CONSTRUCŢII CELEBRE: Hotelul Athénée Palace Hilton
Hotelul Athénée Palace Hilton este situat pe Str. Episcopiei nr. 1-3 colţ cu Calea Victoriei, în apropierea Ateneului Român, a Palatului Regal şi a Pieţei Revoluţiei. Este unul dintre cele mai importante şi prestigioase puncte de reper ale oraşului Bucureşti, cu o istorie de peste un secol.
Clădirea a fost construită între 1912-1914, după planurile arhitectului francez Theophile Bradeau, pe locul unde cu un secol în urmă se afla lui Hanul Ivanciu Gherasi, conform lucrării "Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre" de Constantin Giurescu (Ed. Pentru Literatură, Bucureşti, 1966). A fost prima clădire cu mai multe etaje din Bucureşti construită cu tehnica betonului armat, potrivit lucrării citate. Când s-au finalizat lucrările, la 1914, avea 149 de camere şi 10 apartamente decorate în stilul Ludovic al XIV-lea, arată atheneepalace-hotel.ro. La momentul inaugurării, faţada sa era una în stil clasic, bogat decorată cu stucaturi.
.jpg)
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
A fost şi este unul din cele mai luxoase locuri din Bucureşti, recunoscut pentru recepţiile şi ceaiurile dansante încă de la deschidere. Două dintre punctele de atracţie ale hotelului de-a lungul timpului şi cele mai importante semne de indentitate ale acestuia - Barul englezesc şi sala ''Le Diplomate" - sunt, în continuare, parte integrantă a Athénée Palace. În anii '30-'40, ''English Bar" era unul dintre cele mai populare localuri din Capitală. La rândul său, sala ''Le Diplomate" este considerată monument istoric, fiind una dintre cele mai bine păstrate săli de recepţie din ţară. Holul istoric al hotelului, Les Colonnades, cu coloane din marmură şi candelabre, este, de asemenea, un simbol de arhitectură din perioada Belle Époque.
În 1937, hotelul a fost transformat şi modernizat după planurile arhitectului Duiliu Marcu, care a ales un aspect mai simplist, art deco, păstrând însă atmosfera specială a clădirii. Modificările s-au făcut atât asupra planului, cât şi asupra arhitecturii exterioare schimbându-i-se complet faţadele. Cu aceasta s-au prevăzut, pe înălţimea a trei etaje, arcade adâncite care dădeau un aspect deosebit faţadei. Intrarea principală, holul de onoare, sălile de mese, saloanele de recepţii, totul a fost refăcut, modificat şi completat cu cele mai moderne instalaţii.
Descriind hotelul, aşa cum arăta el în 1938, A.L. Easterman de la Daily Express din Londra, şi mai târziu la Daily Herald, face referire la ''mobilierul său puternic ornamentat, piloni de marmură şi aur, candelabre strălucitoare mari, precum şi canapele adânci, care te invită la conspiraţie.''
.jpg)
Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU / AGERPRES FOTO
În urma bombardamentelor din aprilie 1944, ce vizau Gara de Nord, o parte a clădirii a ars, iar toate geamurile au fost sparte de suflul exploziilor. Edificiul a fost refăcut, în 1948, conform indicaţiilor aceluiaşi arhitect.
Datorită marelui flux de clienţi, în anii 1964-1966 s-a adăugat hotelului o nouă aripă, de-a lungul Căii Victoriei, căreia i s-a amenajat în faţă o grădină cochetă. În această nouă aripă, la parter, a fost amenajat şi un restaurant. Planurile extinderii hotelului au aparţinut arhitectului Nicolae Pruncu şi inginerilor Radu Mircea şi Mihai Ionescu.
Clădirea hotelului Athénée Palace a fost supusă unui test în urma cutremurului din 7 martie 1977, aceasta dovedindu-şi rezistenţa, în timp ce mai multe alte clădiri aflate în apropierea sa au suferit deteriorări grave. După câţiva ani, în 1983, interiorul clădirii a fost modernizat.
Hotelul a fost afectat şi în timpul evenimentelor din decembrie 1989, o reamenajare având loc în 1993.
Închis în 1994, Athénée Palace a fost cumpărat la licitaţie de către Hilton Worldwide, una din cele mai vechi şi extinse lanţuri hoteliere din lume, care a început o renovare şi extindere de 42 milioane dolari, redeschizând hotelul ca Athénée Palace Hilton în 1997. Hilton a extins hotelul, adăugând săli de conferinţe şi un centru de afaceri.
Hotelul Athenee Palace Hilton este parte integrantă a grupului hotelier privat românesc, Ana Hotels. În iunie 2021, Ana Hotels a finalizat prima etapă a procesului de renovare a hotelului, respectiv "Aripa nouă" cu cele 132 de camere. Conceptul arhitectural a fost realizat de compania "Alexander James International" din Londra, prin proiectanţii Richard Morton şi Sarah Brooker. Implementarea efectivă a conceptului a fost realizată de compania românească "Inegal Design", prin arhitecţii Radu Grosu şi Mihaela Mircea, iar antreprenor general a fost compania "Bog'Art".
De-a lungul timpului, i-au trecut pragul capete încoronate, preşedinţi de stat, spioni, diplomaţi, mari industriaşi, artişti, sportivi, poeţi, cântăreţi celebri şi scriitori. De asemenea, sălile de conferinţă ale hotelului au găzduit reuniuni la nivel internaţional, forumuri economice, conferinţe de presă, ceremonii privind decernarea unor premii, dezbateri culturale etc.
În prezent, hotelul are 272 de camere, dintre care 38 duble, 45 de apartamente şi 20 de apartamente de lux, precum şi 15 săli pentru evenimente şi conferinţe. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














