Ziua internaţională a romilor
Ziua internaţională a romilor este sărbătorită la 8 aprilie, amintind de data la care, în anul 1971, a avut loc, la Orpington, lângă Londra, prima reuniune la nivel internaţional a reprezentanţilor etniei rome, ocazie cu care a fost acreditat oficial termenul ''romi'', spre a-i desemna pe membrii etniei, se arată pe site-ul http://www.romea.cz/.
La congresul din 1971, au participat 23 de reprezentanţi din statele Cehoslovacia, Finlanda, Norvegia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Ungaria, Irlanda, Spania şi Iugoslavia, dar şi observatori din Belgia, Canada, India şi Statele Unite, se arată pe site-ul http://iromaniunion.org/. Cu această ocazie, au fost adoptate, ca simboluri internaţionale, drapelul şi imnul ''Djelem, Djelem'' (''Mergeam, mergeam''), compus de muzicianul Jarko Jovanovic. Drapelul este format din două culori, jumătatea de jos fiind verde, ca simbol al câmpurilor înverzite, iar cea de sus fiind albastră, simbolizând cerul senin, se arată pe site-ul http://artoteca.ro. La mijlocul steagului, este înfăţişată o roată de culoare roşie, care simbolizează nomadismul, spiritul călător al etniei, dar care aminteşte, totodată, de vechea roată indiană a sorţii.
Ziua romilor a fost însă recunoscută la nivel internaţional abia în anul 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaţionale a Romilor, desfăşurat la Varşovia. În această zi, cei care aparţin acestei comunităţi celebrează cultura, limba, originea, unitatea, tradiţiile, într-un cuvânt, apartenenţa la acest grup. Totodată, celebrarea acestei zile reprezintă un semnal de alarmă faţă de problemele cu care se confruntă aceştia. Potrivit site-ului oficial al Parlamentului European, www.europarl.europa.eu, romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Europa, circa 6.000.000 trăind în ţările din Uniunea Europeană, mulţi dintre ei fiind adesea expuşi la diverse forme de discriminare sau chiar de excludere socială. Deseori, membrii comunităţilor de romi nu beneficiază de îngrijire medicală sau de educaţie corespunzătoare, uneori nici măcar de condiţii de viaţă decente.
Un raport publicat pe site-ul amintit anterior relevă faptul că originea romilor, respectiv tot ceea ce ţine de istoria, limba şi cultura lor, este greu de identificat, în parte datorită faptului că există un contact limitat cu membrii acestei comunităţi, în parte pentru că limba lor şi toate dialectele derivate din aceasta s-au transmis, până de curând, doar prin viu grai. Abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, India a fost identificată ca ţara lor de origine. Potrivit site-ului http://iccr.gov.in/, în urma cercetărilor efectuate până în zilele noastre, romii au pornit din regiunile nordice ale Indiei, începând cu secolul al V-lea, pentru a se îndrepta spre vest, către Europa şi America.
Manifestările prilejuite de această zi includ evenimente de promovare a valorilor culturale şi a limbii romani, dar în mod special a identităţii romilor. Istoria romilor a fost, însă, marcată şi de deportări şi lagăre de concentrare, Ziua internaţională a romilor fiind şi un moment de comemorare a celor ucişi în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi a celor care au suferit persecuţii, au fost închişi şi deportaţi în lagăre de exterminare în timpul regimurilor fasciste din numeroase ţări europene.
În anul 1983, a fost organizat, la Chandigargh, în India, un Festival Cultural Internaţional al Romilor, care s-a bucurat de prezenţa Indirei Ghandi, prim-ministru al Indiei. La 8 aprilie 2002, a fost celebrat jubileul milenar, care a marcat 1.000 de ani de atestare a romilor în Europa, eveniment ce a prilejuit desfăşurarea, în diferite ţări din lume, a ''Ceremoniei Râului''. Cu această ocazie, au fost aruncate, pe ape, flori şi lumânări aprinse, în memoria strămoşilor romi, care, cu o mie de ani înainte, porniseră către Europa, apoi către America şi de aici mai departe, se arată pe site-ul http://www.partidaromilor.ro/.
În România, la data de 8 aprilie se marchează ''Sărbătoarea etniei romilor din România'', în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 276 din 28.03.2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, implicarea autorităţilor administraţiei publice centrale, cu atribuţii în domeniul asigurării egalităţii de şanse şi al combaterii discriminării, precum şi a celorlalte autorităţi centrale şi locale, pentru a sprijini organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate acestei zile a etniei romilor. În acelaşi timp, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune vor reflecta, în cadrul programelor special destinate minorităţilor naţionale, manifestările respective. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Liviu Tatu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













