Aurul și cuprul României - bogăția națională între interesele economice străine și absența unei politici industriale

România a exportat, numai în anul 2025, peste 52.000 de tone de minereuri și concentrate de cupru, în valoare de aproximativ 111 milioane de dolari, dintre care aproape 90 de milioane de dolari au reprezentat exporturi către Serbia și aproximativ 20 de milioane de dolari către China, cifre care dezvăluie una dintre contradicțiile persistente ale economiei românești, aceea că un stat înzestrat cu resurse minerale valoroase continuă să participe la circuitul economic internațional predominant prin comercializarea materiilor prime, în timp ce o parte însemnată a beneficiilor asociate prelucrării industriale se realizează în economiile care dispun de tehnologiile și capacitățile necesare transformării acestora în produse cu valoare adăugată superioară.

În județul Hunedoara, zăcământul de la Rovina adăpostește, potrivit estimărilor publice, aproximativ 217 tone de aur și 635.000 de tone de cupru, resurse a căror valoare potențială depășește zece miliarde de dolari, în timp ce veniturile estimate pentru statul român din redevențe și impozitul pe profit, în ipoteza realizării proiectului privat de exploatare, însumează aproximativ 1,44 miliarde de dolari pe durata a aproape două decenii, diferență care, deși nu poate fi interpretată drept o pierdere financiară directă, întrucât extracția presupune investiții, costuri operaționale și riscuri comerciale considerabile, justifică examinarea modului în care România participă la beneficiile generate de exploatarea propriilor resurse naturale.

Consider că adevărata problemă nu privește exclusiv identitatea societăților comerciale care exploatează aceste zăcăminte, dar incapacitatea succesivelor politici economice de a construi un model industrial prin care proprietatea asupra resurselor minerale să fie însoțită de participarea efectivă a capitalului românesc la extracție, rafinare și producție, astfel încât veniturile realizate din valorificarea aurului și a cuprului să nu se limiteze, pentru stat, la obligațiile fiscale ale operatorilor, dar să poată include și beneficiile economice rezultate din participarea directă la activitatea industrială.

Această perspectivă devine cu atât mai necesară cu cât România dispune deja de un exemplu al rentabilității exploatării realizate printr-o societate aflată în proprietatea statului, respectiv Cupru Min S.A. Abrud, care a înregistrat în anul 2025 o cifră de afaceri de aproximativ 518 milioane de lei și un profit net de peste 133 de milioane de lei, rezultate care demonstrează existența unei capacități economice autohtone de valorificare a cuprului și care justifică o examinare serioasă a posibilităților de extindere, modernizare și integrare a activităților miniere în structuri industriale capabile să realizeze inclusiv etapele ulterioare extracției.

În locul unei asemenea concepții economice, România a traversat decenii în care diminuarea capacităților de prelucrare și dispariția unor întreprinderi industriale au accentuat dependența de piețele externe, astfel încât resursele naturale extrase din subsolul românesc ajung să alimenteze activități industriale desfășurate în alte state, în vreme ce economia națională beneficiază într-o măsură mai redusă de veniturile, specializarea profesională și dezvoltarea tehnologică asociate etapelor superioare de producție.

Cuprul constituie astăzi o resursă esențială pentru industria energetică, pentru fabricarea echipamentelor electrice, pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și pentru tehnologiile contemporane, iar importanța sa economică va continua să fie determinată nu numai de cantitățile disponibile, dar și de capacitatea statelor de a controla procesele de rafinare și de transformare industrială, ceea ce face dificil de justificat absența unei politici naționale coerente de valorificare a unor zăcăminte care ar putea susține dezvoltarea industriei românești.

În această privință, consider că responsabilitatea politică aparține celor care, de-a lungul anilor, au administrat economia națională fără să asigure continuitatea dintre exploatarea resurselor minerale și dezvoltarea capacităților industriale, acceptând treptat ca România să fie prezentă în lanțurile internaționale de producție mai ales în calitate de furnizor de materii prime, deși valoarea economică a unui zăcământ nu este determinată exclusiv de cantitatea metalului extras, dar și de complexitatea activităților productive dezvoltate în jurul său.

Nu susțin excluderea capitalului străin și nici ideea că o exploatare realizată integral de stat ar garanta automat venituri mai mari, deoarece asemenea concluzii trebuie fundamentate prin studii economice comparative, însă consider că absența unor asemenea evaluări reprezintă ea însăși o insuficiență a administrării patrimoniului mineral, în măsura în care societatea românească nu dispune de o comparație publică între câștigurile rezultate din concesionarea exploatării, beneficiile participării directe a statului și valoarea suplimentară care ar putea fi creată prin dezvoltarea rafinării și prelucrării industriale în România.

O politică economică responsabilă trebuie să distingă între atragerea investițiilor, care reprezintă un instrument al dezvoltării, și administrarea interesului patrimonial al statului, care presupune o evaluare mult mai amplă a beneficiilor obținute din utilizarea resurselor naturale, mai ales atunci când acestea sunt epuizabile, iar exploatarea lor produce consecințe economice, sociale și de mediu care se extind dincolo de durata contractelor comerciale.

De aceea, consider necesară o evaluare publică a potențialului economic al zăcămintelor de aur și cupru, care să stabilească, pe baza unor indicatori financiari verificabili, ce parte din valoarea generată de exploatarea lor revine efectiv economiei românești, care ar fi beneficiile participării directe a capitalului public și în ce condiții ar putea fi dezvoltate capacități naționale de rafinare și prelucrare, astfel încât opțiunile economice ale statului să poată fi judecate prin rezultatele lor patrimoniale și industriale, nu exclusiv prin valoarea investițiilor anunțate de operatorii privați.

Deputat neafiliat de Vaslui
Raisa Enachi
19 octombrie 2026