10 iunie - Ziua Paraşutiştilor Militari

Ziua Paraşutiştilor Militari este sărbătorită, anual, la 10 iunie. Prin aplicarea Decretului-Lege 93, din anul 1941, a fost înfiinţată prima companie de paraşutişti în cadrul Centrului de instrucţie al aeronauticii de la Popeşti-Leordeni, sub comanda locotenentului mecanic de aviaţie Ştefan Şoverth, conform https://infomilitar.com/.
Prima companie de paraşutişti din România era formată exclusiv din voluntari proveniţi din toate categoriile de arme, şi a fost înfiinţată cu 12 zile înainte de intrarea României în al Doilea Război Mondial, notează http://traditia-militara.ro/.
Au urmat alte două companii de paraşutişti, una în 1942, alta în 1943. Aceste trei companii, primele două cu armament uşor, iar a 3-a cu armament greu de infanterie, au format Batalionul 4 Paraşutişti, care a fost ataşat celor trei batalioane de aerostaţie militară (baloane de baraj aerian). În octombrie 1943 obţinuseră brevetul de paraşutist 215 militari. Batalionul a fost întrebuinţat în luptele de apărare a zonei de nord a Capitalei, începând cu 23 august 1944, mulţi paraşutişti murind eroic la datorie. Batalionul a fost retras în septembrie 1944 şi a fost desfiinţat la 1 martie 1945, conform https://www.rumaniamilitary.ro/.
În baza ordinului ministrului Forţelor Armate, la 1 noiembrie 1950 a fost înfiinţat Batalionul 1 Paraşutişti, sub comanda căpitanului Vasile Cosma, la Centrul de Instrucţie al Aviaţiei din garnizoana Tecuci. La 6 februarie 1951, Batalionul a fost dislocat la Botoşani, iar la 25 noiembrie 1951, la Buzău. La 1 octombrie 1952, Batalionul de Paraşutişti s-a transformat în Regiment de Paraşutişti. A primit, la 2 octombrie 1954, drapelul de luptă, iar la 21 octombrie 1974 a primit denumirea onorifică Regimentul 60 Desant-Paraşutare "Băneasa-Otopeni".
Regimentul 56 Paraşutişti Caracal, Regimentul 62 Paraşutişti Luna şi Regimentul 64 Paraşutişti Boteni au fost înfiinţate în anii 1980.
La 30 noiembrie 1990, în urma restructurării celor patru regimente şi a secţiei de paraşutişti din cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare s-a înfiinţat Comandamentul Trupelor de Paraşutişti, având în subordine trei brigăzi de paraşutişti şi un centru de instrucţie, dislocate astfel: Brigada 1 Paraşutişti la Câmpia Turzii, Brigada 2 Paraşutişti, la Clinceni şi Brigada 3 la Bacău. Fiecare brigadă avea în subordine batalioane de paraşutişti desant şi batalioane de misiuni speciale. Centrul de perfecţionare a pregătirii cadrelor din trupele de paraşutişti a rămas la Buzău.
Procesul de reformă din Armata Română a adus unele modificări, astfel că, începând cu 1998, au fost desfiinţate un comandament de brigadă şi două batalioane, iar alte două batalioane de paraşutişti au fost transformate în batalioane de operaţiuni speciale. La 15 martie 2001, paraşutiştii militari au trecut în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre şi participă la misiuni externe în diferite teatre de operaţii, îndeplinind angajamente asumate de România în cadrul NATO sau în operaţiuni internaţionale de tip coaliţie, notează http://presamil.ro/.
În aprilie 2022, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea generalului-paraşutist Grigore Baştan, care a avut o contribuţie remarcabilă în dezvoltarea şi modernizarea paraşutismului militar românesc. A făcut parte din prima companie de paraşutişti militari din armata română, înfiinţată în 1941, iar în 1944 a participat la luptele din nordul Bucureştiului. În 1950, a contribuit la reînfiinţarea primului batalion de paraşutişti şi a avut un aport valoros la dezvoltarea pe noi baze a acestei specialităţi militare, în pregătirea a mii de paraşutişti militari. A avut preocupări în dezvoltarea materialelor de desant, iar spiritul său de inventator şi inovator a dus la realizări notabile, inclusiv prin realizarea completului de paraşute BG-7M (principală) şi BG-3m (de rezervă), folosite pe o perioadă îndelungată în Armata României, potrivit https://bastan.ro/.
La 20 august 1970, a stabilit un record naţional la saltul cu paraşuta. A sărit de la înălţimea de 10.000 de metri cu o cădere liberă de 7.000 de metri. A fost implicat în mod activ şi în coordonarea paraşutismului sportiv în România. În 1971 a devenit primul general paraşutist din armata română şi s-a aflat în fruntea paraşutismului militar românesc până la trecerea în rezervă în anul 1979. A încetat din viaţă la 8 februarie 1983. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
14 martie - Ziua mondială a somnului
La 14 martie 2025, este marcată Ziua mondială a somnului, potrivit www.worldsleepday.org. Aceasta este programată în fiecare an, în ziua de vineri a celei de-a doua săptămâni întregi a lunii martie. Este promovată de Societatea Mondială a Somnului, organizație apărută în 2016 ca urmare a
CITATUL ZILEI
'A păstra nestrămutat credința în dreptate și adevăr în afara oricărei alte credințe, a oricărei speranțe sau temeri, acesta este cel mai înalt nivel al conștiinței umane.'' - Antonio Fogazzaro ('Proverbe și cugetări italiene', Editura Albatros, 1982)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 martie
Ortodoxe Sf. Cuv. Benedict din Nursia; Sf. Sfințit Mc. Alexandru preotul Greco-catolice Sf. cuv. Benedict, Patronul Europei; Sf. pr. m. Alexandru Romano-catolice Sf. Matilda, regină; Fer. Iacob Cusmano, pr. Sfântul Cuvios Benedict este pomenit &i
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 martie
Este a 73-a zi a anului 2025. Au mai rămas 292 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 30 m și apune la 18 h 21 m. Luna apune la 06 h 34 m și apune la 18 h 40 m. Eclipsă Totală de Lună vizibilă în Pacific, cele două Americi, vestul Europei și vestul Africii. Vizibilă în România,
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Ivo Andric, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură
Prozatorul și diplomatul Ivo Andric s-a născut la data de 9 octombrie 1892, în satul Deloc, de lângă Travnik, în actuala Bosnia și Herțegovina, arată imdb.com. Croat de origine, Ivo Andric și-a însușit, după Primul Război Mondial, limba și cultura sârbă.
13 martie - Ziua mondială a rinichiului
Ziua mondială a rinichiului este marcată, anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii martie. În 2025, această zi este sărbătorită la 13 martie. Prin intermediul acestei zile, Societatea Internațională de Nefrologie urmărește să atragă atenția asupra bolilor specifice rinichilor, celor mai recente metode de tratament, măsurilor preventive și evoluție
FENOMENE ASTRONOMICE: Eclipsă totală de Lună vizibilă în România, în penumbră (13/14 martie)
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit https://svs.gsfc.nasa.gov. Regiuni din care care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte din Australia, mare pa
CITATUL ZILEI
'Când un om fără lucru își vede vecinul cu stare gospodorind, semănând și arând, ca să-și strângă avere, face și el cu vecinul. Întrecerea aceasta este bună.' - Hesiod, 'Munci și zile' ('Cugetări grecești', Editura Albatros, 1981)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 13 martie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nichifor, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. aep. Nichifor al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Sabin, m. Aducerea moaștelor Sfântului Nichifor, patriarh al Consta
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 martie
Este a 72-a zi a anului 2025. Au mai rămas 293 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 32 m și apune la 18 h 19 m. Luna apune la 06 h 17 m și răsare la 17 h 36 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)
DOCUMENTAR: 60 de ani de la moartea scriitorului George Călinescu, academician, critic și istoric literar (12 martie)
Scriitorul George Călinescu, academician, critic și istoric literar, personalitate marcantă a culturii și literaturii române, s-a născut la 19 iunie 1899, în București, ca fiu al Mariei Vișan și al funcționarului Tache Căpitănescu, fiind înfiat de familia lui Constantin Călinescu din Iași. A urmat cursurile Facultății de Litere din București
Concert aniversar al Corului Academic Radio
La 12 martie 2025, Corul Academic Radio susține un concert aniversar la Sala Radio, intitulat 'Ecouri de demult', cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la înființare. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, concertul propune interpretarea celor mai cunoscute șlagăre ale muzicii ușoare românești din anii '30-'60 într-o
12 martie - Ziua Gărzii Naționale de Mediu
Ziua Gărzii Naționale de Mediu este sărbătorită anual la 12 martie, dată care se marchează înființarea acesteia, de către Guvernul României, în anul 2003. Prin Ordinul de ministru nr. 224 din 27 februarie 2007, ținându-se cont de momentul înființării instituției, data de 12 martie a fost declarată Ziua Gărzii Naționale de Mediu. G
12 martie - Ziua mondială împotriva cenzurii cibernetice
La 12 martie 2025 este marcată Ziua mondială împotriva cenzurii cibernetice. Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează clar, în cuprinsul său, la Articolul 19 faptul că ''orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a
CITATUL ZILEI
'Noblețea unei rase de animale constă în forța deosebită a corpului; cea a oamenilor, în dezvoltarea armonioasă a caracterului.' - ''Cugetări grecești' (Editura Albatros, 1981)