TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Astă seară dansăm în familie'' (1972)
Comedia "Astă seară dansăm în familie", regizată de Geo Saizescu după un scenariu scris de prozatorul Ion Băieşu în colaborare cu regizorul, a avut premiera în 1972.
Filmul prezintă călătoriile prin ţară pe care le fac doi escroci - Temistocle T. Temistocle (interpretat de actorul Dem Rădulescu) şi Alecu A. Alecu (interpretat de actorul Sebastian Papaiani) - dându-se drept persoane respectabile şi prinzând în "capcană" domnişoare sau doamne de diferite vârste, de la care reuşesc să obţină bani în schimbul promisiunilor de căsătorie.
"Comedia e un joc al spiritului. Râsul are diverse stadii. Există zâmbetul, exista râsul mai pe-nfundate, există şi hohotul, dar, mai presus de orice, în comedie contează satisfacţia estetică în faţa momentului de artă. Râsul este clipa de paroxism a stării spirituale. De asta cred că trebuie să tratăm comedia ca pe un lucru foarte serios.", declara actorul Dem Rădulescu în 1987, în volumul "Interviuri uitate II" scris de criticul de film Eva Sârbu, potrivit site-ului cinemagia.ro.
Temistocle, unul dintre escroci, mărturiseşte că a încercat mai multe meserii în tinereţe şi n-a fost mulţumit de niciuna, considerându-se "boem din naştere". El a căutat o femeie sinceră pentru a avea un viitor alături de ea, constatând că "nimeni nu se ocupă de fericirea femeilor părăsite, înşelate, singure, bătrâne şi urâte". Astfel, devine escroc sentimental, ghidat de ideea că "logodna este forma ideală a legăturii dintre bărbat şi femeie pentru că este reciproc avantajoasă". După ce îl ia ca ajutor în escrocherii pe Alecu, cei doi încep să caute victimele în anunţurile de mică publicitate din ziare sau în rândul femeilor întâlnite în gări sau în trenuri.

Astfel, după ce Stela (interpretată de actriţa Stela Popescu) îşi surprinde soţul cu amanta şi-l părăseşte luând şi copilul cu ea, Temistocle o acostează în tren. Ea îi spune că vrea să divorţeze, iar Temistocle se prezintă drept avocat şi îi promite că o va apăra la proces, dar îi cere 3.000 de lei "pentru plata taxei de timbru". Bineînţeles, cei doi escroci fug cu banii.
Întors în Bucureşti, Temistocle pune ochii pe o blondă frumoasă. Întâmplător, el o întâlneşte şi într-un tren către Iaşi, dar blonda nu se lasă păcălită. La Iaşi, Temistocle şi Alecu o păcălesc pe tânăra şi frumoasa Alice (interpretată de actriţa Mariella Petrescu), căsătorită cu un bătrân (interpretat de actorul Fory Etterle), să le dea 5.000 de lei pentru a-i scoate din vamă un autoturism străin.

O altă victimă a celor doi escroci este frumoasa Gina (interpretată de actriţa Violeta Andrei), cu care Temistocle era deja "logodit", pe care o vizitează la Turnu Severin şi de la tatăl căreia obţine 20.000 de lei pretinzând va achita ultima rată pentru o vilă de la malul mării.
Următorul drum al escrocilor este la munte, unde o abordează pe Mimi (interpretată de actriţa Vasilica Tastaman), pe peronul gării din Poiana Ţapului. Ajunşi în casa fetei, cunosc familia acesteia şi se stabileşte "logodna", nu înainte de a-i cere viitorului socru 5.000 de lei pentru a-l aduce să cânte la nuntă pe... Gianni Morandi. Părinţii fetei (interpretaţi de actorii Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Nineta Gusti) pleacă împreună cu escrocii spre Bucureşti pentru a face cumpărături de nuntă, dar Alecu şi Temistocle sar din trenul aflat în mers. Uşor loviţi în urma săriturii, se adăpostesc la o fermă de vaci din apropiere.

Temistocle încearcă să se "logodească" şi cu Mary, care este medic veterinar la fermă, dar aceasta găseşte jurnalul lui Temistocle şi îşi să seama de înşelătorie. Ea îi goneşte de la fermă, însă pe drum cei doi sunt depistaţi de rudele lui Mimi care îi bat şi le iau toţi banii. Alecu şi Temistocle pleacă la mare, în căutare de alte victime. La un chioşc Loto, ei află că marele premiu - 100.000 de lei - fusese câştigat de o femeie, Lăcrămioara, văduva unui marinar. Cei doi reuşesc să o găsească, o păcălesc şi fug cu banii.
Într-un final, Alecu şi Temistocle sunt prinşi de autorităţi, arestaţi şi băgaţi într-o maşină, la volanul căreia era chiar misterioasa blondă de care se îndrăgostise Temistocle.

Criticul de film Alice Mănoiu nota, într-o cronică publicată în revista "Cinema" nr. 5 din mai 1972, că "ar trebui să mulţumim autorilor de comedii - şi încă celor de comedii bune cum e cea de faţă".
"Şi pentru că sunt doi autori ai scenariului 'Astă seară dansăm în familie', Ion Băieşu şi Geo Saizescu, să le mulţumim ambilor. Şi pentru că de fapt sunt mult mai mulţi coautori ai veseliei noastre, să le mulţumim şi lor, actori-interpreţi, compozitori de imagini şi de glume sonore, constructori de haz-decor, haz-recuzită, haz-umbreluţă sau haz-papion, care trudesc cu seriozitate să ne facă să râdem. (...) Dacă amploarea adresei, ferocitatea zâmbetului, hohotul amendând prostia şi viclenia, buna dispoziţie a fiecărei secvenţe şi aspra concluzie generală dau valoare comediei, atunci aceasta este, da, o comedie valoroasă. Pentru că hazul ei nu e de loc gratuit. Truda comică e fertilă", scria Alice Mănoiu, conform site-ului http://aarc.ro/.
Din distribuţia filmului mai fac parte actorii: Ioana Bulcă, Draga Olteanu Matei, Emilia Dobrin, Margareta Krauss Silvestrini, Tamara Creţulescu, Maria Voluntaru, Nucu Păunescu, Petre Gheorghiu, Constantin Băltăreţu, Traian Dănceanu, Neli Constantinescu, Avy Ştefănescu, Rodica Mandache, Lucia Toma, Camelia Mihăilescu, Nicolae Nicolae, Vasile Lupu, Dimitrie Cucereanu.
Pe lângă actorii profesionişti, în comedia "Astă seară dansăm în familie" apar şi trei regizori: Geo Saizescu, Mircea Mureşan şi Gheorghe Naghi, precum şi compozitorul Temistocle Popa, acesta semnând muzica de pe coloana sonoră a comediei, interpretată de Orchestra de Jazz a Radioteleviziunii Române dirijată de Sile Dinicu.
În primăvara anului 2010, Cătălin Saizescu, fiul regizorului Geo Saizescu, a lansat o versiune masterizată în format HD a filmului "Astă seară dansăm în familie".
"N-avem aici, ca în alte filme, trufaşe performanţe actoriceşti, cât succese contribuind la succes, eforturi convergente asigurând calitatea comediei, nu doar box-office-ul unei vedete. Deşi capetele de afiş nu lipsesc (Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, Stela Popescu, Vasilica Tastaman) ele nu se anulează ostentativ, ci îşi dau replica gentil, intră în relaţii comice, nu dau recitaluri ca să se pună în fason. De aici atmosfera comică ce se creează în jurul lor, cât şi o urbanitate artistică a filmului, foarte importantă într-un anume context. (...) Dem Rădulescu e mai sobru ca oricând, fără să-şi piardă seva comică; masca lui bonom-vicleană e fără îngroşări, machiajul satiric nu-l desfigurează, interpretul păstrează faţă de personaj o detaşare ironică, exactă, dar nu naiv-moralizatoare. Sebastian Papaiani îşi face o reintrare spectaculoasă în comedie. Farmecul, spontaneitatea, graţia, eleganţa sa îl aduc ades, fără osteneală, în prim-planul atenţiei şi simpatiei noastre. Momentele sale de candoare copilărească, dar şi de şmecherie adultă în relaţia cu Ťmaîtreť (...) îl fac memorabil ca personaj comic.", mai notează Alice Mănoiu în cronica de film, conform site-ului http://aarc.ro/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
* Sursa foto din deschidere: cinemagia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














