Prof.dr. acad. Dumitru Dobrescu, deschizător de drumuri, creator de şcoală şi de instituţii în domeniul farmacologiei, s-a născut la 12 martie 1927, la Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Farmacie din Bucureşti în 1949, apoi şi Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, în 1958. În 1965 a obţinut titlul de doctor în medicină, în 1969 a devenit medic primar, iar în 1972 a obţinut titlul de doctor docent în ştiinţe medicale. A făcut specializare în farmacologie în Belgia (1965-1966) şi perfecţionare în SUA (1973), după cum indică dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A fost intern la Spitalul "Brâncovenesc" şi la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti (1947-1949). A urcat toate treptele ierarhiei universitare, de la preparator la şef de lucrări la Facultatea de Medicină din Bucureşti, catedra Farmacologie (1953-1967), apoi la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, Catedra Farmacologie, conferenţiar (1967-1973) şi profesor (1973-1997), şef de catedră. A fost decan al Facultăţii de Farmacie (1972-1981 şi 1990). A lucrat ca farmacolog clinician la Spitalele "Colţea" (1959-1963), "Brâncovenesc" (1963-1983) şi Constructorilor (1983-1992) din Bucureşti.

Între 1990-1993 şi 1997-1998 a deţinut funcţia de director al Institutului pentru Controlul Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice.

Dumitru Dobrescu a fost medic homeopat începând din 1981. I se datorează punerea bazelor conceptului de "farmacoepidemiologie", descris într-un capitol distinct în lucrarea "Farmacoterapie" (1981), premiată în acelaşi an de Academia Română, prima carte din literatura internaţională care are un astfel de capitol, potrivit sursei citate mai sus. Aici este emis conceptul că farmacologia modernă are şase ramuri, trei fundamentale şi trei aplicative, concept care şi-a găsit expresia în cărţile sale "Farmacoterapie" (1981) şi "Farmacoterapie practică" (1989).

A conceput, pentru prima dată în literatura de specialitate, o clasificare a interacţiunilor medicamentelor după mecanismele implicate. Ideea a fost concretizată în cartea "Asocierea medicamentelor" (1971), prima din literatura internaţională privind interacţiunea medicamentelor. A elaborat conceptul de "Farmacologie ecologică", care urmăreşte reducerea poluării mediului intern al organismului prin medicamente. A conceput şi a tipărit prima carte din literatura medicală internaţională cu titlul "Gerontofarmacologie" (1995), descriind particularităţile de acţiune a medicamentelor la vârstnici.

Este autorul a sute de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi în străinătate şi a 12 brevete de invenţie, precum şi a 25 de medicamente originale. De menţionat modernizarea formulei medicamentului Gerovital, cu obţinerea unui preparat geriatric superior, precum şi un medicament care normalizează transaminazele serice la bolnavi cu hepatită cronică virală şi ciroză hepatică.

În activitatea didactică şi-a adus contribuţia la elaborarea de materiale tipărite, anume 27 de cărţi de specialitate (din care 9 ca autor unic), şi a introdus în învăţământul superior din România cursul de farmacie clinică, printre primele din Europa în domeniu, precum şi cursul de homeopatie. Totodată, a înfiinţat şi a condus Laboratorul de Microproducţie de Medicamente al Facultăţii de Farmacie.

O activitate deosebit de bogată a desfăşurat în cadrul Comisiei Medicamentului a Ministerului Sănătăţii, fiind membru al acesteia (1968-1973), vicepreşedinte (1973-1978), preşedinte (1978-1993, 1997-1998). Ca preşedinte, a elaborat lucrările "Metodologia introducerii medicamentelor noi în terapeutică" (1979) şi "Directive privind autorizarea, înregistrarea şi supravegherea medicamentelor" (1991).

Împreună cu prof. Ionescu-Stoian, a fost iniţiatorul şi realizatorul reţelei naţionale de farmacovigilenţă (1973). A fost redactor-şef adjunct (1974-1977) şi redactor-şef (1977-1990) al revistei "Farmacovigilenţa". A fost fondatorul primului Serviciu de Farmacologie Clinică din România, la Spitalul Constructorilor, pe care l-a condus între 1981-1992 şi în cadrul căruia a realizat testarea clinică a 145 de medicamente noi, româneşti şi străine.

A fost iniţiatorul şi autorul proiectului de ordonanţă de guvern a Organigramei şi a principiilor de funcţionare ale Agenţiei Naţionale a Medicamentului (1993), precum şi iniţiatorul Comitetului Consultativ pentru Protecţia în Cercetarea Biomedicală (1992), sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale.

Ca preşedinte al Comitetului Farmacopeei Române, a realizat elaborarea şi tipărirea "Farmacopeei române" (ediţia a X-a, 1993). În calitate de vicepreşedinte (1973-1987) şi apoi de preşedinte (1987-1998) al Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din România, a organizat mai multe Congrese naţionale de farmacie.

În cadrul ONU a participat la Comisia pentru Stupefiante a ONU, ca delegat oficial al României (1973, 1974, 1976, 1978, 1981, 1986). În cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în calitate de expert pentru medicamente, a participat la simpozioanele de farmacologie clinică (1972, 1975, 1977, 1980, 1984). A fost expert pentru medicamente al OMS (1973-1997) şi reprezentant oficial al României în Comisia de Stupefiante a ONU (1973-1976). În calitate de expert al OMS a fost coautor la numeroase documente ale organizaţiei.

A fost membru (din 1991), vicepreşedinte (1991-1995) şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Farmaceutice al Academiei de Ştiinţe Medicale (1991), membru al Academiei Regale de Farmacie din Spania (1987), al Academiei Naţionale de Farmacie din Franţa (1988), al Societăţii Europene de Farmacie Clinică (1990), vicepreşedinte al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale din România (1973-1991), al Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din România, precum şi membru al Comisiei superioare de Diplome, apoi al Comitetului Naţional de Acreditare al Ministerului Învăţământului (Educaţiei) (1981-1990).

La 12 martie 1992 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. I-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi (1994) şi al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca (1997). A fost distins cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler (2002).

A încetat din viaţă la 13 decembrie 2020, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)