DOCUMENTAR: 70 de ani de la proclamarea prinţesei moştenitoare Elisabeta, regină a Regatului Unit (6 februarie)
La 6 februarie 2022 se împlinesc 70 de ani de la proclamarea şi de la accederea la tron (Accesion Day) a prinţesei moştenitoare Elisabeta, în urma decesului tatălui său, regele George al VI-lea (1936-1952), sub numele de regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, arată site-ul https://www.royal.uk/.
În 1952, sănătatea precară a regelui George al VI-lea l-a obligat să abandoneze un turneu planificat în ţările Commonwealth. Prinţesa Elisabeta, însoţită de soţul său, prinţul Philip, a preluat îndatorirea regală. La 6 februarie, în timp ce se afla într-o zonă îndepărtată a Kenyei, prinţesa a primit atât vestea morţii tatălui său, cât şi pe cea a proclamării sale ca regină a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Într-un moment, la numai 25 de ani, ea încetase să mai fie prinţesa Elisabeta şi devenise regina Elisabeta a II-a.
Turneul a fost abandonat imediat, iar tânăra regină s-a întors în Marea Britanie. Ea a fost întâmpinată, la 7 februarie, de prim-ministrul Winston Churchill şi de alţi oficiali la aeroport, înainte de a se întoarce la Clarence House. Steagurile fuseseră coborâte în bernă în toată ţara, doar Royal Standard a rămas înălţat la catarg complet anunţând prezenţa reginei, fapt ce reprezenta, totodată, şi continuitatea monarhiei.

Noua regină a fost proclamată oficial în cadrul Consiliului de Accedere de la Palatul St. James, ţinut în ziua morţii regelui George al VI-lea. La eveniment au participat membri ai Consiliului Privat împreună cu Marii Ofiţeri de Stat, Lordul Primar al Londrei, Înalţi Comisari şi funcţionari publici. La 8 februarie, la întoarcerea din Kenya, regina Elisabeta a II-a a depus jurământul cunoscut sub numele "Declaraţia de Accedere" în care s-a angajat să menţină succesiunea protestantă stabilită.
În urma jurământului Majestăţii Sale, proclamaţia publică a noului suveran a fost citită de către Garter King of Arms la Palatul St. James, în prezenţa Contelui Mareşal şi a doi dintre sergenţii de arme ai suveranului. De asemenea, o ceremonie similară a avut loc la Edinburgh, executată de către Lordul Lyon King of Arms, precum şi la Belfast şi Cardiff.
Accederea Majestăţii Sale la tron a avut loc într-o perioadă în care o familie tânără abia se întemeia: prinţul Charles avea trei ani, iar prinţesa Anne doar unul. Noile îndatoriri ale reginei trebuiau să prevaleze asupra vieţii de familie, lungile turnee în străinătate şi numeroasele alte evenimente interne ţinând-o departe de familie luni de zile, notează site-ul oficial al Familiei Regale.
Ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a s-a desfăşurat la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953.
Elisabeta Alexandra Mary de Windsor s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, ca fiică a prinţului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea şi a prinţesei Elizabeth Bowes-Lion, ducesă de York. Cursul vieţii prinţesei Elisabeta avea să se schimbe în 1936, odată cu moartea suveranului George al V-lea, bunicul său de care era foarte apropiată. În decembrie 1936, după abdicarea lui Eduard al VIII-lea, fratele său, ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, prinţesa Elisabeta a devenit moştenitoare a tronului, cu titlul Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta.
Prinţesa Elisabeta şi-a luat rolul în serios de la o vârstă fragedă, îndatoririle sale începând cu mult înainte ca ea să urce pe tron. În efortul comun de război, prinţesa Elisabeta, împreună cu sora sa, s-a adresat, în 1940, tuturor copiilor, la BBC's Children's Hour, mulţumindu-le pentru curaj şi îngăduinţă: "Încercăm să facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe marinarii, soldaţii şi aviatorii noştri bravi şi încercăm, de asemenea, să îndurăm propria parte din pericolul şi tristeţea acestui război."
În 1945 s-a alăturat Serviciului Teritorial Auxiliar, formându-se ca mecanic şi a devenit prima femeie membră a Familiei Regale care s-a alăturat Serviciilor Armate ca membru activ cu normă întreagă.
Monarh activ şi susţinător al îndatoririlor regale, de la cele oficiale statale la cele filantropice, regina Elisabeta a II-a a adus în centrul atenţiei, prin acţiunile sale, afirmarea identităţii naţionale şi unitatea, continuitatea, dar şi stabilitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regina este comandantul suprem al forţelor armate şi guvernatorul suprem al Bisericii Angliei, îl desemnează pe primul ministru, pe ceilalţi miniştri, pe arhiepiscopi şi episcopi. Regina este sursa onorurilor, conferind medalii şi ordine. Regina a avut sub patronajul său peste 600 organizaţii caritabile sau cu scop educativ şi social, 400 dintre acestea fiind înfiinţate în 1952.

Sărbătorile jubileului din Regatul Unit datează din 1809. Aceasta va fi cea de-a patra a reginei, după evenimentele jubiliare de argint (1977), de aur (2002) şi de diamant (2012). Elisabeta a II-a este primul monarh care marchează un Jubileu de platină.
Cu prilejul acestei zile, sunt arborate anumite steaguri şi sunt organizate recepţii. La Londra, o salvă de artilerie a armelor regale va fi trasă de trupa regelui - Royal Horse Artillery (numită în onoarea lui George al VI-lea) şi de către Honourable Artillery Company la Turnul Londrei. Salve de artilerie vor fi trase şi în alte zone din Regatul Unit. Aceste salve de artilerie nu au loc duminica, aşa că, în acest an, vor fi trase luni, 7 februarie, notează site-ul https://commonslibrary.parliament.uk/.
Pe lângă tradiţionalul Trooping the Color, când în fiecare an, la 11 iunie, este sărbătorită oficial ziua de naştere a reginei, peste 1.500 de faruri Platinum Jubilee vor fi aprinse în Marea Britanie, Insula Man, Teritoriile Britanice de peste mări şi, pentru prima dată, în capitalele ţărilor Commonwealth-ului.
Farul principal va fi aprins în cadrul unei ceremonii speciale organizată la Palatul Buckingham. Alte evenimente jubiliare includ o slujbă de mulţumire pentru domnia reginei la Catedrala Sf. Paul, un concert live în faţa Palatului Buckingham, Big Jubilee Lunch (o petrecere stradală), un concurs "Platinum Jubilee" şi expoziţii speciale la mai multe reşedinţe regale oficiale.
În mod obişnuit, regina aniversează urcarea pe tron în mod privat la reşedinţa sa de la Sandringham, ziua de 6 februarie fiind ziua în care tatăl său, regele George al VI-lea a încetat din viaţă. Cele mai multe dintre sarcinile din cadrul Jubileului vor fi repartizate altor membri ai familiei regale, printre care prinţul William şi soţia sa, Kate, precum şi ducesa de Cornwall, medicii recomandându-i reginei, în vârstă de 95 de ani, cât mai multă odihnă. Anul trecut, la 9 aprilie, prinţul-consort Philip a încetat din viaţă la vârsta de 99 de ani.
Regina Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh în viaţă din lume, iar în istoria Regatului Unit are cea mai lungă domnie, depăşind-o, la 9 septembrie 2015, pe cea a reginei Victoria (1837-1901). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: The Royal Family/Facebook.com
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














