Templul de la Borobudur este un sit arheologic aflat în Indonezia, în zona centrală a insulei Java. Construit în perioada secolelor VIII - IX d. Hr., acest lăcaş de cult, cu o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, este printre cele mai mari temple budiste din lume, conform site-ului oficial UNESCO, www.unesco.org.

Templul de la Borobudur este o stupă (monument budist destinat comemorării sau păstrării relicvelor unui lider spiritual) construită pe trei etaje în jurul unui deal de formă piramidală. Forma naturală a acestuia are o bază cu cinci terase concentrice, un trunchi de con cu trei platforme şi, în vârf, o stupă monumentală. Zidurile şi balustradele templului sunt decorate cu basoreliefuri acoperind o suprafaţă de 2.520 de metri pătraţi. De-a lungul platformelor circulare se găsesc 72 de stupe deschise, iar în fiecare dintre acestea se află câte o statuie a lui Buddha, conform sursei citate.

Foto: (c) Giovanni Boccardi/UNESCO

Monumentul este construit, în principal, din andezit, rocă de origine vulcanică foarte poroasă. Construcţia este omogenă, realizată fără utilizarea mortarului. Coeziunea a fost realizată prin prelucrarea pietrelor în forme care să asigure integritatea structurală a templului. Totuşi, materialele utilizate favorizează creşterea vegetaţiei, ajutată şi de umiditatea atmosferică ridicată, consecinţele fiind eroziunea şi degradarea treptată a templului, conform volumului "Borobudur" (Jacques Dumarçay, Oxford University Press, 1986).

Forma şi diviziunile templului de la Borobudur (baza, corpul şi suprastructura) sunt construite în perfectă armonie cu credinţa budistă despre univers. Cele trei sfere suprapuse din credinţa budistă sunt prezente în construcţia templului: kamadhatu (reprezentată de baza templului) este sfera în care suntem legaţi de către dorinţe; rupadhatu (reprezentată de către cele patru terase pătrate) este sfera în care am renunţat la dorinţe, dar suntem încă legaţi de forme şi de nume; arupadhatu (cele trei platforme superioare şi stupa centrală) este sfera în care nu mai există nici nume, nici formă, mai notează site-ul oficial UNESCO.

Excelent exemplu de arhitectură şi artă indoneziană, acesta a exercitat o influenţă considerabilă în renaşterea arhitecturii javaneze din secolele XIII-XVI. Asocierea şi armonia perfectă dintre stupe, templu şi munte este considerată o capodoperă a arhitecturii budiste. Forma de lotus, floarea sacră a lui Buddha, este o reprezentare a ideii centrale a budismului, atingerea Nirvanei. Cele zece terase ale întregii structuri corespund stagiilor succesive pe care un Bodhisattva trebuie să le parcurgă pentru a atinge starea de Buddha (iluminarea), conform sursei menţionate.

Complexul de la Borobudur este format din templul central şi alte două temple mai mici, situate spre Est. În templul Mendut se află o reprezentare a lui Buddha însoţit de doi Bodhisattva, însă în templul Pawon nu se mai găseşte vreun indiciu despre zeitatea venerată acolo. Cele trei temple constituie un tot unitar, fiecare dintre ele reprezentând faze în drumul spre Nirvana.

Templul central a fost folosit ca lăcaş de cult de la construirea sa şi până undeva între secolele al X-lea şi al XV-lea, când a fost abandonat. Redescoperit în secolul al XIX-lea, a fost supus restaurării în două faze, una la începutul secolului al XX-lea şi una între anii 1973 şi 1983. Materialele utilizate pentru restaurare au fost similare celor originale, fiind folosite adăugiri numai pentru consolidarea structurală a monumentului şi pentru asigurarea drenării acestuia, adăugiri care nu au un impact negativ considerabil asupra valorii istorice a templului, conform www.unesco.org.

Foto: (c) Giovanni Boccardi/UNESCO

În prezent, templul este folosit ca loc de pelerinaj budist şi ca obiectiv turistic, deşi atmosfera sa este compromisă de lipsa de control asupra activităţilor comerciale din zonă şi de lipsa unui management adecvat al turismului.

Templul de la Borobudur a fost introdus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1991, mai notează site-ul oficial al UNESCO. AGERPRES/(Documentare - Daniel Olteanu, editor: Liviu Tatu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa foto: Giovanni Boccardi/UNESCO