Constantin "Bâzu" Cantacuzino a fost considerat unul dintre cei mai buni piloţi ai aviaţiei sportive din România. Fiul lui Mihai Cantacuzino şi al Mariei Rosetti, s-a impus drept unul dintre cei mai împătimiţi practicanţi ai sporturilor de viteză, fie că a fost vorba de motociclism sau de aviaţia sportivă.

A fost unul dintre foarte puţinii piloţi de vânătoare care au reuşit să doboare avioane sovietice, americane şi germane, de la I-16, Yak-1,3,7,9, La-3,5, Spitfire, P-38 şi P-51 până la Fw-190F.

S-a născut la 11 noiembrie 1905. A înregistrat câteva recorduri în automobilism viteză, printre care cel de pe ruta Bucureşti-Paris, potrivit volumului ''Campionii Secolului XX'' (Editura Rompres, Bucureşti, 2000). A fost jucător de tenis, campion balcanic la motociclism, căpitan al echipei naţionale de hochei a României în 1934, conform sursei citate. A fost pilotul lui Gheorghe Valentin Bibescu, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Aviaţie.

Reuşeşte la 28 de ani câteva performanţe sportive notabile în domeniul aviaţiei, drept pentru care a fost convins să practice cursurile şcolii de pilotaj Mircea Cantacuzino. Absolvă cursurile cu distincţia ''Magna cum Laudae'', printre absolvenţii seriei se numărau Irina Burnaia, Radu Manicatide, Dumitru Frim, reprezentativi pentru aviaţia sportivă din România.

În august 1933, Constantin "Bâzu" Cantacuzino a realizat mai multe raiduri: Bucureşti-Tecuci-Tescani-Buzău şi retur; Bucureşti-Floreşti şi retur; Bucureşti-Tescani şi retur.

Sursa foto: aviationinscale.ne 

În mai 1934, în competiţie cu alte 14 echipaje din aviaţia militară, Constantin "Bâzu" Cantacuzino câştigă Cupa ''Ionel Ghica'', realizând cel mai bun timp pe ruta Bucureşti-Constanţa-Galaţi-Iaşi-Cernăuţi-Cluj-Arad-Turnu Severin-Bucureşti (1.500 de km).

A fost decorat la 7 iunie 1934, primind Crucea de Aur a ordinului ''Virtutea Aeronautică''. A primit, de asemenea, diploma de onoare a Uniunii Federaţiilor Sportive din România.

Sursa foto: aviationinscale.ne 

La 27 iunie 1935, a devenit pilot de linie al companiei aeriene LARES. În anul 1939 a obţinut primul loc la campionatul naţional de acrobaţie.

În cadrul ostilităţilor militare ale celui de-AL Doilea Război Mondial a fost solicitat de aviaţia militară să lupte pe frontul de est. S-a înrolat ca voluntar pilot de vânătoare. A devenit ulterior comandantul Grupului 9 vânătoare. A zburat la manşa unor aparate precum Hurricane, IAR 80 sau Messerschmitt 109G. A fost implicat în operaţiunile militare de apărare a zonei de petrol a judeţului Prahova.

În 5 mai 1943, a fost numit comandant al escadrilei 58. În perioada 2-5 august 1943 a reuşit să doboare 9 avioane inamice.

La 25 august 1944, cu un aparat Messerschmitt-109 zboară la Foggia, având misiunea de a-l duce acasă pe locotenent colonelul James A. Gunn, care fusese luat prizonier.

În 29 august 1944, pe un aparat Mustang, "Bâzu" a decolat într-o altă misiune cu destinaţia tot Foggia. A participat la eliberarea Transilvaniei, a Ungariei şi a Cehoslovaciei. A reuşit performanţa de a lupta împotriva a patru forţe armate: sovietică, engleză, americană şi germană. Palmaresul său a inclus circa 60 de victorii, fiind considerat unul din aşii aviaţiei militare româneşti.

A fost primul pilot român care a reuşit să doboare un aparat Mustang, la 6 iunie 1944. A doborât altul similar la 15 iulie 1944. După moartea căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu a fost numit comandantul Grupului 9 de Luptă, conform https://aviationinscale.net.

S-a implicat în misiunea de salvare şi transport (31 august - 3 septembrie 1944) în siguranţă a numeroşi soldaţi americani, respectiv 1.161 de soldaţi ai armatei SUA.

După încheierea atribuţiilor militare, a revenit în cadrul companiei de transport civil aerian LARES.

Fiind persecutat de autorităţile comuniste, după 1947, Constantin "Bâzu" Cantacuzino a emigrat în Italia şi Franţa. A aplicat, în repetate rânduri, pentru o viză americană, însă cererea i-a fost respinsă. S-a stabilit în Spania, unde avea să trăiască până la moartea sa, în 26 mai 1958, potrivit https://aviationinscale.net. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: historia.ro