În mai 1600, în urma campaniei întreprinse în Moldova de Mihai Viteazul, acesta a devenit ''domn al Țării Românești și al Ardealului și al Moldovei'', realizând prima unire a celor trei țări române.

Mihai Viteazul (1593-1601) a realizat prima încercare de unificare politică a teritoriului românesc, pentru prima dată în istorie cele trei țări române fiind unite sub aceeași conducere. Unirea a fost determinată de necesitatea creării unui puternic front antiotoman și înlesnită de legăturile economice, politice, culturale existente între cele trei țări române în Evul Mediu.

''Aceleași considerente de securitate - eliminarea lui Ieremia Movilă, care se manifestase ca dușman al lui Mihai - au determinat campania domnului muntean în Moldova, adusă și ea sub autoritatea sa (1600)'', scrie istoricul Florin Constantiniu în cartea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura ''Univers enciclopedic'', București, 2002).

La sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai 1600, Mihai Viteazul a atacat Moldova din trei direcții diferite, iar în zilele de 6-7 mai grosul oastei se afla la Bacău. La 26 mai 1600 Mihai Viteazul a reușit să ocupe cetatea Sucevei. Într-un hrisov emis la Iași la 27 mai 1600, afirmând noua realitate politică, Mihai Viteazul se intitula ''Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești și al Ardealului și al Moldovei'', se arată în lucrarea citată mai sus.

* * *

Mihai Viteazul (născut la 1557 sau 1558), fiul lui Pătrașcu cel Bun (domn al Țării Românești între 1554-1557), a urcat toate treptele dregătoriilor, de la ban de Mehedinți, mare stolnic, mare postelnic, până la mare ban al Craiovei (1593). În septembrie 1593 a devenit domn al Țării Românești , cu sprijinul unor puternice familii boierești precum Buzeștii și Cantacuzinii, precum și al principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory.

În plan intern, Mihai Viteazul a acționat pentru întărirea autorității domnești. S-a remarcat rapid ca un luptător pentru independență, dar și pentru apărarea cauzei creștinătății, luând singur inițiativa alăturării la ''Liga Sfântă''. Politica sa antiotomană s-a concretizat în sistemul de alianțe politico-militare ale țărilor române din 1594.

Războiul antiotoman a început la 13 noiembrie 1594, prin atacarea creditorilor și a negustorilor otomani prezenți în Țara Românească, după care, în perioada decembrie 1594 - ianuarie 1595, luptele s-au extins spre Dunăre, la Giurgiu, Rusciuc ș.a. Mihai Viteazul și-a organizat o armată proprie, de mercenari, alcătuită din poloni, secui, cazaci, sârbi etc., precum și unități de călărași, ''roșii'', unități de ''dărăbanți'', la care s-au adăugat voluntari de la sud de Dunăre.

Pentru a face față confruntărilor cu turcii, Mihai Viteazul a căutat să întărească alianța cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. O delegație de 12 boieri munteni a plecat la 1 mai 1595 spre Alba Iulia pentru tratative în acest scop. 'La 20 mai a fost încheiat nu un simplu act de alianță - cum voise domnul - , ci unul înjositor pentru Mihai Viteazul, care devenea din aliat un supus, un locțiitor al lui Sigismund Bathory în Țara Românească, cu o autoritate scăzută și față de marii boieri ai țării, de al căror sfat trebuia să țină seama în toate actele de guvernare'. ('Istoria românilor', Editura Enciclopedică, București, 2001)

În august 1595, o mare oștire otomană condusă de marele vizir Sinan-pașa a trecut Dunărea la Giurgiu. După celebra bătălie de la Călugăreni (13/23 august 1595), în zona mlăștinoasă a Neajlovului, unde Mihai Viteazul a repurtat o strălucită victorie tactică asupra avangărzii otomane, domnul Țării Românești a hotărât retragerea spre București, apoi spre Târgoviște. Armata otomană a ocupat Bucureștii și Târgoviștea, dar în octombrie 1595 oștile unite din Țara Românească, Moldova și Transilvania au silit oștile otomane să se retragă. Tot în octombrie 1595 oastea turcă a suferit o grea înfrângere la Giurgiu, iar în noiembrie 1595 'teritoriul Țării Românești cunoștea momentul eliberării de apăsătoarea dominație otomană'. ('Istoria românilor', Editura Enciclopedică, București, 2001). În 1596 au continuat luptele cu turcii în sudul Dunării, unde a avut loc o expediție balcanică condusă de Baba Novac, căpitan al lui Mihai Viteazul.

''Abolirea dominației turcești a întărit considerabil poziția internațională a Țării Românești; Mihai reușește să anuleze treptat clauzele nefavorabile ale tratatului cu Sigismund, declarându-l în cele din urmă caduc, și să încheie, după noi lupte purtate până aproape de Munții Balcani, armistițiu (1596) și pace (1598) cu sultanul și să semneze un tratat cu Habsburgii (1598), care recunoștea suzeranitatea împăratului asupra voievodului, dar fără nicio obligație politică sau economică din partea acestuia. În 1598, Mihai era fără îndoială factorul principal al coaliției creștine, către el se îndreptau speranțele popoarelor supuse din Balcani, dornice de eliberare'', subliniază istoricul Vlad Georgescu (1937-1988) în lucrarea sa 'Istoria românilor de la origini până în zilele noastre' (reeditată de Editura Humanitas, București, 1992).

Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, a renunțat la tron în 1598, apoi din nou în 1599, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory. Ca atare, în Transilvania și în Moldova, prin Andrei Bathory respectiv Ieremia Movilă, ambii dușmani ai lui Mihai Viteazul, se consolidase poziția adepților unei politici favorabile alianței cu turcii. ''Atât timp cât dincolo de Carpați - locul de refugiu în cazul invaziei otomane - era un principe ostil, domnia lui Mihai rămânea amenințată, cu atât mai mult cu cât voievodul era confruntat cu opoziția unor grupări boierești sprijinite de Polonia'', arată istoricul Florin Constantiniu în volumul ''O istorie sinceră a poporului român''.

Înțelegând că aceste împrejurări făceau greu realizabile o alianță creștină generală sau una mai restrânsă românească împotriva turcilor, Mihai Viteazul a luat inițiativa înlăturării lui Andrei Bathory. Oastea Țării Românești a pătruns în Transilvania pe două direcții: o parte a oastei, condusă de Mihai Viteazul, prin valea Buzăului și a Teleajenului, iar cealaltă, condusă de banul Udrea, boierii Buzești și de Baba Novac, pe Valea Oltului, spre Sibiu. Oastea Țării Românești a înfrânt oastea lui Andrei Bathory în bătălia de la Șelimbăr, lângă Sibiu, la 18/28 octombrie 1599. La 21 octombrie/1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul a intrat, cu mare alai, în Alba Iulia.

În Moldova, curtea domnească a lui Ieremia Movilă devenise acum centrul uneltirilor împotriva lui Mihai. De aici, Sigismund Bathory emitea din nou pretenții pentru tronul Transilvaniei, în timp ce Ieremia Movilă urmărea să-l aducă pe tronul Țării Românești pe fratele său, Simion Movilă. În aceste condiții, la începutul anului 1600, Mihai Viteazul decide o intervenție rapidă în Moldova, iar campania de aici a fost una dintre cele mai fulgerătoare acțiuni militare.

În primăvara anul 1600, atunci când devenise evidentă imposibilitatea unei înțelegeri cu Polonia, trei armate ale lui Mihai au trecut din Transilvania și Muntenia în Moldova. O primă oaste, condusă de Mihai Viteazul, trece prin pasul Oituz și intră în Bacău, la 6-7 mai 1600. O altă armată, condusă de Baba Novac, pătrunde prin pasul Rodna, ajungând până la Iași, iar a treia armată, condusă de Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai, a venit dinspre Țara Românească.

Trupele polone trimise împotriva lui Mihai au fost înfrânte, iar Ieremia Movilă, domnul Moldovei, s-a retras la Hotin. Printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă, luându-și titlul de ''domn al Țării Românești și al Ardealului și al Moldovei''.

* * *

Unificarea celor trei Principate a fost însă de scurtă durată. Unirea realizată de Mihai Viteazul a coalizat împotriva sa pe toți cei care își vedeau amenințate planurile de hegemonie politică în regiune. Împăratul Rudolf al II-lea nu dorea domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania, iar generalul său Gheorghe Basta era unul dintre adversarii cei mai înverșunați ai voievodului muntean. De asemenea, nobilimea maghiară din Transilvania era ostilă lui Mihai Viteazul ca urmare a măsurilor luate aici de acesta. În septembrie 1600, Mihai Viteazul a fost înfrânt de oastea lui Basta și a nobilimii maghiare în lupta de la Mirăslău, iar în octombrie 1600 oastea polonă condusă de Jan Zamoyski a ocupat Moldova, Ieremia Movilă fiind reinstalat domn.

În ianuarie 1601, Mihai Viteazul a ajuns la curtea imperială de la Viena, pentru a cere ajutor. El a redactat aici un memoriu explicativ al acțiunilor sale, adresat împăratului Rudolf al II-lea. În contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, împăratul Rudolf al II-lea a acceptat să-l susțină pe domnul român. Aliați, Mihai Viteazul și Gheorghe Basta au ieșit victorioși în bătălia de la Guruslău (3/13 august 1601) împotriva lui Sigismund Bathory.

Generalul Gheorghe Basta avea însă ambiții proprii, fiind convins totodată că împăratul habsburg dorea Transilvania pentru imperiu. Din ordinul său, la 9/19 august 1601 Mihai Viteazul a fost ucis de mercenari valoni în tabăra de la Câmpia Turzii, în apropiere de Turda. Trupul acestuia a fost îngropat într-un loc rămas necunoscut, dar capul a fost adus în Țara Românească de unul dintre căpitanii fostului domn și înmormântat la Mânăstirea Dealu, de lângă Târgoviște.

O cronică oficială a domniei lui Mihai Viteazul a fost alcătuită de marele logofăt Teodosie Rudeanu. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Ministerul Apararii Nationale/facebook