26 iunie - Ziua internaţională pentru sprijinirea victimelor torturii (ONU)

Ziua internaţională pentru sprijinirea victimelor torturii este marcată în fiecare an la 26 iunie.
Proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 12 decembrie 1997, prin Rezoluţia 52/149, această zi semnifică reînnoirea angajamentelor omenirii în scopul eradicării totale a acestei forme de pedeapsă inumană, prin denunţarea acţiunilor de tortură şi pedepsirea făptaşilor, inclusiv prin măsuri împotriva comerţului cu bunuri utilizate pentru pedeapsa cu moartea, tortura şi alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. ONU condamnă tortura ca fiind unul dintre cele mai malefice acte comise de fiinţele umane asupra semenilor, potrivit www.un.org.
Tortura este o infracţiune, în temeiul dreptului internaţional, absolut interzisă, neputând fi justificată în vreun fel. Ea anihilează personalitatea victimei şi neagă demnitatea inerentă a fiinţei umane, iar practica sistematică sau răspândită a acestei constituie o crimă împotriva umanităţii, potrivit sursei amintite.
În ciuda interzicerii ei, în fiecare an, în lume sunt comise crime prin tortură împotriva femeilor, a bărbaţilor, dar şi a copiilor, iar marea majoritate a victimelor sunt nevoite să facă faţă singure traumelor. Singurul mecanism care vizează finanţarea victimelor torturii şi a familiilor acestora este Fondul voluntar al ONU pentru victimele torturii, administrat de Oficiul pentru Drepturile Omului al ONU de la Geneva.
Convenţia ONU împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, a fost aprobată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1984, prin Rezoluţia 39/46 şi a intrat în vigoare la 26 iunie 1987.
Articolul 2 al Convenţiei prevede că ''fiecare stat parte va lua măsuri legislative, administrative, judiciare sau alte măsuri eficiente pentru a împiedica comiterea unor acte de tortură pe teritoriul de sub jurisdicţia sa. Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de starea de război sau de ameninţare cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura''.
Punerea în aplicare a Convenţiei de către statele părţi este monitorizată de Comitetul împotriva Torturii format din experţi independenţi. România a semnat adeziunea la această Convenţie, la 10 august 1990.
În ultimii doi ani, pandemia de COVID-19 a dus la o escaladare a torturii şi a relelor tratamente la nivel mondial, iar supravieţuitorii torturii s-au aflat în special în pericol de a se infecta cu virusul letal. AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.ro.faluninfo.eu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: 60 de ani de la moartea scriitorului George Călinescu, academician, critic și istoric literar (12 martie)
Scriitorul George Călinescu, academician, critic și istoric literar, personalitate marcantă a culturii și literaturii române, s-a născut la 19 iunie 1899, în București, ca fiu al Mariei Vișan și al funcționarului Tache Căpitănescu, fiind înfiat de familia lui Constantin Călinescu din Iași. A urmat cursurile Facultății de Litere din București
Concert aniversar al Corului Academic Radio
La 12 martie 2025, Corul Academic Radio susține un concert aniversar la Sala Radio, intitulat 'Ecouri de demult', cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la înființare. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, concertul propune interpretarea celor mai cunoscute șlagăre ale muzicii ușoare românești din anii '30-'60 într-o
12 martie - Ziua Gărzii Naționale de Mediu
Ziua Gărzii Naționale de Mediu este sărbătorită anual la 12 martie, dată care se marchează înființarea acesteia, de către Guvernul României, în anul 2003. Prin Ordinul de ministru nr. 224 din 27 februarie 2007, ținându-se cont de momentul înființării instituției, data de 12 martie a fost declarată Ziua Gărzii Naționale de Mediu. G
12 martie - Ziua mondială împotriva cenzurii cibernetice
La 12 martie 2025 este marcată Ziua mondială împotriva cenzurii cibernetice. Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează clar, în cuprinsul său, la Articolul 19 faptul că ''orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a
CITATUL ZILEI
'Noblețea unei rase de animale constă în forța deosebită a corpului; cea a oamenilor, în dezvoltarea armonioasă a caracterului.' - ''Cugetări grecești' (Editura Albatros, 1981)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 martie
Ortodoxe Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog Greco-catolice Sf. cuv. Teofan; Sf. papă Grigore Dialogul Romano-catolice Ss. Inocențiu I, pp.; Alois Orione, pr.; Maximilian, m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 martie
Este a 71-a zi a anului 2025. Au mai rămas 294 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 33 m și apune la 18 h 18 m. Luna apune la 05 h 58 m și răsare la 16 h 30 m. Lună Plină 15 h 53 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)
11 martie - Ziua Națională a Meseriilor
Ziua Națională a Meseriilor, instituită prin Legea nr. 66/2019, este sărbătorită anual la 11 martie. Un prim demers în instituirea unei astfel de zile a aparținut WorldSkills Romania (WSRo), fundație care promovează dezvoltarea de competențe în meserii prin proiecte dedicate comunităților locale, care a anunțat, la 15 iulie 2016, în cadrul de
Căderea comunismului, 35 de ani: Declarația de restaurare a statului Lituania (11 martie)
La 11 martie 1990 a fost adoptat Actul privind restaurarea Statului Independent Lituania de către Consiliul Suprem al Republicii Lituania. Acesta stipula că exercitarea puterilor suverane ale Statului Lituania, abolite de forțe străine în 1940, este restabilită, și că din acel moment înainte Lituania devenea din nou un stat independent, amintește
DOCUMENTAR: 5 ani de la declararea pandemiei de COVID-19 (11 martie)
COVID-19 este o boală cauzată de virusul SARS-CoV-2, care a apărut la sfârșitul anului 2019 și s-a răspândit rapid. A fost declarată pandemie globală la 11 martie 2020 de Organizația Mondială a Sănătății. În mai 2023 s-a anunțat că boala nu mai reprezintă o urgență de sănătate publică de interes internațional. Cu toate acestea, virusul continuă să circule &
CITATUL ZILEI
'Crepusculul unui trecut apus aruncă prin întunericul secolelor razele lui cele mai frumoase și noi, agenții unei lumi viitoare, nu suntem decât reflexul său. - Mihai Eminescu ('Opera politică', I, 43) ('Eminescu CUGETÃRI', Editura Albatros, 1978)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 martie
Ortodoxe Sf. Ier. Sofronie, patriarhul Ierusalimului Greco-catolice Sf. aep. Sofronie al Ierusalimului Romano-catolice Sf. Constantin, rege m. Sfântul Sofronie, patriarh al Ierusalimului, este pomenit în calendarul creștin ortodox &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 martie
Este a 70-a zi a anului 2025. Au mai rămas 295 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 35 m și apune la 18 h 17 m. Luna apune la 05 h 36 m și răsare la 15 h 21 m. Pești: 19 februarie - 20 martie Al treilea decan (11 martie - 20 martie) AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitr
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, producătorul și expertul în arte marțiale Carlos Ray 'Chuck' Norris
Actor, expert în arte marțiale și scriitor, Carlos Ray 'Chuck' Norris s-a născut la 10 martie 1940, în Ryan, Oklahoma, SUA, potrivit imdb.com. Între 1955 și 1958, a învățat la Liceul North Torrance, în California, apoi s-a înrolat în Forțele Aeriene ale SUA și
Înregistrarea și validarea candidaturilor la președinția României (prevederi legale)
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat, la 9 martie 2025, că a fost respinsă înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu și a altor două candidaturi independente, Maria Marcu și Ion Popa. Înregistrarea candidaturii lui Nicușor Dan a fost acceptată. Conform calendarului alegerilor prezidențiale, în termen de cel mult 48 d