logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - AEP



Comunicat de presă
Regulile privind prezentarea sondajelor în ziua votării la turul al doilea al alegerilor prezidențiale din anul 2025

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face apel la reprezentanții mass-media (TV, radio, presă scrisă și online) ca duminică, 18 mai a.c., să nu prezinte, înainte de încheierea votării pentru alegerea Președintelui României, sondaje realizate la ieșirea de la urne.

AEP reamintește că, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (5) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare,'în ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieșirea de la urne, înainte de încheierea votării'.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 55 lit. y) și art. 56 alin. (1) și alin. (2) lit. f) și g) din aceeași lege, nerespectarea dispozițiilor invocate anterior constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei, iar constatarea contravenției este de competența Consiliul Național al Audiovizualului, în cazul în care aceasta este comisă de radiodifuzori, respectiv de competența Autorității Electorale Permanente, în cazul în care este comisă de altcineva decât de radiodifuzori.

Menționăm că pot efectua sondaje la ieșirea de la urne doar institutele de sondare a opiniei publice sau societățile comerciale ori organizațiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie și care sunt acreditate, în acest sens, prin decizie, de către Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025. Lista institutelor de sondare a opiniei publice/societăților comerciale/organizațiilor neguvernamentale acreditate să efectueze sondaje la ieșirea de la urne poate fi consultată la următorul link: https://prezidentiale2025.bec.ro/acreditari/


Direcția comunicare și relații publice
17.05.2025

Afisari: 112

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].