La 18 iunie 1815 a avut loc una dintre cele mai încrâncenate lupte din epoca modernă a războiului, respectiv bătălia de la Waterloo, care a opus armata franceză, condusă de Napoleon, unei armate de coaliție, condusă de ducele de Wellington și de mareșalul Blucher. Această bătălie a pus capăt unei lungi perioade de războaie, de 23 de ani, începute de Napoleon după preluarea puterii politice la Paris, a încheiat aspirațiile franceze de dominare a Europei și a sfârșit definitiv puterea politico-militară a lui Napoleon, potrivit https://www.nam.ac.uk/ și https://www.worldhistory.org/.

Napoleon Bonaparte fusese încoronat, la 2 decembrie 1804, în catedrala Notre Dame din Paris, într-o ceremonie maiestuoasă, ca Napoleon I, primul francez care a primit titlul de împărat în decurs de o mie de ani, conform https://www.history.com.

Născut în Ajaccio, în insula Corsica, la 15 august 1769, Napoleon a fost unul dintre strategii militari fabuloși ai istoriei, care a parcurs rapid etapele în armata revoluționară franceză în anii 1790, potrivit www.worldhistory.org și www.history.com.

În jurul anului 1799, când Franța se afla în stare de război cu multe dintre statele Europei, Napoleon, revenit din campania din Egipt, a început demersurile să preia frâiele puterii în statul francez și să salveze națiunea franceză de la colaps.

Sursa foto din deschidere: nam.ac.uk

S-a implicat în lovitura politică care a dus la îndepărtarea Directoratului Francez, în noiembrie 1799, formulă de conducere a Franței care a fost înlocuită cu un Consulat format din trei consuli, iar Napoleon devenea figura politică centrală a statului francez.

În perioada 1803-1815, statul francez a fost implicat într-o serie de conflicte, cunoscute drept războaiele napoleoniene. În timpul conflictului (1805-1807) împotriva Primului Imperiu Francez al lui Napoleon, amiralul britanic Nelson a reușit o blocadă eficientă asupra portului Toulon (1803), iar prin bătălia de la Trafalgar din 21 octombrie 1805, ultima mare bătălie a navelor cu vele, a reușit să obțină o victorie strălucită în fața împăratului francez. Bătălia a anunțat începutul sfârșitului pentru Napoleon Bonaparte (1804-1814/1815), conform https://www.bbc.co.uk/ și www.history.com.

În 1812, Napoleon a înregistrat o înfrângere majoră în timpul campaniei dezastruoase din Rusia, apoi a pierdut Spania în confruntarea cu ducele de Wellington, pentru ca în 1814 să înregistreze o înfrângere decisivă în fața unei forțe aliate. A fost exilat în insula Elba, de unde a evadat în 1815; a strâns o armată care a cunoscut un succes temporar înaintea înfrângerii de la Waterloo, din 18 iunie 1815, conform www.history.com.

Cele două armate inamice strânse la Waterloo - armata prusacă condusă de mareșalul Gebhard von Blucher și armata anglo-aliată sub comanda mareșalului duce de Wellington - dispuneau de efective militare net superioare lui Napoleon, care avea doar posibilitatea să se lupte separat cu fiecare dintre aceste forțe militare pentru a le putea învinge, potrivit https://www.nam.ac.uk/.

La 15 iunie 1815, Napoleon a trecut râul Sambre, intrând pe teritoriul unde astăzi se află Belgia, iar în ziua următoare a învins mare parte din armata prusacă, la Ligny, și a determinat retragerea prusacilor. Armata prusacă a pierdut circa 20.000 de soldați, iar francezii, jumătate din cât au pierdut adversarii lor.

Nevoit să se retragă între Ligny și Quatre Bras, corpul de armată francez a evitat astfel să fie atacat de pe flancuri și depășit total într-o confruntare militară.

Sursa foto : larousse.fr

Wellington și-a retras armata în apropiere de Waterloo. Restul armatei prusace, circa 48.000 de oameni, s-a retras spre nord, în direcția poziției forțelor lui Wellington pentru a se regrupa și a se implica din nou în luptă. Prusacii au reuși ca în doar 48 de ore după înfrângerea de la Ligny să se reorganizeze și să se angajeze din nou în luptă. Încurajat de vestea primirii unor întăriri, Wellington a rămas la Waterloo pentru a înfrunta inamicul, conform https://www.nam.ac.uk/.

Napoleon a trimis o parte a corpului de armată (33.000 de oameni) să urmărească forțele prusace, iar restul efectivelor de 72.000 de oameni și 246 de tunuri le-a angajat la Waterloo.

La ora 11:30, înaintea prânzului, după un bombardament masiv de artilerie, Napoleon a lansat atacul diversionist asupra Hougoumont.

Până aproape de amiază, Napoleon a aflat de sosirea forțelor prusace și a format o linie de apărare. La ora 18:00, forțele franceze au capturat La Haye Sainte, slăbind poziția lui Wellington. Modificările tactice din teren ale lui Napoleon au oferit posibilitatea lui Wellington să se regrupeze și să își întărească pozițiile.

La ora 19:00, Napoleon a hotărât să atace folosind Garda Imperială, dar decizia sa avea să îl coste scump, pentru că a lansat atacul exact unde Wellington avea poziții bine întărite, între Hougoumont și La Haye Sainte. Atacul a fost respins și lovitura executată de forțele lui Wellington a fost decisivă - trupele franceze rămase s-au retras în panică, iar cavaleria prusacă a căutat să le urmărească.

Napoleon a pierdut aproape 40.000 de oameni, uciși, răniți sau capturați de inamic, iar aliații, circa 22.000.

Sursa foto : larousse.fr 

Înfrânt, Napoleon cerea posibilitatea să poată continua lupta, dar a fost forțat să abdice atunci când forțele aliate au intrat în Paris, la 7 iulie 1815.

Sursa foto din deschidere: nam.ac.uk

După înfrângerea suferită la Waterloo, Napoleon a fost exilat în Insula Sf. Elena, unde a murit în mai 1821, la 51 de ani. În 1840, corpul său a fost adus la Paris, unde a avut loc o ceremonie religioasă impresionantă și a fost depus la Domul Invalizilor.

Bătălia de la Waterloo este considerată de istorici drept una dintre bătăliile decisive ale istoriei moderne, punând capăt perioadei napoleoniene și instaurând o nouă eră politică în Europa cunoscută drept Concertul Europei, având la bază un sistem de negocieri și de alianțe. Această bătălie a încheiat starea constantă de război care a măcinat Europa vreme de 23 de ani, începută în septembrie 1792, prin bătălia de la Valmy. După această luptă de la Waterloo, Europa a cunoscut o perioadă relativă de pace, până când marile puteri s-au angajat într-un alt conflict de amploare: războiul Crimeii (1853-1856), potrivit https://www.worldhistory.org/. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: nam.ac.uk