Neurologul Sigmund Freud este considerat părintele psihanalizei, cel căruia i se datorează o serie de descoperiri uimitoare referitoare la funcţionarea şi la structura psihicului uman. Psihanaliza, dezvoltată ca teorie generală a inconştientului, reprezintă o metodă de explorare a acestuia şi de tratament al tulburărilor mintale.

Sigismund (mai târziu Sigmund) Freud s-a născut la 6 mai 1856 în Freiberg, Moravia, pe atunci Imperiul Habsburgic, în prezent Pribor din Republica Cehă, într-o familie de origine evreiască, notează site-urile www.freudfile.org şi www.bbc.co.uk. Familia s-a mutat apoi la Leipzig, în Germania, şi, ulterior, la Viena, unde Freud şi-a început studiile în cercetarea medicală la Universitatea din Viena, pe care a absolvit-o în 1881, potrivit www.biographyonline.net. În anii imediat următori, a lucrat la Clinica de psihiatrie a lui Theodor Meynert, studiind apoi alături de Charcot, la clinica Salpetriere din Paris (1885). În 1886 s-a căsătorit cu Martha Bernays şi au avut şase copii.

Sigmund Freud s-a îndreptat către studiul psihanalizei în anii 1880, după ce a citit articole referitoare la metoda lui Breuer de a trata isteria prin hipnoză. Împreună cu acesta, a publicat ''Studii despre isterie'' (1895), în acelaşi an, reuşind să-şi analizeze un vis. În următorii cinci ani a elaborat majoritatea conceptelor care au fost apoi incluse în teoria şi practica psihanalizei, acest din urmă termen fiind propus chiar de el în 1896. După despărţirea de Breuer şi după şocul suferit în urma morţii tatălui, Freud începe autoanaliza în 1897, concentrându-se asupra propriilor vise şi fantezii.

''Interpretarea viselor'', pe care Freud o consideră cea mai importantă carte a sa, a fost publicată în 1899, dar are inscripţionat anul 1900 ca dată a primei ediţii, datorită faptului că autorul dorea ca marea sa descoperire să fie asociată cu începutul unui nou secol. Lumea medicală privea cu scepticism această lucrare, aşa că Freud şi-a continuat studiile singur, izolat de restul cercetătorilor. A început să lucreze cu Dora, una dintre pacientele sale, şi a publicat, în 1901, ''Psihopatologia vieţii de zi cu zi''.

Din 1902, a fost profesor de neuropatologie la Universitatea din Viena, post pe care l-a deţinut până în 1938. În 1905 a publicat trei eseuri despre teoria sexualităţii, legătura dintre aceasta şi subconştient şi fragmente de analiză a cazului de isterie al Dorei. Cu toate că teoriile sale au generat reacţii contradictorii, Freud a coagulat în jurul său un grup de tineri doctori, care a început să-l însoţească la Viena. A fondat aici ''Societatea psihologică de miercuri'', o reuniune săptămânală între prieteni, la care se discutau noile sale descoperiri şi care a devenit Societatea Vieneză de Psihanaliză în 1908, şi Societatea Internaţională de Psihanaliză în 1910, potrivit site-ului oficial www.ipa.world.

În 1912, a fost publicată prima revistă de specialitate, ''Imago''. Pe măsură ce Societatea Internaţională de Psihanaliză devenea din ce în ce mai cunoscută, câţiva membri s-au retras şi au fondat propriile şcoli de psihologie. În 1916, Freud publică prima parte din ''Introducerea în psihanaliză''.

Freud a aflat că suferă de cancer al maxilarului în 1923. Şi-a petrecut următorii 16 ani luptând cu boala. Nu a renunţat la cercetare, iar în 1925 a publicat cinci volume de lucrări - ''Collected Works''. A primit Premiul Goethe pentru literatură (1930) şi a fost ales Membru de onoare al Societăţii Regale Britanice de Medicină în 1935. Ameninţat de ocupaţia nazistă, a emigrat în 1938 în Anglia, împreună cu familia. A murit la Londra, la 23 septembrie 1939.

De-a lungul carierei, Sigmund Freud a publicat numeroase cărţi şi lucrări de specialitate. Unul dintre aspectele studiate îl constituie stabilirea unui model rigid a ceea ce el numeşte ''dezvoltare sexuală'', care urmăreşte o evoluţie biologică şi pentru care Freud propune teoria stadiilor de dezvoltare, pe vârste, cu delimitări foarte clare, nefiind necesar ca un individ să parcurgă toate etapele. Un element important, însă, îl constituie identificarea, în jurul vârstei de 4-6 ani, a atracţiei pe care copilul o simte faţă de părintele de sex opus, odată cu teama de celălalt părinte, pe care o numeşte complexul lui Oedip (pentru băieţi) şi al Electrei (pentru fete). Aceste complexe conduc la o diferenţiere normală a personalităţii masculine de cea feminină. O altă latură a teoriilor lui Freud o constituie studiul personalităţii, în a cărei structură Freud identifică 3 dimensiuni: id (guvernat de principiul plăcerii sau noţiunea de hedonism, care ne permite să obţinem lucrurile de care avem nevoie încă de când ne naştem), ego (guvernat de principiul realităţii sau de o viziune pragmatică asupra lumii, reprezentând latura personalităţii pe care o arătăm lumii şi care realizează consecinţele pe care le-ar avea îndeplinirea dorinţelor id-ului) şi superego (latura morală a individului, care se dezvoltă odată cu prezentarea restricţiilor morale şi etice, odată cu experienţa sau prin interacţiuni sociale).

Un alt punct important abordat de Freud îl reprezintă interpretarea viselor, Freud considerând că acesta este compus din două părţi: ''conţinutul manifest'' (reprezentat de ceea ce ne aducem aminte după ce ne trezim, fără niciun înţeles deoarece este o reprezentare deghizată a adevăratelor gânduri care au generat visul) şi ''partea latentă'' (care deţine înţelesurile adevărate ale visului - gândurile interzise sau dorinţele subconştientului, ce apar deghizate în conţinutul manifest). O bună interpretare a viselor poate duce, astfel, la înţelegerea manifestărilor subconştiente.

Fin observator al condiţiei umane, Freud a dezvoltat terapia prin discuţie cu pacientul, considerată, în prezent, foarte eficientă în cazul persoanelor cu probleme psihologice. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: Sigmund Freud Museum / Facebook