Dramaturgul Horia Lovinescu s-a născut la 28 august 1917, la Fălticeni, judeţul Suceava, fiind cel mai interesant scriitor de teatru român al epocii de după 1948, autorul care a dat cea mai importantă operă dramatică, luându-şi ca subiect contemporaneitatea, transformările şi conflictele sociale, metamorfoza oamenilor în aceste decenii, potrivit lucrării "Dicţionarul general al literaturii" (Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2005).

Fiu al avocatului Octav Lovinescu şi al Anei (n. Cetăţeanu, descendentă din familia lui Ion Budai-Deleanu), nepot al criticului literar Eugen Lovinescu, Horia Lovinescu a făcut şcoala primară şi Liceul ''Nicu Gane'' (1932-1936) în localitatea natală. A absolvit, în 1942, cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. În 1946, şi-a luat doctoratul la Iaşi, cu o teză despre poezia lui Arthur Rimbaud, premiată la cenaclul Sburătorul şi publicată abia în 1981. Pentru o perioadă, a lucrat la Institutul de Statistică din Bucureşti şi la Radiodifuziunea Română, conform aceleiaşi surse.

Horia Lovinescu a debutat la ''Viaţa românească'', în 1953, cu piesa ''Lumina de la Ulmi'' (piesă în trei acte, şase tablouri), care a avut premiera în acelaşi an, la 23 decembrie, pe scena Teatrului Municipal din Bucureşti şi a fost distinsă cu Premiul de Stat. A urmat o perioadă de intensă activitate, în care a scris piese de succes pentru marile teatre, dar şi pentru teatrele de amatori, scenarii radiofonice şi de film sau a făcut traduceri din dramaturgia străină.

Premiera piesei de teatru 'Petru Rareş' de Horia Lovinescu.

Foto: (c) CORNEL MOCANU/AGERPRES FOTO 

A abordat, fiind un bun cunoscător al teatrului şi având gusturi şi opinii consolidate, o problematică general umană într-o retorică diversificată, urmărind îndeosebi reacţiile conştiinţei în situaţii confuze: "Citadela sfărâmată" (dramă în trei acte, 1955), "Hanul de la răscruce" (piesă în trei acte, 1957), "Surorile Boga" (piesă în trei acte, 1959), "Moartea unui artist" (dramă în două părţi, 1965), "Petru Rareş" (dramă istorică, 1967, premiera pe 22 aprilie), "Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă" (1968), "Şi eu am fost în Arcadia" (1971), ''Paradisul'' (1974) etc., arată ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998).

Opera sa dramatică, ce însumează zece piese mari şi o duzină de piese într-un act, a fost reeditată în volume succesive, reunite sub acelaşi titlu - "Teatru" - în 1963, 1967, 1971, 1973 (I-II) şi 1978 (I-II).

Teatrul lui Horia Lovinescu vizează sinteza şi folosirea celor mai felurite procedee, şi anume: expresioniste ("Omul care şi-a pierdut omenia"), epice ("Petru Rareş"), existenţialiste ("Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă") etc. A abordat cu egal interes drama ("Citadela sfărâmată", "Moartea unui artist"), melodrama ("O întâmplare", "Al patrulea anotimp"), drama istorică ("Petru Rareş"), dar şi apologul (cum consideră Tudor Vianu "Hanul de la răscruce"), comedia poliţistă ("O casă onorabilă"), tragedia poliţistă ("Omul care a văzut moartea", văzută astfel de Radu Popescu), poemul dramatic ("Omul care şi-a pierdut omenia"), piesa-eseu ("Autobiografie").

" 'Citadela sfărâmată' întemeindu-se pe observarea realităţii contemporane, dădea autorului posibilitatea să zugrăvească un tablou de moravuri, cu tipuri şi conflicte uşor de recunoscut în jurul nostru. 'Hanul de la răscruce' ni se înfăţişează ca o construcţie menită să ilustreze o idee. (...) Observatorul realist al societăţii contemporane a făcut deci loc unui dramaturg cerebral, pentru care conflictele se desfăşoară mai degrabă între ideile întâmpinate de personajele sale decât între oameni urmăriţi în împrejurările concrete ale vieţii lor. (...) Simbolismul generalizator al personajelor, înfăţişate printr-una singură din trăsăturile lor de caracter, prezentarea lor în reacţiunea tipică faţă de acelaşi eveniment înrudesc (...) drama lui Horia Lovinescu cu moralităţile medievale sau ale epocii următoare", scria criticul Tudor Vianu, despre aceste două lucrări ale dramaturgului, citat în ''Dicţionarul general al literaturii române'' (Editura Univers Enciclopedic, 2005).

Dintre scrierile sale mai amintim: "Oaspetele din faptul serii" (1955), "Revederea" (1962), "Al patrulea anotimp" (1969), "Maria" (1970), "Adolescentul" (1977), "Patima fără sfârşit" (1977), "Rimbaud" (1981), "Noaptea umbrelor. Oraşul viitorului. Karamazovii" (1983), "Negru şi roşu" (1984). A tradus din: Mihail Şatrov, "În numele revoluţiei" (Bucureşti, 1959, în colaborare cu Nadia Lovinescu); M. Sizova, "Mica balerină (Galina Ulanova)" (Bucureşti, 1961, în colaborare cu Nadia Lovinescu); Andrei Veiţler, Alexandr Mişarin, "Cântecul vântului" (Bucureşti, 1961, în colaborare cu Nadia Lovinescu). A semnat scenariile filmelor "Meandre" (1966) şi "Bancnota de 100 de lei" (1973).

Horia Lovinescu a fost director al Teatrului "C. I. Nottara" (1960-1983). A fost ales de mai multe ori în conducerea Uniunii Scriitorilor, iar în ultimii ani ai vieţii a fost vicepreşedinte al secţiei române a PEN-Club, potrivit lucrării ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998).

A primit Ordinul "Meritul Cultural", Ordinul Muncii, Ordinul "Steaua Republicii", dar şi numeroase premii: Premiul de Stat pentru "Citadela sfărâmată" (1955), Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul "I.L. Caragiale" al Academiei Române pentru "Şi eu am fost în Arcadia" (1971), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1978) ş.a.

Dramaturgul Horia Lovinescu a încetat din viaţă la 16 septembrie 1983. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, Irina Andreea Cristea; editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: radioromaniacultural.ro