SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 aprilie
Ortodoxe
Sfintele Paşti
Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă
Greco-catolice
A II-a zi de Paşti. Sf. 9 m. din Cizic; Sf. cuv. Memnon Taumaturgul; Sf. mare mucenic Gheorghe; Sf. Ecaterina de Siena - patroana Europei
Romano-catolice
Sf. Ecaterina din Siena, fc. înv., patroană a Europei
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este prăznuit în Biserica Ortodoxă în acest an la 29 aprilie, în cea de-a doua zi de Paşti, potrivit hotărârii Sfântului Sinod.
Unul dintre cei mai mari sfinţi martiri, Sfântul Gheorghe a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina. Aici s-a mutat împreună cu mama sa, care avea multă avere în Cezareea Palestinei.
În timpul împăratului Diocleţian, s-a înrolat în armata romană şi a ajuns la demnitatea de voievod.
În anul 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări şi torturi. Au urmat alte trei edicte de persecuţie în următorii doi ani, 303-305.
Sfântul Gheorghe, fiind în preajma împăratului şi văzând atâta pornire împotriva creştinilor, a hotărât să facă cunoscută credinţa sa în Hristos Dumnezeu, gândind că aceasta este vremea potrivită mântuirii sale.
A vândut aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărît să le împartă, iar pe robi să-i elibereze. Şi, lepădând toată frica omenească, Sfântul Gheorghe s-a dus în mijlocul adunării şi, mustrând pentru hotărârile cele fărădelege şi judecăţile cele nedrepte împotriva creştinilor, a mărturisit că Hristos este Unul Dumnezeu.
Sfântul Gheorghe i-a îndemnat pe cei care erau de faţă, împreună cu Diocleţian, ca ori singuri să cunoască adevărul şi să înveţe dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă să nu-i tulbure cu nebunia lor.
Împăratul a fost atât de mult afectat de curajul tânărului comandant al oştirii sale, încât nu a putut să vorbească, i-a făcut semn unuia dintre apropiaţi să-i răspundă.
Acesta, chemându-l mai aproape pe mărturisitor, l-a întrebat cine l-a îndemnat să vorbească cu atâta îndrăzneală. Răspunsul Sfântului Gheorghe a fost "Adevărul!", i s-a pus atunci întrebarea: "Care este adevărul acela?", iar Sfântul Gheorghe a spus: "Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi" (Vieţile Sfinţilor).
Sfântul Gheorghe a fost arestat şi supus torturilor pe care le-a îndurat rugându-se la Hristos, Dumnezeul său, care îi vindeca cumplitele răni, făcându-l desăvârşit sănătos, spre mirarea şi îngrozirea celor care zile în şir au asistat la chinurile sale. I s-a dat să bea şi o otravă cumplită, după care a rămas teafăr.
Răbdarea şi puterea rugăciunii sale cu care s-au săvârşit atâtea fapte minunate în timpul chinurilor sale, chiar şi învierea unui mort, au făcut ca unii dintre cei prezenţi să mărturisească şi ei credinţa Sfântului Gheorghe, primind astfel moarte mucenicească. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, s-a convertit la creştinism.
În urma acestei mărturisiri făcută de soţia sa, Diocleţian a poruncit să li se taie capetele, atât sfântului, cât şi împărătesei Alexandra. Pe drum, împărăteasa, fiind foarte slăbită, şi-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe şi-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303.
În ţara noastră numeroase biserici au fost înălţate în cinstea Sfântului Gheorghe, având hramul în ziua sa de pomenire. De asemenea, mulţi creştini îi poartă numele. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Daniel Olteanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Actorul Sylvester Stallone împlinește 80 de ani (6 iulie)
Sylvester Stallone, cu o constituție atletică și părul brunet, este actor, scenarist, regizor și producător american, iar fanii din întreaga lume se adună să vadă filmele lui de peste 40 de ani, ceea ce-l face să fie una dintre cele mai mari atracții de box office de la Hollywood. S-a născut pe 6 iulie 1946, în cartierul neobișnuit Hell's Kitch
6 iulie - Ziua mondială a dezvoltării rurale (ONU)
Adunarea Generală a ONU a declarat ziua de 6 iulie Ziua mondială a dezvoltării rurale, reafirmându-și angajamentul față de Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, conform www.un.org. Această declarație recunoaște provocarea profund înrădăcinată a sărăciei rurale și necesitatea abordării acesteia ca o
6 iulie - Ziua internațională a sărutului
La data de 6 iulie este celebrată, anual, Ziua internațională a sărutului. Este o sărbătoare neoficială, dar populară, dedicată unuia dintre cele mai frumoase și universale gesturi de afecțiune ale omenirii. Originară din Marea Britanie în 2006, această zi s-a răspândit rapid la nivel global, oferind oamenilor un prilej în plus de a fi aproap
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 iulie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dometie cel Milostiv de la Râmeț și mama sa, Sf. Cuv. Filotimia; Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma; Sf. Mc. Marius, soția sa, Marta, și fii lor, Audifaciu și Avacum Duminica a 4-a după Rusalii Greco-catolice Sf. cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Maria Goretti
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 iulie
Este a 187-a zi a anului 2026. Au mai rămas 178 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 38 m și apune la 21 h 02 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 12 h 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 iulie
Ortodoxe Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie Duminica a 5-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 5-a după Rusalii. Sf. Marta, mama Sf. Simeon; Sf. Atanasie Atonitul; Sf. cuv. Lampadie Taumaturgul Romano-catolice Duminica a 14-a de peste an Sf. Anton
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 iulie
Este a 186-a zi a anului 2026. Au mai rămas 179 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 38 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 23 h 51 m și apune la 10 h 56 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Luminița Gheorghiu
Actrița Luminița Gheorghiu, unul dintre reperele cinematografiei românești, cu o bogată filmografie care include producții precum 'Moromeții', 'Moartea domnului Lăzărescu', '4 luni, 3 săptămâni și 2 zile', 'Sunt o babă comunistă', 'După dealuri', 'Nunta mută', 'Poziția copilului', s-a născut la 1 septembrie
SUA250/ Adoptarea Declarației de Independență a SUA (4 iulie 1776)
Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii a fost documentul formal care a exemplificat voința populară asupra dreptului de alegere a propriei guvernări. Pe fondul conflictului armat, izbucnit în aprilie 1775, între coloniștii americani, care s-au ridicat împotriva Coroanei Britanice pentru a-și cere drepturile, și forțele brita
4 iulie - Ziua internațională a cooperativelor (ONU)
Ziua internațională a cooperativelor este marcată în acest an la 4 iulie, cu scopul de a evidenția țintele și obiectivele ONU și ale mișcării internaționale cooperatiste în domeniu, în vederea extinderii parteneriatelor între mișcarea internațională cooperatistă și factorii decizionali la nivel local și național. Această zi a fost procl
4 iulie - Ziua Crucii Roșii Române
Ziua Crucii Roșii Române este marcată în fiecare an la 4 iulie, aceasta fiind data la care în 1876 s-a înființat Societatea de Cruce Roșie din România și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii. În prezent, Crucea Roșie Română, organizație aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, 'e
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 iulie
Ortodoxe Sf. Olimpiada de la Fărcașa; Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta Greco-catolice Sf. aep. Andrei Cretanul Romano-catolice Ss. Elisabeta a Portugaliei; Piergiorgio Frassati; Fer. Maria Crocifissa Curcio, călug. Olimpiada Tănase
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 iulie
Este a 185-a zi a anului 2026. Au mai rămas 180 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 37 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 23 h 33 m și apune la 09 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 29 iunie - 3 iulie 2026
Vizita președintelui Israelului, Isaac Herzog, în România, ședința CSAT pe tema Summitului NATO de la Ankara, discuțiile pe marginea formării unui nou guvern, ca urmare a demiterii Guvernului Bolojan și a respingerii de către parlament a Guvernului Veștea, răspunsul oferit de Ucraina cu privire la drona autodetonată la Constanța, în 5 iunie 2026, de
Săptămâna europeană 29 iunie - 3 iulie 2026
Irlanda a preluat președinția rotativă a Consiliului UE (1 iulie-31 decembrie 2026), aprobarea rezoluției privind al doilea ciclu al cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării (2026-2030), acord definitiv asupra unui nou regulament menit să raționalizeze și să simplifice anumite norme privind IA, Parlamentul European, Consi









