Ziua internaţională Nelson Mandela (ONU)
La 18 iulie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua internaţională Nelson Mandela. La această dată, în 1918, s-a născut Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud (1994-1999), un luptător în numele democraţiei, al libertăţii şi drepturilor omului.
În 2019, se împlinesc 10 ani de la instituirea de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 10 noiembrie 2009, a zilei de 18 iulie drept Ziua internaţională Nelson Mandela, în semn de recunoaştere a contribuţiei fostului preşedinte sud-african la cultivarea păcii şi a libertăţii. Rezoluţia A/RES/64/13 a recunoscut valorile promovate de Nelson Mandela şi punerea sa în slujba umanităţii, în vederea soluţionării, pe de o parte a conflictelor civile şi, pe de altă parte, de îmbunătăţire a relaţiilor dintre oameni, promovarea şi protejarea drepturilor omului, reconcilierea, egalitatea de gen şi drepturile copiilor şi ale altor grupuri vulnerabile, precum şi în dezvoltarea comunităţilor sărace şi subdezvoltate. Aceasta recunoaşte, de asemenea, contribuţia liderului sud-african la lupta pentru democraţie pe plan internaţional şi promovarea unei culturi a păcii în întreaga lume, se menţionează pe www.un.org.
A fost pentru prima dată când Organizaţia Naţiunilor Unite a desemnat o zi în onoarea unei persoane, potrivit http://www.sahistory.org.za/people/nelson-rolihlahla-mandela.
Apelul internaţional pentru marcarea acestei zile este ca oamenii din întreaga lume să sărbătorească această zi prin acţiuni bazate pe ideea că fiecare persoană are puterea de a schimba lumea în bine. Timp de 67 de ani (din 1942, când şi-a început campania pentru drepturile omului şi până în 1999, când s-a retras de pe scena politică), Nelson Mandela şi-a pus viaţa în slujba umanităţii, ca avocat al drepturilor omului, fiind un om al păcii internaţionale. Oamenii din întreaga lume sunt rugaţi să acorde 67 de minute din timpul lor în această zi pentru realizarea unui serviciu în folosul oamenilor şi comunităţii din care fac parte.
La 18 iulie 2019, la sediul ONU, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite va marca Ziua internaţională Nelson Mandela General printr-o şedinţă plenară informală.
În acelaşi context, voluntarii din rândul personalului ONU şi al comunităţii diplomatice vor merge în Centrul Culinar Comunitar Brownsville din Brooklyn, oraşul New York. Centrul se angajează să ofere hrană sănătoasă şi accesibilă locuitorilor unuia dintre cartierele cele mai marginalizate din metropola americană. Voluntarii ONU vor participa la pregătirea hranei ce va fi servită membrilor acestei comunităţi şi se vor alătura celebrării idealurilor de punere în slujba comunităţii ale lui Nelson Mandela. Activitatea este organizată de Departamentul ONU pentru Comunicări Globale, Oficiul Preşedintelui Adunării Generale a ONU şi Misiunea Permanentă a Africii de Sud la Oficiul pentru Afaceri Internaţionale al ONU şi Primăria oraşului New York, în colaborare cu Fundaţia Melting Pot.
În decembrie 2015, Adunarea Generală a ONU a hotărât extinderea scopului Zilei internaţionale Nelson Mandela, în vederea susţinerii condiţiilor umane în închisori, a creşterii gradului de conştientizare faţă de cei închişi care sunt o parte continuă a societăţii, precum şi aprecierea muncii personalului din închisori, un serviciu social cu o importanţă aparte. Rezoluţia A/RES/70/175 a Adunării Generale a adoptat normele minime standard revizuite pentru tratamentul deţinuţilor, a aprobat că acestea ar trebui să fie cunoscute drept "Normele Nelson Mandela", în amintirea moştenirii primului preşedinte de culoare al Africii de Sud, care a petrecut 26 de ani în detenţie luptând pentru democraţie şi libertate.
Un premiu onorific - Premiul ONU ''Nelson Rolihlahla Mandela'' - a fost înfiinţat în onoarea sa la 6 iunie 2014, prin rezoluţia 68/275 a Adunării Generale a ONU. Statutul său a fost aprobat la 2 aprilie 2015 prin rezoluţia 69/269. Premiul se acordă o dată la cinci ani fiind un tribut adus realizărilor şi contribuţiilor remarcabile a două persoane (o femeie şi un bărbat). Cei doi laureaţi nu sunt aleşi din aceeaşi regiune geografică.
Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918, la Mvezo, Africa de Sud. S-a alăturat Congresului Naţional African în 1944 şi s-a angajat în lupta de rezistenţă împotriva politicilor de apartheid ale Partidului Naţional, de guvernământ, după 1948, indică http://www.nobelprize.org/. A fost arestat de mai multe ori, pentru ca apoi să fie judecat pentru înaltă trădare, iar Congresul Naţional African a fost scos în afara legii. În 1961, când autorităţile şi-au îndreptat atenţia către votarea noii Constituţii, în care politica de apartheid era oficializată ca politică de stat, Nelson Mandela a adoptat o poziţie extremă, îndemnând populaţia, printr-o serie de discursuri, la grevă generală. În replică, autorităţile au decis mobilizarea armatei şi declararea stării de urgenţă. În acelaşi an, Nelson Mandela şi liderii protestatarilor au hotărât formarea unei grupări radicale de luptă contra guvernului.
Mandela a continuat lupta şi pe plan extern, în 1962 participând la Conferinţa Pan-africană pentru Promovarea Drepturilor Omului, unde a fost primit cu simpatie. La întoarcerea în ţară, însă, a fost arestat sub acuzaţia de părăsire ilegală a ţării şi îndemn la revoltă. Condamnat pe viaţă la 12 iunie 1964, a fost eliberat, după 26 de ani închisoare, la 11 februarie 1990.
La un an după eliberarea sa din închisoare, în 1991, la prima Conferinţă a Congresului Naţional African (ANC) desfăşurată în Africa de Sud, Nelson Mandela a fost ales preşedinte al congresului (până în 1997), iar Oliver Tambo a fost însărcinat să organizeze alegeri generale. A condus negocierile cu preşedintele ţării F.W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului şi organizarea de alegeri universale.
Anul 1993 i-a adus recunoaşterea internaţională, prin acordarea Premiului Nobel pentru Pace, alături de fostul preşedinte al Africii de Sud, Frederik Willem de Klerk. A primit, de-a lungul timpului, peste 250 de distincţii şi medalii.
La 10 mai 1994, Nelson Mandela a depus jurământul, devenind primul preşedinte de culoare al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ. Mandatul liderului sud-african s-a axat pe dezmembrarea moştenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituţionalizat şi a inegalităţii şi prin promovarea reconcilierii rasiale. A pus bazele unei comisii pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică şi combaterea sărăciei. În 1996 a ratificat o nouă constituţie a statului sud-african.
S-a retras de pe scena politică în 1999, concentrându-se asupra activităţilor de binefacere pentru combaterea sărăciei şi a HIV/SIDA. A organizat, în 2003, primul concert mondial dintr-o serie dedicată campaniei sale anti-SIDA, denumită 46664, după vechiul număr purtat în închisoare. În 2004, a pus bazele Fundaţiei ''Nelson Mandela'', a Fondului ''Nelson Mandela pentru copilărie'' şi a Fundaţiei ''Mandela Rhodes'' pentru a-şi continua activitatea umanitară. Nelson Mandela a murit la 5 decembrie 2013, la Johannesburg.
În 2018 a fost marcat centenarul naşterii primului preşedinte al Africii de Sud, libere, ales în mod democratic, şi a reprezentat momentul perfect de a reflecta asupra vieţii sale şi a moştenirii pe care a lăsat-o umanităţii, şi, totodată, de a-i urma sfatul ''să facem din această lume un loc mai bun''. Cu acest prilej a fost organizat Summitul pentru Pace ''Nelson Mandela'' la sediul ONU, în perioada 24 septembrie-2 octombrie 2018. În cadrul Declaraţiei adoptate, perioada 2019-2028 va fi cunoscută ca ''Deceniul Păcii Nelson Mandela'', fiind amintită umilinţa, iertarea şi compasiunea fostului preşedinte sud-african, recunoscându-i-se contribuţia sa la lupta pentru democraţie şi promovarea unei culturi a păcii în întreaga lume. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf













