logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

BISERICI ŞI CATEDRALE: Domul din Siena (Italia)

Image

Domul ("Il Duomo") din Siena, o catedrală din oraşul toscan cu hramul Sfânta Maria, reprezintă o frumoasă mixtură de stiluri arhitectonice romanice şi gotice, proiectată de Nicola Pisano. Este una dintre cele mai mari catedrale din Italia. Lăcaşul de cult ar fi putut ajunge cea mai mare catedrală creştină, dacă o boală devastatoare a secolului al XIV-lea nu ar fi împiedicat continuarea planurilor de construire a acesteia, deja începute, potrivit www.crestinortodox.ro.

Domul din Siena a fost ridicat între anii 1215 şi 1263, arhitectura sa aparţinând, în mare parte, maestrului în arhitectură gotică, Nicola Pisano. Fiul său, Giovanni, a proiectat planurile pentru partea inferioară a faţadei clădirii, începute în anul 1285.

 


Încă din momentul construirii, catedrala a fost romano-catolică, iar, în prezent, are hramul "Santa Maria Assunta" (Adormirea Maicii Domnului), menţionează www.tuscany.co.

 



Actuala catedrală a fost înălţată pe locul unei alte biserici cu hramul Sfintei Maria, construită în secolul al IX-lea, unde se afla un templu dedicat zeităţii romane Minerva, notează https://operaduomo.siena.it/la-cattedrale/.

Exteriorul catedralei este realizat din marmură multicoloră, iar interiorul din bucăţi alb-negre. Majoritatea sculpturilor aşezate pe faţada clădirii sunt copii ale originalelor, care au fost mutate în interior, în muzeul catedralei, pentru o mai bună conservare.

 



Partea superioară a faţadei a fost adăugată în secolul al XIV-lea, când Siena a cunoscut o perioadă de înflorire şi dezvoltare. Tot atunci s-au realizat şi unele planuri de extindere a catedralei, forma finală a acesteia fiind planificată să depăşească şi Catedrala Sfântul Petru din Roma. Clădirea actuală, de o dimensiune apreciabilă, este ridicată până la zona dintre cele două rânduri de coloane ale catedralei ce urma a fi construită.

 



Extinderea a început în anul 1339, cu construirea unei noi nave (zona centrală a unei biserici în stil arhitectural romanic sau gotic), începând din partea dreaptă a Domului. Însă, în 1348, o cumplită boală, "moartea neagră" sau "ciuma neagră", a făcut ravagii printre locuitorii Sienei, omorând mai mult de două treimi din populaţie. Imensa catedrală a rămas doar la stadiul de proiect, nefiind vreodată finalizată conform planurilor iniţiale.

 


În secolul al XIX-lea, faţada catedralei a fost decorată cu mozaicuri veneţiene placate cu aur. Catedrala din Siena este unul dintre cele mai elocvente exemple ale arhitecturii gotice italiene.

 



Un atu major al catedralei îl reprezintă pardoseala, care înfăţişează un mozaic format din 59 de tablouri din bucăţi de marmură sculptată şi minuţios îmbinată. Acestea au fost realizate între anii 1372 şi 1547. Unii dintre cei mai buni artişti care au lucrat la Domul din Siena au "împrumutat" catedralei o parte din imensul lor talent. Printre aceştia: Domenico di Bartolo, Matteo di Giovanni, Pinturicchio şi, în mod special, Domenico Beccafumi, care a desenat 35 de fresce (1517-1547). Plăcile de mozaic din interiorul navei şi al lateralelor Domului, sunt, de obicei, descoperite, însă, cele mai valoroase sunt protejate, fiind dezvelite doar între 23 august şi 3 octombrie, în fiecare an. Labirintul religios de pe podea este parcurs în genunchi de către credincioşi.

 



Un alt element valoros al catedralei este faimosul balcon octagonal gotic al lui Nicola Pisano (1266-1268), ajutat de către fiul său, Giovanni. Balconul este un loc folosit, în special, pentru predică şi citire a Evangheliei. Tablourile gotice de pe balcon înfăţişează viaţa lui Iisus Hristos în mijlocul mulţimii. Coloanele balconului sunt sprijinite pe spatele unor lei alături de pradă şi puii lor, iar baza coloanei centrale este formată dintr-o congregaţie de filosofi şi figuri reprezentative pentru arta liberală, arată www.crestinortodox.ro.

 



În laterala nordică se află altarul lui Piccolomini, care a fost început în 1481 de către Andrea Bregno. Între 1501-1504 Michelangelo a realizat cele patru statui de la baza acestuia, întruchipându-i pe Sfinţii Grigorie, Pavel, Petru şi Pius. Statuia din vârf, înfăţişând Fecioara şi Pruncul, aparţine sculptorului sienez Jacopo della Quercia. Tot în laterala dinspre nord se află o statuie din bronz a lui Donatello, întruchipându-l pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Altarul renascentist este flancat de candelabre purtând îngeri, lucrările fiind realizate de Beccafumi. Tavanul catedralei înfăţişează un număr de 172 de papi, alături de bogate ornamente multicolore.

 



La mijlocul navei, pe partea stângă este intrarea în Librăria Piccolomini, rezervată de către Francesco Piccolomini (Papa Pius al III-lea) păstrării cărţilor unchiului său, Aeneas (Pius al II-lea). În subsolul Domului, în batisteriu, se află extraordinare basoreliefuri ale celebrilor Donatello, Ghiberti, Jacopo della Quercia şi ale altor sculptori ai secolului al XV-lea.

 




În nava neterminată se află Muzeul Operei. Acestei secţiuni i-a fost adăugat un tavan pentru a putea găzdui muzeul. Dintre multele opere valoroase ale muzeului se regăseşte faimoasa Madonna a lui Duccio di Buoninsegna (1308-1311). O parte a acesteia o înfăţişează pe Fecioara Maria înconjurată de îngeri, apostoli şi sfinţi. Cealaltă parte cuprinde 26 de scene din viaţa lui Iisus Hristos.

 



Domul combină într-o formulă echilibrată elemente gotice şi romane (clopotniţa însăşi este de factură romană), deşi planul avut în vedere în proiectul iniţial se concentra pe o expresie pur gotică. Rezultatul a ajuns să materializeze o diversitate de stiluri arhitectonice (inclusiv cel clasic, în plus faţă de cele două amintite) datorită perioadei relativ îndelungate în care clădirea a fost construită şi a numărului mare de arhitecţi desemnaţi să supravegheze lucrările, fiecare cu propria sa viziune, arată www.tourism-siena.com. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa fotografiilor: operaduomo.siena.it

Afisari: 550

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 16-10-2026 19:24

Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026

Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um