logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Actriţa Emma Thompson împlineşte 60 de ani

Imagine din galeria Agerpres

Emma Thompson, celebră actriţă şi scenaristă britanică, deţinătoare a două statuete Oscar, împlineşte, la 15 aprilie, 60 de ani.

S-a născut la 15 aprilie 1959, la Londra. Fiică a regizorului Eric Thompson şi a actriţei Phyllida Law, tânăra Emma nu a dorit să urmeze cariera părinţilor. S-a înscris la Universitatea Cambridge, pentru a studia literatura engleză, dar aici a început să joace teatru, în trupa Footlights Group, descoperindu-şi pasiunea pentru actorie, notează site-ul biography.com. După absolvire, în 1980, a încercat, pentru un timp, dar fără succes, stand-up comedy, reuşind însă să se remarce în diferite roluri pe scenă sau la televiziunea britanică. În 1983, a jucat în serialul de comedie ''Alfresco'', dar primul rol major l-a avut în reecranizarea musicalului ''Me and my girl'' (1985), care a propulsat-o în galeria actriţelor de succes.

Anul 1987 îi aduce două producţii de televiziune, ''Tutti Frutti'', care urmăreşte nenorocirile prin care trece trupa rock The Majestics, şi drama ''Fortunes of War'' (Destine de război), în care joacă alături de Kenneth Branagh, cu care se va căsători la 29 august 1989. Cei doi interpretează un cuplu britanic care trăieşte la Bucureşti, în România, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru ambele roluri, Emma Thompson a primit premiul Academiei Britanice de Film, BAFTA în 1988, notează site-ul www.imdb.com.

Cei doi au continuat să colaboreze la numeroase alte proiecte. Astfel, în 1989, actriţa a avut un rol secundar în adaptarea cinematografică a piesei shakespeariene ''Henric al V-lea'', în regia lui Branagh, iar în 1991, interpretează rolul unei femei care şi-a pierdut memoria, în filmul ''Dead Again'', tot în regia lui Branagh, dar avându-l pe acesta şi ca partener pe platoul de filmare. În ''Peter's Friends'' (1992), cei doi erau colegi de şcoală, iar un an mai târziu, îi revedem în adaptarea cinematografică a comediei ''Much Ado about Nothing'' (1993), pe care Branagh a regizat-o şi a adaptat-o pentru ecran.

În 1992, Thompson reuşeşte o prestaţie remarcabilă, în filmul ''Howards End'', în care joacă alături de Anthony Hopkins. Filmul, produs de Ismail Merchant şi în regia lui James Ivory, are la bază romanul semnat de E.M. Forster şi urmăreşte relaţiile dintre două familii, Schlegel şi Wilcox. Filmul i-a adus Emmei Thompson numeroase premii, inclusiv premiile Globul de Aur, BAFTA şi Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal (1993).

Anul următor, Thompson străluceşte într-o drama ''In the Name of the Father'' (1993), în care interpretează rolul unei avocate ce apără o familie, mai exact pe tatăl şi pe fiu, condamnaţi pe nedrept de comiterea unui atentat cu bombă, ce s-a soldat cu mai multe victime. Pornind de la o poveste adevărată, filmul a fost primit cu entuziasm. În acelaşi an, are ocazia să joace din nou alături de Anthony Hopkins, în filmul ''The Remains of the Day''. Ambele roluri i-au adus actriţei câte o nominalizare la Premiile Oscar din anul următor. Deşi nu a câştigat, ea a continuat seria succeselor. Interpretarea din ''Raţiune şi simţire'' (1995), în regia lui Ang Lee, a primit numeroase recenzii favorabile din partea criticilor şi s-a bucurat de popularitate în rândul publicului, aducându-i actriţei premiul BAFTA pentru interpretare şi Globul de Aur şi Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat (1996).

Anul 1995 s-a dovedit a fi unul de curbură în viaţa personală a actriţei. Divorţează de Keneth Branagh, dar începe o nouă relaţie, de data aceasta cu actorul Greg Wise, unul dintre actorii care au jucat în ''Raţiune şi simţire''. În 1999, s-a născut fiica lor, Gaia Romilly, iar căsătoria celor doi a avut loc în anul 2003.

În 1997, Emma Thompson joacă, alături de mama ei, în ''The Winter Guest'' (1997). Nu este primul film în care joacă împreună, dar este, probabil, cel mai apreciat. În regia lui Alan Rickman, drama a primit recenzii pozitive, dar nu s-a bucurat de o audienţă impresionantă. Anul următor, Thompson a câştigat un premiu Emmy pentru apariţia, în calitate de invitat, în sitcomul ''Ellen''. În 2001, a primit o altă nominalizare la premiile Emmy, pentru contribuţia sa, alături de Mike Nichols, la scenariul filmului ''Wit'', în care Thompson a şi jucat. Trei ani mai târziu, primeşte mai multe nominalizări pentru rolurile din mini-seria ''Angels in America''.

Revine, apoi, pe marele ecran, şi o putem vedea în două episoade din seria ''Harry Potter''. De asemenea, scrie şi joacă în filmul pentru copii ''Nanny McPhee'' (2005), iar în 2008, o putem vedea în două filme complet diferite, ''Brideshead Revisited'' şi ''Last Chance Harvey''. În 2010, revine la filmul pentru copii, în ''Nanny McPhee and the Big Bang'', iar în 2015, o putem admira din nou ca actriţă de teatru, la punerea în scenă a musicalului ''Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street'', în care face un rol remarcabil.

A continuat, în anii următori, să se implice într-o serie de proiecte. A semnat scenariul şi a jucat în filmul biografic ''Effie Gray'' (2014), apoi a fost co-scenarist al producţiei ''Bridget Jones's Baby'' (2016). De asemenea, continuă să încânte audienţa cu roluri în filme precum: ''A Walk in the Woods'' (2015), ''Alone in Berlin'' (2016), ''Beauty and the Beast'' (2017) şi ''Johnny English Strikes Again'' (2018).

Pe lângă actorie, Emma Thompson este o susţinătoare a numeroase cauze sociale şi de mediu. Ambasador internaţional al organizaţiei ActionAid, s-a alăturat demersurilor întreprinse de Greenpeace pentru a opri extinderea aeroportului londonez Heathrow. De asemenea, l-a primit în familia sa pe Tindyebewa (Tindy) Agaba, refugiat din Rwanda. Potrivit site-ului www.unhcr.org, toţi membrii familiei sale fuseseră ucişi în genocid. Tindy a fugit din Rwanda la vârsta de 13 ani, fiind răpit şi forţat să devină copil soldat. A ajuns în Marea Britanie ca refugiat, la vârsta de 16 ani şi a întâlnit-o pe Emma Thompson la o petrecere de Crăciun a Consiliului pentru Refugiaţi în decembrie 2003, iar de atunci, încetul cu încetul, a devenit parte a familiei ei.

În anul 2018, actriţa britanică Emma Thompson a primit din partea prinţului William titlul de Dame a Imperiului Britanic - echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler - o distincţie acordată în iunie de regina Elisabeta a II-a. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 93

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.

Documentare 27-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot

Documentare 27-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie

Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.