logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: 110 ani de la inaugurarea oficială a Portului Constanţa

Imagine din galeria Agerpres

La 27 septembrie 1909 a avut loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa, cel mai mare port maritim al României.

Amenajări ale Portului Constanţa de la Marea Neagră începuseră încă din 1857. În acel an autorităţile turce au concesionat construirea Portului Constanţa şi a căii ferate Cernavodă-Constanţa companiei engleze "Danube and Black Sea Railway and Kustendge Harbour Company Ltd.", iar Portul Constanţa a beneficiat, pentru prima dată, de amenajări şi dotări relativ moderne, se arată pe site-ul https://www.portofconstantza.com/.

''După Războiul de Independenţă, în anul 1878, Dobrogea revine României şi, odată cu aceasta, apar primele preocupări pentru construirea unui port care urma să fructifice poziţia strategică a Constanţei şi avântul economic înregistrat de tănărul stat. (...) În aceste condiţii, statul român a răscumpărat instalaţiile portuare de la compania engleză, a contactat specialişti străini pentru întocmirea unor proiecte de lărgire a portului şi a investit în construirea monumentalului pod de la Cernavodă'', indică site-ul menţionat.

În 1878, Portul Constanţa dispunea de 200 m diguri şi 4 ha incintă portuară, se arată în lucrarea ''Enciclopedia geografică a României'', autor Dan Ghinea (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002).

 

Portul maritim Constanţa (14 martie 1984)

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES FOTO


La 16 octombrie 1896 a avut loc inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie şi modernizare a Portului Constanţa, lucrări care au început după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino. În 1899, inginerul Anghel Saligny, constructorul podului de la Cernavodă, a fost numit director al lucrărilor Portului Constanţa, se arată în dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

La 27 septembrie 1909 a avut loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa, în prezenţa regelui Carol I. La începutul secolului XX Portul Constanţa avea un dig de larg, de 1.377 m lungime, digul de Sud (1.497 m), cu farul roşu, danele de încărcare, mii de metri de cheiuri, silozuri, calea ferată ş.a. Suprafaţa platformei portuare era de 119 ha, se menţionează în lucrarea ''Enciclopedia geografică a României''.

 

Portul maritim Constanţa (12 august 1989)

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/AGERPRES FOTO/ARHIVA


În perioada interbelică se adaugă platformei portuare noi elemente de infastructură, precum uscătoria de porumb, clădirea administraţiei portuare, docul plutitor ş.a, iar traficul atinge 6,2 milioane tone în 1937, cifră care situa Constanţa între primele porturi europene (https://www.portofconstantza.com/). În 1938 volumul traficului portuar a fost de 4.138.677 tone, din care 3.946.357 tone reprezentau mărfurile destinate exportului, în principal ţiţei, material lemnos şi produse agricole. În ceea ce priveşte flota comercială maritimă, aceasta însuma 26 nave cu o capacitate totală de transport de 58.204 tone, potrivit lucrării ''Judeţele patriei. Constanţa - Monografie'' (Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980).

Din 1967, au început lucrările de extindere a portului către sud. Un rol important pentru dezvoltarea Portului Constanţa l-a avut construirea Canalului Dunăre - Marea Neagră, inaugurat în 1984. Pe parcursul a două decenii, Portul Constanţa a atins dimensiuni impresionante, însumând o suprafaţă de peste 3.900 ha. Vârful de trafic a fost înregistrat în anul 1988, când au fost operate 62,3 milioane tone mărfuri.(https://www.portofconstantza.com/)

La 13 noiembrie 2001 a fost semnat un memorandum de înfrăţire între Portul Constanţa şi Portul Rotterdam din Olanda, în scopul creşterii traficului de mărfuri între acestea.

La 22 august 2003, la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CNAPMC), a avut loc ceremonia de inaugurare a noului statut de port cu facilităţi vamale pentru Portul Constanţa. Pentru trecerea Portului Constanţa în regim de port cu facilităţi vamale au fost necesare amenajări în perimetrul portului, pentru ca organele abilitate să poată asigura o supraveghere cât mai atentă a împrejmuirii portului şi a accesului în port, informa cu acel prilej CNAPMC.

 

Portul Constanţa (3 mai 2016)

Foto: (c) SILVIU MATEI/AGERPRES FOTO


La 17 noiembrie 2003 Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime a inaugurat cea mai importantă investiţie finalizată în ultimii ani, respectiv noul terminal de containere din Portul Constanţa Sud.

În prezent, Portul Constanţa acoperă o suprafaţă totală de 3.926 ha, din care 1.313 ha uscat şi 2.613 ha apă. Lungimea totală a Digului de Nord este de 8,34 km, iar cea a Digului de Sud de 5,56 km. Portul Constanţa are o capacitate de operare anuală de aproximativ 120 milioane tone, fiind deservit de 156 de dane, din care 140 sunt operaţionale. Lungimea totală a cheurilor este de 29,83 km, iar adâncimile variază între 7 şi 19 m, potrivit https://www.portofconstantza.com. Portul Constanţa este atât port maritim, cât şi port fluvial. Legătura Portului Constanţa cu Dunărea se realizează prin Canalul Dunăre - Marea Neagră şi reprezintă unul dintre principalele avantaje ale Portului Constanţa.

Portul Constanţa beneficiază de o poziţionare geografică avantajoasă, fiind situat pe rutele a trei coridoare de transport pan-european: Coridorul IV, Coridorul IX şi Coridorul VII (Dunărea) - care leagă Marea Nordului de Marea Neagră prin culoarul Rhin-Main-Dunăre, şi are un rol major în cadrul reţelei europene de transport intermodal, fiind favorabil localizat la intersecţia rutelor comerciale care leagă pieţele ţărilor fără ieşire la mare din Europa Centrală şi de Est cu regiunea Transcaucaz, Asia Centrală şi Extremul Orient, indică site-ul https://www.portofconstantza.com. Portul Constanţa are statutul de Zonă Liberă, fapt care permite stabilirea cadrului general necesar pentru facilitarea comerţului exterior şi a tranzitului de mărfuri către/dinspre Europa Centrală şi de Est.

 

Portul Constanţa (3 mai 2016)

Foto: (c) SILVIU MATEI/AGERPRES FOTO


Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a organizat în iunie 2018 cea de-a doua ediţie a workshopului "Portul Constanţa pe Drumul Mătăsii". Aceasta a reunit peste 70 de reprezentanţi ai mediului de afaceri românesc şi străin, diplomaţi din Azerbaidjan, China, Georgia, Kazahstan, Federaţia Rusă, Turcia şi Turkmenistan, reprezentanţi guvernamentali şi ai marilor organizaţii internaţionale, care au reconfirmat, în alocuţiunile lor, rolul de hub internaţional al acestui port maritim pe noile rute comerciale între Asia şi Europa.

Tot în iunie 2018 a avut loc, la Bruxelles, Conferinţa la nivel înalt ''Portul Constanţa - hub multimodal pentru dezvoltarea regională şi partener strategic al porturilor de pe Dunăre''. Cu acest prilej a fost semnat un protocol de colaborare între porturile Constanţa şi Anaklia, din Georgia, care vizează dezvoltarea traficului de mărfuri, prin revitalizarea conexiunilor directe între România şi Georgia. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

 Explicaţie foto din deschidere: Portul Constanţa (3 mai 2016)

 

Citiţi şi:

 

REPORTAJ/Portul Constanţa se îndreaptă, la 110 ani de la inaugurare, spre al patrulea record anual european la tranzitul de cereale

Afisari: 412

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.

Documentare 25-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie

Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori

Documentare 24-10-2026 23:58

DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)

În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal