Pictorul Camil Ressu s-a născut la 28 ianuarie 1880, în oraşul Galaţi. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în oraşul natal.

Chemarea spre artă s-a manifestat de timpuriu. La 15 ani, Ressu a participat la concursul de desen organizat la Bucureşti de "Tinerimea Română" şi a obţinut Premiul I apoi a revenit la Bucureşti, după terminarea liceului, în 1897, pentru a studia.

După doi ani în clasa profesorului G. D. Mirea la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti a plecat la Iaşi, unde a fost elevul profesorului Gh. Popovici, până în 1902, anul în care a terminat Şcoala de Arte Frumoase, cu medalia de argint. Apoi, şi-a continuat studiile la München şi Paris, unde s-a înscris la Academia Julian, şi unde, lucrând în atelierul pictorului Jean Paul Laurens, autor de mari compoziţii istorice, Ressu şi-a dezvoltat meşteşugul desenului şi ştiinţa compoziţiei (1902-1908), conform volumului "Camil Ressu", de Gheorghe Cosma (Ed. Meridiane, 1967).

Din 1900 datează un "Portret al sorei artistului", care oferă date importante despre cunoştinţele artistice şi despre viziunea artistului, din perioada de dinaintea plecării la Paris. De asemenea, un "Autoportret" din 1902, executat în prima lună când se afla la Paris, confirmă calităţile portretistului de mai târziu, prin linia fermă şi incisivă a desenului uşor şarjat.

În 1908, Camil Ressu s-a întors în ţară afirmându-se ca un artist combativ. Desenele lui satirice au apărut până în anii Primului Război Mondial, în "Adevărul", "Furnica", "Facla" şi "Cronica".

În aceşti ani şi-a îndreptat atenţia spre reprezentarea vieţii ţăranului, inaugurând seria compoziţiilor dedicate temei rurale, care va rămâne tema cu predilecţie a pictorului. Încă din primele compoziţii din această serie: "La arat", "Mocanii", "Ţărance din Vlaici", "Ţărani în barcă", "Înmormântarea la ţară", "La munca câmpului", "Familie de ţărani", se conturează viziunea personală a lui Ressu, gravă şi sobră. În pictura inspirată din mediul rural, artistul are un aport însemnat în înţelegerea vieţii ţăranului.

În 1911, a participat la "Expoziţia Tinerimii Artistice" cu lucrările: "La arat", "Mocanii", "Ţărance la troiţă", "Înmormântarea la ţară", "Semănătorii", iar în 1914 deschide prima expoziţie personală la Bucureşti.

La izbucnirea Războiului de Reîntregire Naţională a fost mobilizat pe lângă Cartierul General al armatei. A fost o perioadă în care a pictat scene de război.

În 1917, împreună cu pictorii Nicolae Dărăscu, Ştefan Dimitrescu, Iosif Iser şi cu sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea, a fondat la Iaşi gruparea "Arta Română".

În perioada următoare războiului, Ressu s-a împotrivit cu tenacitate presiuni formalismului, ridicându-se în scris şi prin propriile lucrări împotriva celor care, aşa cum arăta el într-un articol publicat în revista "Arta" din 1932, "au găsit mijloace ca prin eticheta modernistă să se strecoare în expoziţii, speculând necontrolaţi o formulă de împrumut, care impune un tip de urâţenie internaţională". Continuând seria marilor compoziţii pe tema ţărănească, Ressu a dat în aceşti ani unele din cele mai bine realizate opere ale sale: "Cosaşi odihnindu-se", "Odihna la câmp", "Două ţărance". ("Camil Ressu", Rada Teodoru, Ed. Meridiane, 1961)

Opera lui Camil Ressu s-a aflat de la început sub semnul realismului. Pe măsura trecerii anilor, o data cu stăpânirea tot mai profundă a mijloacelor de expresie, realismul lui Ressu a devenit tot mai elocvent. O mare parte din opera lui o alcătuiesc portretele. "Cafeneaua Terasa Oteteleşanu" poate fi considerată ca un vast portret colectiv, lucrarea în sine fiind un document preţios al vieţii culturale a epocii. Peisajele lui Ressu sunt privelişti de ţară, peisajul urban nu l-a atras pe pictor. Pentru a se exprima, Ressu recurgea foarte adesea şi la desenul său energic, viguros, constructiv până la sugerarea puternică a reliefului. ("Camil Ressu", Mircea Deac, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, 1956)

Camil Ressu a participat la înfiinţarea Sindicatului Artiştilor Plastici, al cărui preşedinte a fost timp de doi ani (1921-1922).

Una dintre cele mai rodnice activităţi ale lui Ressu a fost şi cea de profesor (1925-1930). A fost rector al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1930-1941) şi preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici (1950-1962).

A participat la manifestările "Tinerimii artistice", la saloane oficiale şi la multe alte expoziţii colective din ţară şi din străinătate. În anul 1951 i s-a acordat titlul de artist emerit, în 1955 cel de artist al poporului, iar în 1952 a primit Premiul de stat. În 1955, a devenit membru titular al Academiei Române, an în care a fost deschisă şi o expoziţie retrospectivă a lui Camil Ressu, în Bucureşti, potrivit dicţionarului "Membrii ai Academiei Române - 1866/2003", Dr. Dorina N. Rusu, Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003.

Între 1959 şi 1961, Camil Ressu a participat la expoziţiile de artă românească de la Varşovia, Belgrad, Budapesta, Helsinki, Praga, Berlin, Ankara, Damasc, Istanbul, Sofia. Camil Ressu a murit la 1 aprilie 1962. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Daniel Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)