Gheorghe I. Lahovary s-a născut la 13 iunie 1838, la Râmnicu Vâlcea. Primele cunoştinţe le-a primit în casa părinţilor, după care a urmat cursurile pensionului "Schewitz" din Bucureşti, conform lucrării "Membrii Academiei Române / 1866-2003" (Ed. Enciclopedică, 2003).

După studiile din ţară a urmat cursurile universităţilor din Berlin şi Heidelberg, iar apoi a fost student la Şcoala Politehnică din Karlsruhe. Întors în ţară în 1862, tânărul inginer Lahovary a fost numit director general la Ministerul Lucrărilor Publice iar apoi director general al Poştelor şi Telegrafului, conform sursei citate.

În 1876, a devenit consilier la Înalta Curte de Conturi, iar din 1893 a condus această instituţie în calitate de preşedinte. Gheorghe Lahovary îşi aminteşte: "(...) în anul 1893, cu ocaziunea instalării subsemnatului ca preşedinte al Curţii, d. Menelas Ghermani, atunci ministru de Finanţe, avu ocaziunea de a se convinge de vis, de deplorabila instalaţiune a Curţii, şi promise că de urgenţă se va ocupa a muta Curtea în localul Ministerului de Domenii, de lângă Ministerul de Finanţe." În timpul preşedinţiei sale, ministrul de Finanţe Menelas Ghermani a obţinut votarea de către Parlament a Legii de reorganizare a Curţii de Conturi din 1895, conform lucrării "Istoria Curţii de Conturi a României. 1864-2016" publicată de Curtea de Conturi în anul 2014.

Gheorghe I. Lahovary a avut şi o bogată activitate culturală. A deţinut conducerea Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român şi a fost secretar general al Societăţii Geografice Române, instituţie pe care a întemeiat-o împreună cu Al. Cantacuzino. A tipărit "Dicţionarul geografic al jud. Argeş" în 1888, prima lucrare de acest fel de la noi din ţară, iar între 1898 şi 1902 a publicat, în cinci volume, "Marele dicţionar geografic al României" împreună cu Grigore Tocilescu şi cu C. I. Brătianu, mai notează lucrarea "Membrii Academiei Române / 1866-2003".

Din 25 martie 1901 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Activitatea sa a mai inclus publicarea "Dicţionarului geografic al Basarabiei" (1904), traduceri în paginile revistei "Convorbiri literare" (începând cu 1868), povestiri ("Moş Kivu", "Săptămâna Patimilor", "Căpitanul Radu Negru", "Hedwige") precum şi publicarea de documente ( "Hârtii vechi", "Geneza oştirei româneşti"), conform sursei amintite.

Gheorghe I. Lahovary a murit la 25 iunie 1909, la Bucureşti, conform lucrării "Istoria Curţii de Conturi a României. 1864-2016". AGERPRES/(Documentare - Daniel Olteanu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Simona Aruştei)