Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Marius Lulea: 'Leul se prăbușește, dar vinovații dau vina pe popor!'
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, atrage atenția că actuala guvernare recurge din nou la tactici de manipulare, încercând să transfere responsabilitatea dezastrului economic asupra cetățenilor, în loc să-și asume propriile decizii greșite și lipsa de viziune care au adus România în această criză.
'În momentul de față asistăm la un atac speculativ asupra leului. Se încearcă șantajarea electoratului și inducerea fricii în rândul populației. Catastrofa bugetară, deficitul comercial uriaș și împrumuturile colosale făcute de statul român în ultimii ani aruncă leul în aer. Cursul euro a depășit pragul psihologic de 5 lei, iar sistemul intră în panică. În loc să își asume eșecul economic, politicienii de la putere lansează o teorie falsă: că moneda națională se prăbușește din cauza alegerilor făcute de români. O minciună sfruntată.
Sistemul încearcă din nou să sperie și să șantajeze populația. Vă vor slabi, umiliți, temători. Dar pentru prima dată după 1989, românii aleg libertatea. Iar sistemul va pierde puterea. Este o certitudine, nu o ipoteză. Toate mecanismele lor de manipulare și intimidare nu mai funcționează. Cerem ca instituțiile statului să respecte voința populară și să permită transferul pașnic al puterii.
AUR a avertizat din timp că proasta guvernare, împrumuturile nesăbuite și politicile fiscale incoerente vor duce România într-o criză economică profundă. Acum, efectele acestei iresponsabilități se văd direct în buzunarul fiecărui român.
Cerem guvernatorului BNR să nu se implice în jocuri politice și să își respecte misiunea constituțională: asigurarea stabilității monetare. Este esențial ca Banca Națională să acționeze profesionist și să oprească derapajele economice. Avem încredere că, dincolo de presiunile politice, acolo există încă profesioniști care își fac treaba cu responsabilitate', a declarat Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].