Principesa Ileana, arhiducesă de Austria, fiica regelui României Ferdinand (1914-1927) şi a reginei Maria (1914-1927), spunea în anul 1961, când a înţeles că drumul său va merge către o viaţă monahală, că a ales mănăstirea "fiindcă am simţit şi simt în continuare, cu certitudine, că de acum înainte aceasta este unica şi singura cale potrivită pentru mine". ("Principesă şi monahie: Domniţa Ileana - Maica Alexandra" (1909-1991), traducere după originalul în limba engleză: Beverley Cooke, "Royal Monastic: Princess Ileana of Romania. The Story of Mother Alexandra", Conciliar Press, Ben Lomond, CA, SUA, 2008)

În America de Nord erau însă foarte puţine mănăstiri ortodoxe în anii 1950-1960 iar, dintre cele care existau, doar câteva erau mănăstiri de călugăriţe şi nici una nu avea obşte românească sau englezească.

De aceea, principesa a trebuit să se întoarcă în Europa pentru a-şi împlini vocaţia monahală. În Franţa s-a stabilit la Mănăstirea Ortodoxă "Acoperământul Maicii Domnului" din localitatea Bussy-en-Othe, aflată la o distanţă de 128 km de Paris, unde a depus voturile monahale, în 1967, devenind maica Alexandra.

La scurt timp, principesa Ileana, acum monahia Alexandra, s-a întors în America, unde a ridicat un aşezământ monahal ortodox, cu hramul "Schimbarea la Faţă a Domnului", în Ellwood City, statul Pennsylvania.

Despre alegerea hramului pe care urma să îl poarte mănăstirea, maica Alexandra nota: "atunci când s-a ajuns la discutarea (...) numelui sfântului sau al praznicului pe care-l socotim potrivit ca hram al mănăstirii, Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos ne-a venit tuturor în gând", pentru că acest loc avea menirea să-i transforme atât pe cei care urmau să vieţuiască acolo, cât şi pe viitorii vizitatori şi pelerini, să le preschimbe faţa sufletului.

Principesa Ileana, cel de-al cincilea copil al perechii regale a României Ferdinand şi Maria, s-a născut la 5 ianuarie 1909, la Bucureşti.

Mama sa, regina Maria a României, fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, şi a Mariei Aleksandrovna, născută Mare Ducesă a Rusiei, era nepoată a reginei Victoria şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. La 10 ianuarie 1893, prin căsătoria cu Ferdinand de Hohenzollern Sigmaringen, prinţul moştenitor al Românei, a devenit prinţesă a României, iar după moartea regelui Carol I devine regină (11 octombrie 1914), conform Dicţionarului biografic de istorie a României, Ed. Meronia, 2008.

Ferdinand, rege al Românei, era fiul lui Leopold de Hohenzollern Sigmaringen, fratele suveranului României, Carol I, şi al infantei Antonia, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei. A fost proclamat oficial succesor la tronul României, la 18 martie 1899, primind titlul de Alteţă Regală Principe de România.

Copilăria domniţei Ileana, aşa cum i se mai spunea, a fost senină şi liniştită, dar mărturisea că: "într-un fel îmi amintesc de ea acum de parcă ar fi un vis îndepărtat care deapănă o poveste ce mi s-a spus odată, demult" ("Maica Alexandra - Principesa Ileana a României, "Sfinţii îngeri", Ed. Anastasia, 1992).

A trebuit însă să îndure alături de toţi ceilalţi vitregiile Primului Război Mondial. Urmele privaţiunilor de care avuseseră parte chiar şi membrii familiei regale refugiate la Iaşi, în 1916, le-a purtat principesa Ileana toată viaţa. Deficienţele nutritive din copilărie i-au creat probleme serioase de sănătate ("Principesă şi monahie: Domniţa Ileana - Maica Alexandra", Ed. Sophia, 2011).

După război, principesa a trăit cu mare emoţie evenimentele care s-au succedat într-un fel atât de fericit. Anul 1918 este marcat de desăvârşirea statului naţional român, marea realizare a poporului român sub domnia regelui Ferdinand. La 15 octombrie 1922, o ceremonie impresionantă, desfăşurată la Alba Iulia, este organizată în vederea încoronării regelui Ferdinand şi reginei Maria.

În această perioadă, principesa şi-a continuat studiile particulare, s-a implicat şi mai mult în activităţile de familie şi o mare parte a timpului a început să o petreacă în activităţi sociale de binefacere. Angajată în acţiunile Crucii Roşii şi ale Asociaţiei Tinerelor Femei Creştine (ATFC), filială autohtonă a organizaţiei Young Women Christian Association (YWCA), înfiinţată în Anglia, în anul 1877, îşi dorea înfiinţarea unei Asociaţii a Ghidelor în România. În 1928 i s-a împlinit visul şi s-a întemeiat şi în ţară o astfel de asociaţie, alcătuită din 32 de tinere, care s-au întrunit la Mănăstirea Horezu (Hurezi).

Regina Maria a primit, în anul 1920, un dar care urma să marcheze viaţa domniţei Ileana. După întoarcerea reginei de la Paris, oraşul Braşov i-a oferit în dar Castelul Bran, o fortăreaţă aflată într-o stare nu prea bună, situată la o distanţă de câţiva kilometri de Braşov.

Un alt proiect de renovare iniţiat de regina Maria, în care s-a implicat şi principesa Ileana, a început în vara anului 1924. Regina a cumpărat în apropierea oraşului Balcic, pe litoralul Mării Negre, în partea de sud a Dobrogei, o moară veche şi terenul înconjurător.

Branul şi Balcicul au devenit astfel două locuri impregnate de personalităţile celor două, regina Maria şi principesa Ileana.

Principesa Ileana, o tânără deosebit de admirată, al cărei nume apărea alături de al celor mai eligibili celibatari din Europa, s-a căsătorit în 1931 cu arhiducele de Austria, din linia toscană a Casei de Habsburg, Anton.

Atunci a primit principesa, ca dar de nuntă, din parte reginei Maria o diademă, care arăta mai mult a coroană, confecţionată din diamante şi safire, pe care regina o moştenise de la mama sa, Maria Alexandrovna.

Bijuteria, încrustată cu diamante şi safire de mărimea unui ceas de buzunar, a parcurs alături de principesă un drum lung, care s-a finalizat în America, acolo unde posesoarea sa a vândut-o, fără prea multe regrete, aşa cum mărturisea, pentru că simţea că darul mamei sale a generat alte daruri care au permis familiei să meargă mai departe.

În timpul primilor zece ani de căsătorie principesa Ileana a avut şase copii: Ştefan, Maria-Ileana (Minola), Alexandra, Dominic (Niki), Maria-Magdalena (Magi) şi Elisabeta (Herzi).

În 1934, a cumpărat o proprietate în Austria unde a locuit până în 1944, când s-a reîntors în România. La Bran, în apropierea castelului a înfiinţat un spital, pe care l-a susţinut şi în care a muncit vreme de câţiva ani. La 12 ianuarie 1948, principesa a părăsit România, fără speranţa că se va mai întoarce vreodată. S-a întors însă, în 1990, într-o vizită care a inclus şi Branul şi Catedrala episcopală de la Curtea de Argeş.

În 1952, principesa Ileana şi-a scris memoriile, publicate sub titlul "Trăiesc din nou" (Ileana, Princess of Romania, I Live Again, Rinehart & Company, Inc., New York, 1952), iar în 1954 a apărut a doua sa carte, "Spitalul Inimii Reginei", despre spitalul de la Bran (Ileana, Princess of Romania, Hospital of the Queen's Heart, Rinehart & Company, Inc., New York, 1954).

Monahia Alexandra a plecat din această lume în 21 ianuarie 1991. Iar vasul de lut cu pământ românesc pe care principesa Ileana, acum monahia Alexandra, îl păstrase în anii de exil, mulţi şi grei, a fost îngropat odată cu ea, la ctitoria sa din America. AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Irina Giurgiu)