logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Inginerul Gheorghe Tecuci

Imagine din galeria Agerpres

Inginerul Gheorghe Tecuci, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 7 aprilie 1954, la Bucureşti.

A urmat cursurile Liceului "Gheorghe Şincai" din Capitală, continuându-şi studiile la Facultatea de Automatică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti (1974-1979; şef de promoţie pe ţară), conform lucrărilor "Nemuritorii. Academicieni români" (Agenţia Naţională de Presă ROMPRES, 1995) şi "Membrii Academiei Române / 1866-2003" (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003).

În 1988 a obţinut două titluri de doctor. Astfel, în iulie a primit diploma de doctor în Informatică, la Universitatea Paris-Sud, iar în decembrie a primit titlul de doctor inginer în Calculatoare, la Institutul Politehnic din Bucureşti (IPB).

Între 1979 şi 1990, a lucrat la Institutul de Cercetări în Informatică din Bucureşti, efectuând cercetări în domeniul inteligenţei artificiale. În verile anilor 1986-1990, a lucrat la Laboratorul de Cercetări în Informatică al Universităţii Paris-Sud.

În 1990, s-a alăturat Universităţii "George Mason" ("George Mason University") din SUA (Fairfax, Virginia), unde, într-un timp scurt - şase ani, a parcurs toate gradele profesorale: "Assistant Professor" - 1990, "Associate Professor" - 1993, "Professor" - din 1996, conform http://lac.gmu.edu/members/tecuci.htm.

Între anii 1994 şi 1999, a fost director al Centrului de Cercetări Avansate în Învăţarea Automată, Prelucrarea Limbajului Natural şi Modelarea Conceptuală al Academiei Române.

În 1995, a fondat "Learning Agents Laboratory", la Universitatea "George Mason", care în 2004 a devenit "Learning Agents Center" şi pe care îl conduce şi în prezent (http://lac.gmu.edu/).

A fost "Chair of Artificial Intelligence", în perioada 2001-2003, şi "visiting professor", între 2001 şi 2011, la "US Army War College".

A publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice, contribuind la dezvoltarea unor direcţii de cercetare noi în inteligenţa artificială, precum: învăţarea multistrategică ("Multistrategy Learning", Morgan Kaufmann, 1994, în colaborare); integrarea învăţării automate şi a achiziţiei de cunoştinţe ("Machine Learning and Knowledge Acquisition: Integrated Approaches", Academic Press, 1995, în colaborare) şi agenţii instruibili ("Building Intelligent Agents: An Apprenticeship Multistrategy Learning Theory, Methodology, Tool and Case Studies", Academic Press, 1998).

Între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea unei teorii şi a unor medii integrate de dezvoltare a bazelor de cunoştinţe şi a agenţilor inteligenţi. În cadrul acestei abordări, numite "Discipol", o persoană instruieşte un agent cum să rezolve probleme într-un mod similar cu cel în care un profesor instruieşte un student, se arată în volumul "Membrii Academiei Române / 1866-2003" (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003). Pentru dezvoltarea sistemului "Discipol", unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică ce integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă, a fost răsplătit cu premiul "Traian Vuia" al Academiei Române în 1987.

A dezvoltat şi alte concepte importante în domeniile învăţării automate şi achiziţiei cunoştinţelor, precum spaţiile de versiuni plauzibile, achiziţia conceptelor dirijată de păstrarea consistenţei cunoştinţelor, arborii de justificare plauzibilă şi tipurile de generalizare.

Rezultatele cercetărilor sale i-au adus o largă recunoaştere internaţională.

Printre distincţiile pe care le-a primit de-a lungul carierei sale se numără: Premiul pentru cea mai bună lucrare a Conferinţei Internaţionale "Intelligent Tutoring Systems", San Antonio, SUA, 1998; Premiul pentru aplicarea inovativă a inteligenţei artificiale, de la Asociaţia Americană pentru Inteligenţă Artificială, 2002; The US Army Outstanding Civilian Service Medal; The IT&E Outstanding Research Faculty Award.

Membru corespondent, din 9 martie 1991, şi titular, ales la 8 septembrie 1993, al Academiei Române. Director onorific al Institutului de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială "Mihai Drăgănescu" al Academiei Române - ICIA. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 161

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.

Documentare 27-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot

Documentare 27-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie

Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.