentru apărarea titlului mondial. Meciuri deosebit de grele, cu o încărcătură fizică şi tehnică aparte, pierdute la finalul celor 12 reprize de pugilistul român, conform http://www.sportenote.com/. Diaconu câştigă cu americanul Omar Sheika, în 15 octombrie 2010, la Montreal, în zece reprize, însă avea să piardă la 21 mai 2011, tot la Montreal, cu americanul Chad Dawson, în 12 reprize, indică http://www.fightsrec.com/.

Binecuvântat cu o forţă ieşită din comun în lovituri, singurul pugilist care l-a învins pe sud-africanul Andre Thysse, Adrian Diaconu a anunţat, la 14 mai 2012, retragerea din activitatea competiţională, potrivit http://www.fightsrec.com/.

Treizeci de meciuri în boxul profesionist, 27 de victorii, din care 15 reuşite înainte de limită, şi trei înfrângeri cu doar doi pugilişti. Un frumos palmares pentru unul dintre cei mai buni pugilişti pe care i-a dat boxul românesc, primul campion mondial român WBC la semigrea, şi unul dintre cei mai mari sportivi emblemă ai Ploieştiului, astfel poate fi caracterizat Adrian Diaconu, cel rămas cunoscut drept ''Rechinul'' pentru stilul său combativ inconfundabil în ringul de box, cu o forţă extraordinară în lovituri şi o putere remarcabilă de luptă în faţa oricărui adversar. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

***Explicaţie foto din deschidere: Pugilistul Adrian Diaconu se bucură după victoria la puncte împotriva americanului Chris Henry, în cadrul Galei ''Invincibilii', meci desfăşurat pe durata a 12 reprize, contând pentru titlul mondial interimar WBC la categoria semigrea, Bucureşti, 19 aprilie 2008.

Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Documentare 20-02-2025 09:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Valea Vinales din Cuba

Valea Vinales este o depresiune carstică cu suprafața de 132 kilometri pătrați, formată în urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani, situată în provincia Pinar del Rio, în vestul Cubei. A fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1999, datorită frumuseții peisajelor, agriculturii tradiționale și culturii specifice regiunii, arată

Documentare 20-02-2025 08:30

20 februarie - Ziua mondială a justiției sociale (ONU)

Ziua mondială a justiției sociale este marcată de Organizația Națiunilor Unite (ONU) anual, la data de 20 februarie, conform inițiativei Adunării Generale din 26 noiembrie 2007, arată un.org. Scopul Zilei mondiale a justiției sociale este de a atrage atenția factorilor responsabili asupra unor probleme precum sărăcia

Documentare 20-02-2025 08:00

Sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE, la Viena (20-21 februarie)

La 20 februarie 2025, Centrul de Congrese Hofburg din Capitala Austriei, fostul palat imperial al Imperiului Austro-Ungar, găzduiește, timp de două zile, sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare din Europa (OSCE), potrivit https://www.oscepa.org. Una dintre cele

Documentare 20-02-2025 07:45

CITATUL ZILEI

''Dacă cugetul tău este fără de greșeli, luarea aminte și deșteptăciunea se adaugă lui'' (''Maxime, sentințe și aforisme din Egiptul antic'', Editura Albatros, București, 1975) 

Documentare 20-02-2025 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 februarie

Ortodoxe Sf. Ier. Leon, episcopul Cataniei, și Agaton, episcopul Romei; Sf. Cuv Visarion Greco-catolice Sf. Leon al Cataniei Romano-catolice Sf. Elefterie, ep. Sfântul Leon, episcop al Cataniei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la

Documentare 20-02-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 februarie

Este a 51-a zi a anului 2025. Au mai rămas 314 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 08 m și apune la 17 h 52 m. Luna răsare la 01 h 10 m și apune la 10 h 06 m. Luna la Ultimul Pătrar 19 h 33 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Documentare 19-02-2025 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Poetul, prozatorul și publicistul Liviu Ioan Stoiciu

Liviu Ioan Stoiciu s-a născut în localitatea Dumbrava Roșie, județul Neamț, la 19 februarie 1950. A efectuat studii universitare de filologie și de filosofie, la Baia Mare și la București (1967-1975), se arată în 'Dicționarul general al literaturii române' apărut sub egida Academiei Române (București, Ed. Univers Enciclopedic, 2007).

Documentare 19-02-2025 09:30

DOCUMENTAR: Scriitorul, publicistul și dramaturgul Mircea Radu Iacoban împlinește 85 de ani (19 februarie)

Scriitorul, publicistul și dramaturgul Mircea Radu Iacoban a mărturisit într-un interviu, la împlinirea a opt decenii de viață,: ''Se spune că tinerii au proiecte, iar bătrânii, amintiri. Am fost cel mai tânăr director de Teatru Național, cel mai tânăr director de editură și tot așa înainte.'', potrivit

Documentare 19-02-2025 09:00

19 februarie - Ziua Brâncuși

La 19 februarie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Brâncuși - amintind de data aniversării marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876), personalitate marcantă în mișcarea artistică a secolului al XX-lea, a cărui contribuție la revoluționarea viziunii și a limbajului în arta de după 1900 a devenit emblematică, prefigur

Documentare 19-02-2025 08:30

DOCUMENTAR: Uniunea Teatrală din România - UNITER, 35 de ani de la înființare (19 februarie)

Uniunea Teatrală din România - UNITER a fost înființată în februarie 1990 și are o activitate neîntreruptă de 35 de ani, pentru care a obținut statutul de instituție de utilitate publică prin H.G.746 / 31 august 2000. Uniunea Teatrală din România a fost înființată și condusă timp de 31 de ani de omul de teatru Ion Caramitru (1942-2021). &I

Documentare 19-02-2025 08:00

DOCUMENTAR: Zodia Peștilor (19 februarie - 20 martie)

Ultima din ciclul zodiacal al celor 12 zodii europene, perioada ei fiind cuprinsă între 19 februarie și 20 martie, zodia Pești este guvernată de două planete: Jupiter și Neptun. Zodia Peștilor, o zodie feminină de apă, face parte din triunghiul zodiilor de apă, alături de Rac și de Scorpion, aducând celor născuți sentimente schimbătoare și puternic

Documentare 19-02-2025 07:45

CITATUL ZILEI

''Tu care ești bun față de un om avut, nu fi crud cu cel a cărui soartă devine aspră'' (''Maxime, sentințe și aforisme din Egiptul antic'', Editura Albatros, București, 1975) 

Documentare 19-02-2025 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 februarie

Ortodoxe Sf. Ap. Arhip Greco-catolice Sf. ap. Arhip, Filimon și Apfia Romano-catolice Sf. Mansuet, ep. Sfântul Apostol Arhip este pomenit în calendarul creștin ortodox la 19 februarie. Sfântul Apostol Arhip, unul din ce

Documentare 19-02-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 februarie

Este a 50-a zi a anului 2025. Au mai rămas 315 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 17 h 50 m. Luna răsare la 00 h 04 și apune la 09 h 39 m. Pești: 19 februarie - 20 martie. Primul decan (19 februarie - 28 februarie). AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumi

Documentare 18-02-2025 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Cybill Shepherd

Cybill Shepherd, actriță, cântăreață și fost fotomodel, a devenit cunoscută cu rolul Maddie Hayes din serialul TV 'Moonlighting' (1985-1989), în care a jucat împreună cu Bruce Willis, care i-a adus două premii Globul de Aur pentru cea mai bună actriță. Pentru sitcomul inspirat din propria viață, 'Cybill' (1995-1998), actrița a primit cel de-