logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: 115 ani de la naşterea savantului Mircea Eliade (9 martie)

Image

Istoric al religiilor, filosof, prozator şi eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, în Bucureşti. A învăţat la Liceul "Spiru Haret" din Bucureşti (1917-1925) şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928). Şi-a completat studiile la Universitatea din Calcutta (1928-1931).

A colaborat, încă din anii de liceu, cu proză fantastică şi articole ştiinţifice în publicaţii ca "Ziarul ştiinţelor populare şi al călătoriilor", unde a debutat, în 1921, cu povestirea fantastică "Cum am găsit piatra filosofală". În anii studenţiei, a colaborat la "Revista Universitară" şi la ziarul "Cuvântul".

 


A obţinut doctoratul în filosofie, cu teza "Istorie comparată a tehnicilor Yoga" (1933), arată lucrarea "Membrii Academiei Române / 1866-2003" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003).

Perioada petrecută în India (1928-1932) i-a marcat decisiv existenţa şi opera. Aici i-a cunoscut pe marele profesor Surendranath Dasgupta şi pe filosoful şi poetul Rabinddranath Tagore.

Începând cu 1933, a fost profesor asociat de filosofie la Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut cursuri de filosofia şi istoria religiilor. În 1933, a inaugurat un curs despre "Problema răului în filosofia indiană". În anul 1937, a fost ales deputat în Parlamentul României pe listele partidului Totul pentru Ţară, fiind arestat în 1938 şi închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, arată lucrarea "Membrii Academiei Române / 1866-2003".

 

 

Foto: (c) Ultima lucrare a celebrului sculptor Vasile Gorduz, reprezentând chipul lui Mircea Eliade, dezvelită în faţa Bisericii Mântuleasa.


În 1940, a fost numit ataşat cultural pe lângă Ambasada României din Londra, fiind transferat, în 1941, la cea din Lisabona, unde a rămas până în 1944.

Din 1945, s-a stabilit la Paris, unde a predat, la Ecole Pratique des Hautes Etudes, un curs liber pe teme de istoria religiilor (1945-1948). Între 1945 şi 1957, a predat şi la Sorbona.

În 1957, a fost invitat să susţină o serie de prelegeri la Universitatea din Chicago, devenind profesor titular de istoria religiilor, iar din 1962, "distinguished service professor".

Preocupat încă din tinereţe de studiul variatelor forme ale religiei, Mircea Eliade a fost atras iniţial de religiile Indiei antice, apoi de şamanism, de semnificaţia mitului primitiv, de morfologia sacrului şi de istoria credinţelor religioase. Opera sa ştiinţifică şi religioasă cuprinde studii, lucrări, eseuri, rezultate în urma cercetărilor sale asupra religiilor lumii. Este recunoscută pe plan mondial ca una dintre cele mai importante contribuţii contemporane, fiind indispensabilă oricărei analize temeinice a fenomenului religios.

 



Printre lucrările sale reprezentative în acest sens, se numără: "Introducere în filosofia Yoga" (1930), "Yoga. Essai sur les origines de la mysthique indienne" (1936), "Elemente pre-ariene în hinduism" (1936), "Mitul reintegrării" (1942), "Comentarii la legenda Meşterului Manole" (1943), "Techniques du Yoga" (1948), "Le Mythe de l'eternel retour" (1949), "Tratat de istoria religiilor" (1949), "Le chamanisme et les techniques archaiques de l'extase" (1951), "Images et symboles" (1952), "Le Yoga. Imortalite et liberte" (1952), "Traite d'histoire des religions" (1953, 1964, 1974), "Mythes, reves et mysteres" (1957), "Naissances mysthiques" (1959), "The Sacred and the Profane. The Nature of Religion" (1961), "Aspecte ale mitului" (1963), "De le Zamolxis a Gengis Khan. Etudes comparatives sur les religions et le folklore de la Dacie et de l'Europe Orientale" (1970, apărută şi în limba română, în 1980), "La nostalgie des origines" (1972), "Istoria religiilor din 1912 până în zilele noastre" (1973), "Occultism, Witchraft and Cultural Fashions. Essays in Comparative Religions" (1976), "Istoria credinţelor şi ideilor religioase" (3 vol., 1981-1988, reeditată în 1992).

Printre scrierile sale de beletristică, pot fi amintite: "Isabel şi apele diavolului" (1930), "Maitreyi" (1933), "Întoarcerea din rai" şi "Lumina ce se stinge" (1934), "Huliganii" (I- II, 1935), Domnişoara Christina" (1936), "Şarpele" (1937), "Nuntă în cer" (1938), "Secretul doctorului Honigberger" şi "Nopţi la Serampore" (1940), "Noaptea de Sânziene" (1955); "Nuvele" (1963), "Pe strada Mântuleasa" (1968), "La ţigănci" (1969), "În curte la Dionis" (1977). În dramaturgie, s-a remarcat cu "Iphigenia" şi "Coloana nesfârşită".

 

 

Imagine de la conferinţa de presă cu tema 'Achiziţionarea unui set de manuscrise şi documente Mircea Eliade', organizată de Academia Română.

Foto: (c)  SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


Printre volumele sale de eseuri, se numără "Soliloquii" (1932), "Oceanografie", "Insula lui Euthanasius". S-a manifestat şi ca memorialist: "Şantier", "Memorii", "Fragmente de jurnal", "Jurnal". Mircea Eliade şi-a scris opera literară, chiar şi după stabilirea în străinătate, numai în româneşte, argumentând într-un interviu: "scriu în limba română, limba în care visez".

În 1960, împreună cu Ernest Junger, a publicat revista "Antaios", care a apărut la Stuttgart, iar în 1961, la Chicago, periodicul universitar "History of Religions".

În 1937, a fost distins de Societatea Scriitorilor Români cu premiul I pentru ediţia critică în două volume intitulată "B. P. Hasdeu - Scrieri literare, morale şi politice".

 

 

Dezvelirea plăcii memoriale Mircea Eliade, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la naştere, acţiune organizată de Primăria sectorului 2.

Foto: (c) CONSTANTIN CIOBOATA/AGERPRES FOTO


A fost membru al Academiei americane de Ştiinţe şi Arte (1966) şi al academiilor de ştiinţe din Belgia şi Marea Britanie.

Din 3 iulie 1990, este membru titular post-mortem al Academiei Române.

A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi din lume, printre care cele din Washington, Yale, La Plata, Chicago. A fost distins cu Premiul "Bordin" al Academiei Franceze şi cu Legiunea de Onoare (1978), arată lucrarea "Membrii Academiei Române / 1866 - 2003".

Mircea Eliade a murit la 22 aprilie 1986, la Chicago, SUA, la vârsta de 79 de ani.

 

 

Mormântul scriitorului Mircea Eliade, din cimitirul Universităţii Chicago

Foto: (c)  LUCIAN TUDOSE/AGERPRES FOTO


La 7 aprilie 2021, Academia Română a achiziţionat un număr de 17 manuscrise semnate de Mircea Eliade, între care se află studiul "Umanismul indian", eseul "Misterele şi iniţierea orientală", traducerea lucrării "Ispitirea diavolului" de Giovanni Papini, caiete-manuscris precum "Din carnetul unui cercetaş" şi "Amintiri din retragere", alte eseuri, schiţe, rezumate sau texte care au stat la baza câtorva conferinţe susţinute la Radio Bucureşti în perioada 1932-1938, arată acad.ro.

Majoritatea scrierilor aparţin perioadei de adolescenţă şi tinereţe a savantului român, începând cu anul 1922. Odată cu acestea, au fost cumpărate câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica şi Surendranath Dasgupta, corespondenţă cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legaţia Regală a României la Lisabona, arată sursa citată. Manuscrisele au fost donate Bibliotecii Academiei Române. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: Mircea Eliade/Facebook

Afisari: 494

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 19-10-2026 12:57

Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)

Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de

Documentare 19-10-2026 11:35

AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''

Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco

Documentare 19-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu

Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie

Documentare 19-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr

Documentare 19-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie

Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)