Niccolo Paganini, unul dintre cei mai apreciați virtuozi al viorii din toate timpurile, supranumit ''violonistul diavolului'' datorită abilităților sale ieșite din comun, este cunoscut în special pentru cele 24 de 'Capricii', solo-uri dificile pe care nimeni nu le putea reproduce. A fost unul dintre primii violoniști solo care a cântat public din memorie, fără partituri. A contribuit la popularizarea anumitor tehnici de utilizare a coardelor, cum ar fi salturile arcușului - spiccato - precum și pizzicato - ul și armonicele pentru mâna stângă, unele dintre tehnici fiind folosite și astăzi, potrivit www.classicfm.com și https://historia.ro/.

S-a născut la 27 octombrie 1782, la Genova în Italia. Pe când avea doar cinci ani a început să studieze mandolina, iar la șapte ani studia vioara. Având o capacitate uluitoare de a învăța, a ajuns, în jurul vârstei de 10 ani, să studieze cu maestrul Giacomo Costa, descendent al unei vechi dinastii de muzicieni din secolul al XVI-lea, potrivit site-ului www.musicologie.org.

Prima apariție publică a avut-o la 26 mai 1794, la biserica San Filippo Neri, după care a început să susțină reprezentații în biserici locale și saloane private. A compus 'Carmagnola', lucrare pe care a interpretat-o pentru prima dată la 31 iulie 1795, la Teatrul 'Sant Agostino' din Genova. În urma succesului repurtat aici a primit sprijinul marchizului Gian Carlo di Negro, protector al artelor și artiștilor. La doar 15 ani, Paganini a început să cânte în turnee solo.

A devenit celebru pe plan internațional încă de vârsta de 22 de ani, atrăgând mulțimile într-un mod deosebit. În arta viorii, Paganini întrunea în persoana sa interpretul, virtuozul și compozitorul. Interpretarea pasajelor tandre într-un mod atât de sensibil impresiona până la lacrimi audiența. Totodată, putea cânta cu forță și velocitate. A scris mare parte din compoziții pentru propriile concerte, o muzică atât de dificilă încât s-a spus că ar fi intrat într-un 'pact cu diavolul', evidențiază www.paganini.com.

În 1801, s-a stabilit în orașul Lucca, unde început să-și afirme stilul său mai puțin obișnuit, datorat atât interpretării la vioară, cât și atitudinii scenice. În 1805, era remunerat pentru 'vioara întâi în orchestra Republicii, în care cânta și fratele său Carlo'. În același an, odată cu sosirea prințesei Elisa Bonaparte Baciocchi, sora lui Napoleon, la conducerea orașului Lucca, Paganini a fost numit violonist secund al Orchestrei de cameră, și apoi a devenit solist al curții, în 1807. În această perioadă, și-a cultivat latura de compoziție, lucrând la prima operă importantă pentru vioară și orchestră, 'Napoléon' (Sonata Napoleone), dedicată aniversării împăratului, utilizând un acord special - 'scordatura' conform www.musicologie.org și www.thirteen.org.

Din 1809, a renunțat la activitatea la curte și a devenit artist independent. A întreprins un turneu în Italia, bucurându-se de un imens succes, deși era criticat pentru maniera liberă de interpretare față de partiturile originale. A triumfat la Scala din Milano, sub bagheta dirijorului Alessandro Rolla. În 1827, a fost decorat cavaler al Ordinului Pintenul de Aur (Ordine dello Speron d'Oro) de către Papa Leon al XII-lea.

Prima reprezentație în calitate de muzician profesionist în afara Italiei a avut-o în 1828, pe când avea 45 de ani. În martie 1828 a părăsit Milano pentru un turneu de șase ani și jumătate ce începea la Viena și se termina la Paris. A vizitat peste 40 de orașe din Germania, Boemia și Polonia, Anglia și Scoția. Audiența vieneză a fost atât de încântată încât Niccolo Paganini a primit imediat medalia ''St. Salvatore'' și titlul de ''virtuoz cu merite deosebite'' conform www.classicfm.com și www.paganini.com.

S-a stabilit la Paris, unde l-a însărcinat pe compozitorul Hector Berlioz să scrie simfonia 'Harold en Italie', după achiziția unei viori Stradivarius.

Între anii 1801 și 1817, a compus în etape '24 Capricci' ('24 Capricii pentru vioară solo'). Publicată în 1820, '24 Capricii pentru vioară solo' se numără printre cele mai dificile lucrări pentru vioară scrise vreodată. A mai lansat și alte provocări pentru muzicieni cu cele 12 sonate pentru vioară și chitară, șase concerte pentru vioară și șase cvartete pentru vioară, violă, violoncel și chitară.

Reușitele artistice ale lui Paganini au intrat în declin din 1834 odată cu deteriorarea stării de sănătate, astfel că a decis să se retragă din spectacolele publice, la vârsta de 54 de ani, și și-a petrecut ultimii ani predând vioara.

A murit la 27 mai 1840 într-un spital din Nisa, Franța. După aproape patru ani de la moartea sa, Papa Grigore al XVI-lea a permis ca trupul violonistului să fie transportat la Genova. A fost înmormântat în cimitirul La Villetta din Parma, la aproximativ 200 km de locul său natal, Genova. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.biography.com