DOCUMENTAR: Honore de Balzac, creator al romanului realist
Honore de Balzac s-a născut la 20 mai 1799, la Tours, într-o familie de burghezi. Tatăl său, Bernard-Francois Balssa, care din 1776 şi-a scris numele Balzac, provenea dintr-o familie de ţărani înstăriţi din Tarn. După studiile la Colegiul oratorienilor din Vendome (1807-1813), a părăsit oraşul natal, la vârsta de 20 de ani, şi s-a stabilit la Paris, unde s-a înscris la Facultatea de Drept.
Cu asentimentul familiei, a renunţat la cariera juridică pentru a se dedica literaturii. După câteva încercări nereuşite de a scrie piese de teatru, a publicat fără succes vreo 40 de încercări literare, mai ales romane, influenţate de moda "romanelor negre", bazate pe senzaţional şi lovituri de teatru, semnate cu pseudonimele Lord R'hoone sau Horace de Saint-Aubin, potrivit "Dicţionarului Literaturii Franceze", Editura Ştiinţifică, 1972.
În urma eşecurilor literare, a încercat să se lanseze în afaceri, cumpărând o tipografie şi apoi o topitorie de litere, intenţionând să publice ediţii complete ale operelor semnate de Moliere şi La Fontaine. Dar acţiunile sale s-au soldat cu un dezastru financiar, în 1828, şi cu datorii de care nu va scăpa până la sfârşitul vieţii. Deşi copleşit de necesitatea conceperii de romane senzaţional-istorice, Balzac a găsit, chiar prin intermediul acestor scrieri, modalităţi de redare a realităţii vremurilor.
În 1829, a publicat primul roman semnat cu numele său real - "Le Dernier Chouan ou la Bretagne en 1800", care, într-o ediţie ulterioară din 1845, a purtat titlul "Les Chouans". Tot în 1829, a publicat şi "Physiologie du mariage", cele două romane bucurându-se de un succes imediat.
Timp de două decenii, până la publicarea ultimelor sale capodopere, "La Cousine Bette" (1846) şi "Le Cousine Ponce" (1847), istoria vieţii lui Balzac se confundă cu istoria construirii grandiosului edificiu romanesc ''La Comédie humaine'' ("Comedia umană"), operă unică prin vastitatea proporţiilor, diversitatea personajelor şi profunzimea viziunii asupra lumii, potrivit "Dicţionarului istoric critic - Literatura Franceză", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982.
În 1830, a început seria scrierilor ce-i va aduce celebritatea. "Comedia umană", cum se intitulează colecţia de 91 de lucrări, a fost împărţită de autor în trei mari grupe: studii de moravuri, studii filosofice şi studii analitice, potrivit sursei menţionate. Rezultat deopotrivă al observaţiei vizionare, universul tragic construit de Balzac în această operă dezvăluie întreaga complexitate a vieţii materiale şi spirituale contemporane scriitorului, redată cu ajutorul celor peste 2.000 de personaje create.
Prima ediţie completă a acestei colecţii este publicată în perioada 1842-1846. În 1842, scriitorul a publicat o prefaţă a operei - ''Avant-propos'', unde a expus planul de ansamblu al realizării "Comediei umane" şi motivaţiile ştiinţifice şi estetice care i-au dat naştere, condiţionate şi determinate de contextul epistemic-ideologic al secolului al XIX-lea, de veneraţia faţă de ştiinţă şi interesul pentru studiul fenomenelor sociale, conform sursei citate anterior.
În 1831, a publicat romanul ''La peau de chagrin'' ("Pielea de şagri"). Un an mai târziu, au apărut volumele: ''Le Colonel Chabert'' ("Colonelul Chabert"), ''Le Curé de Tours'' ("Preotul din Tours"), "Louis Lambert". După succesul răsunător al lucrării "Eugene Grandet", în care realismul balzacian îşi afirmă progresul, şi ''Le Médecin de campagne'' ("Medicul de ţară") (1833), a plecat pentru o scurtă perioadă la Neuchatel, în Elveţia.
În 1834, Balzac a publicat capodopera ''Le Pere Goriot'' (''Moş Goriot'') şi ''La Recherche de l'absolu'' ("În căutarea absolutului"). Între 1835 şi 1840 a apărut ciclul de romane intitulat ''Etudes philosophiques'' ("Studii filosofice"). În aceeaşi perioadă, a fost publicat romanul de succes ''Le Lys dans la vallee'' ("Crinul din vale").
Romanul ''Illusions perdues'' ("Iluzii pierdute"), compus din două volume apărute în perioada 1837-1843, conţine elemente autobiografice, din anii debutului literar.
În 1840, a scris piesa de teatru "Vautrin", după numele unui personaj din romanul "Moş Goriot". În următori doi ani, a scris romanul ''La Rabouilleuse'' ("Pescuitorii în apă tulbure"). În 1844, a scris romanul ''Les Paysans'' ("Ţăranii"- partea întâi) şi "Modeste Mignon", după cum este menţionat în ''Opere'', de Honore de Balzac, Volumul I, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1955.
Balzac a scris şi opere dramatice, dintre care piesa "Mercadet", apărută postum, în 1853, este considerată cea mai importantă.
La 14 martie 1850, s-a căsătorit cu Eveline Hanska şi în luna mai a plecat la Paris, unde a murit la 18 august 1850.
O mare parte din opere sale a fost ecranizată atât pentru marele ecran, cât şi pentru televiziune. Romanul ''Moş Goriot'' a fost ecranizat de mai multe ori. În 1999, a fost realizat de către Josée Dayan un film biografic de televiziune intitulat "Balzac". Actorul Gérard Depardieu a interpretat rolul lui "Honore de Balzac". AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













