La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, liderii statelor europene erau determinaţi să se asigure că această tragedie nu se va mai repeta drept pentru care au fost parcurşi paşi pentru coagularea unui sistem de relaţii care să preîntâmpine apariţia unui nou conflict.

Discursul liderului britanic Winston Churchill din 19 septembrie 1946, de la Zurich, a fost primul eveniment dintr-o serie care avea să scoată în evidenţă ''necesitatea unui remediu care să transforme întreaga scenă şi în câţiva ani să facă Europa liberă şi fericită aşa cum este Elveţia''. ''Trebuie să construim un model de Statele Unite ale Europei'', spunea Churchill, potrivit https://www.coe.int.

La 7 mai 1948, Congresul de la Haga a găzduit reuniunea a peste o mie de delegaţi din 20 de state convenind asupra temei potrivit căreia o Europă unită trebuia construită. Au fost adoptate mai multe rezoluţii care vizau instituirea unei Adunări Consultative aleasă de parlamentele naţionale, realizarea unui proiect de cartă europeană a drepturilor omului şi stabilirea unei curţi care să vegheze la punerea în aplicare a deciziilor.

În scurt timp de la Congresul desfăşurat la Haga, ministrul belgian al afacerilor externe Paul Henri Spaak a cerut crearea unei Adunări Europene, cu puteri extinse, compusă din membrii parlamentelor din diferite state şi care să ia deciziile prin votul majorităţii membrilor. Chiar dacă Marea Britanie era în favoarea unui organism cu rol pur consultativ, a respins această propunere. Un compromis în acest sens a fost obţinut în ianuarie 1949, fiind vorba despre Consiliul Europei care includea o Adunare Consultativă care se reunea în public şi un Comitet de Miniştri, organism decizional care se reunea cu uşile închise.

În data de 5 mai 1949, la palatul St. James din Londra, tratatul de constituire a Statutului Consiliului Europei a fost semnat de zece state: Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Danemarca, Norvegia şi Suedia.

Consiliul Europei s-a reunit în cadrul primei sesiuni de lucru la Strasbourg, unde avea să fie stabilit sediul permanent al organizaţiei, fiind vorba de Palatul Europei, realizat de arhitectul francez Henry Bernard.

Prima cea mai importantă convenţie semnată a fost Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.

Aşa cum este stipulat în Statutul organizaţiei, ''scopul Consiliului Europei este de a obţine o mai mare unitate între membrii săi cu scopul de a apăra şi de a realiza idealurile şi principiile care sunt moştenirea sa comună, şi să înlesnească progresul economic şi social.''

În perioada 1949-1970 Grecia, Islanda, Turcia, Germania, Austria, Cipru, Elveţia şi Malta s-au alăturat organizaţiei. De asemenea, în aceşti ani au avut loc mai multe transformări printre care semnarea Cartei Sociale Europene, la 18 octombrie 1961 la Roma, introducerea primei conferinţe ministeriale specializate în 1959.

Prima criză serioasă a Consiliului Europei a survenit în 1967 când un grup de ofiţeri greci au răsturnat guvernul ales şi au instalat un regim autoritar. La 12 decembrie 1969, regimul militar din Grecia a denunţat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a retras ţara din organizaţie. S-a reîntors în organizaţie la 28 noiembrie 1974, după ce democraţia a fost restaurată.

O altă criză a avut loc în 1981 când Adunarea Parlamentară a retras dreptul delegaţiei turce de a-şi ocupa locurile pe fondul loviturii de stat care a avut loc cu doar câteva săptămâni înainte. Delegaţia turcă şi-a reluat locurile în 1984 după ce au fost organizate alegeri libere.

Începând din 1985 au fost realizaţi primii paşi spre introducerea democraţiei în Europa Centrală şi de Est. În acest sens, rolul Consiliului Europei, de gardian al drepturilor omului, a devenit un fel de antecameră pentru negocierea tranziţiei de la dictatură la democraţie.

După căderea Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989, secretarul general al Consiliului Europei a subliniat faptul că organizaţia este singura care poate aduna laolaltă toate statele Europei, de îndată ce au adoptat regulile democratice.

Astfel, procesul de democratizare din Centrul şi Estul Europei a facilitat accesul mai multor state la organizaţie: Ungaria (1990); Polonia (1991); Bulgaria (1992); Estonia, Lituania, Slovenia şi România în 1993; Letonia, Republica Moldova, Albania, Ucraina şi Macedonia (1995); Rusia şi Croaţia (1996); Georgia (1999); Armenia şi Azerbaidjan (2001), Bosnia şi Herţegovina (2002), Serbia şi Muntenegru în 2003.

La iniţiativa preşedintelui francez François Mitterrand, primul summit al organizaţiei s-a desfăşurat la 8-9 octombrie 1993 la Viena. Acest summit a confirmat şi a extins politica de extindere a Consiliului Europei. A stabilit de asemenea cadrul pentru Protocolul 11 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului ceea ce a ajutat ca mecanismele să fie mai eficiente şi expeditive.

Mecanismul dual dedicat protecţiei drepturilor omului a fost înlocuit la 1 noiembrie 1998 de o singură curte - Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Consiliul Europei este cea mai importantă organizaţie continentală în domeniul drepturilor omului, ce include 47 de state. Bugetul organizaţiei este finanţat de statele membre, contribuţiile fiind stabilite în funcţie de ponderea populaţiei şi a bunăstării economice.

Politica Consiliului Europei privind relaţiile cu alte organizaţii sau instituţii internaţionale, ori state nemembre, este ghidată de deciziile luate de statele sale membre. Declaraţia şi Planul de Acţiune adoptate la summitul de la Varşovia al organizaţiei din 16-17 mai 2005 au confirmat rolul Consiliului Europei pe scena europeană prin definirea obiectivelor sale principale.

Comitetul de Miniştri este organul de decizie al Consiliului Europei. Este format din miniştrii afacerilor externe ai statelor membre, sau din reprezentanţii diplomatici permanenţi - cu rang de ambasadori - ai statelor respective la Strasbourg.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei poate fi considerată cea mai veche adunare parlamentară pluralistă internaţională. Şedinţa inaugurală s-a desfăşurat la 10 august 1949. Adunarea Parlamentară reprezintă unul din cele două organe statutare ale Consiliului Europei şi este alcătuită din deputaţi aleşi în mod democratic.

Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa a fost stabilit în calitate de organ consultativ al Consiliului Europei, înlocuind Conferinţa Puterilor Locale şi Regionale din Europa.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este alcătuită dintr-un număr de judecători egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei.

Comisarul pentru drepturile omului este o instituţie independentă, non juridică în interiorul Consiliului Europei. De la 1 aprilie 2018 funcţia de comisar pentru drepturile omului al Consiliului Europei este deţinută de Dunja Mijatovic.

Secretariatul general este format din funcţionarii care lucrează pentru Consiliul Europei şi este condus de un secretar general. Din septembrie 2009 această funcţie este deţinută de fostul ministru de externe norvegian Thorbjorn Jagland. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Daniela Juncu)