O PERSONALITATE PE ZI: Actorul american Robert Carradine
Robert Carradine (Robert Reed Carradine) s-a născut la 24 martie 1954 la Hollywood, Los Angeles, California, Statele Unite ale Americii.
Cel mai tânăr dintre cei patru copii ai actorului John Carradine, Robert Carradine a urmat fraţilor săi Keith şi Bruce şi fratelui său David în cariera de actor.
Primul său film a fost "The Cowboys" (1972), în care a jucat alături de John Wayne. A apărut alături de fraţii săi în western-ul "The Long Riders" (1982)
Actor şi producător, Robert Carradine este cunoscut pentru peliculele "Revenge of the Nerds" (1984) şi "The Lizzie McGuire Movie" (2003).
Tatăl său era englez, dar avea strămoşi irlandezi şi olandezi, fiind un descendent direct al comerciantului olandez de diamante Kiliaen van Rensselaer, care a fost unul dintre fondatori şi director al Companiei olandeze a Indiilor de Vest, potrivit www.imdb.com.
Ascendenţa mamei sale a fost daneză, germană şi elveţiană. Din partea mamei, străbunicul său a fost biochimistul Max Henius, care s-a născut în Danemarca, într-o familie evreiască din Polonia.
A fost căsătorit cu Edith (Edie) Mani din 1990. Au divorţat în 2018.
Are doi copii: Marika Reed (născută pe 2 mai 1990) şi Ian Alexander (născut la 14 noiembrie 1992). AGERPRES /(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Summitul NATO de la Ankara (7-8 iulie)
Summitul NATO din 2026 are loc la Ankara, în zilele de 7-8 iulie, având pe agendă teme precum investițiile în apărare, industria apărării sau sprijinul pentru Ucraina. 'Sarcina noastră este clară: transformarea angajamentelor aliate în rezultate concrete. Investiții sporite, producție industrială și sprijin continuu pentru Ucraina. Toate a
7 iulie - Ziua mondială a ciocolatei
Ziua mondială a ciocolatei a fost sărbătorită pentru prima dată în 2009 și de atunci a devenit o sărbătoare populară pentru iubitorii de ciocolată din întreaga lume. Se crede că 7 iulie a fost ziua în care ciocolata a fost adusă pentru prima dată în Europa în anul 1550, deși există unele dezbateri cu privire la data exactă, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 iulie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel Greco-catolice Sf. cuv. Toma; Sf. cuv. Acachie; Sf. m. Chiriachi Romano-catolice Fer. Benedict al XI-lea, pp. Sfânta Mare Muceniță Chiriachi este pomenită în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 iulie
Este a 188-a zi a anului 2026. Au mai rămas 177 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 39 m și apune la 21 h 02 m. Luna răsare la 00 h 09 m și apune la 13 h 15 m. Luna la Ultimul Pătrar la 22 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actorul Sylvester Stallone împlinește 80 de ani (6 iulie)
Sylvester Stallone, cu o constituție atletică și părul brunet, este actor, scenarist, regizor și producător american, iar fanii din întreaga lume se adună să vadă filmele lui de peste 40 de ani, ceea ce-l face să fie una dintre cele mai mari atracții de box office de la Hollywood. S-a născut pe 6 iulie 1946, în cartierul neobișnuit Hell's Kitch
6 iulie - Ziua mondială a dezvoltării rurale (ONU)
Adunarea Generală a ONU a declarat ziua de 6 iulie Ziua mondială a dezvoltării rurale, reafirmându-și angajamentul față de Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, conform www.un.org. Această declarație recunoaște provocarea profund înrădăcinată a sărăciei rurale și necesitatea abordării acesteia ca o
6 iulie - Ziua internațională a sărutului
La data de 6 iulie este celebrată, anual, Ziua internațională a sărutului. Este o sărbătoare neoficială, dar populară, dedicată unuia dintre cele mai frumoase și universale gesturi de afecțiune ale omenirii. Originară din Marea Britanie în 2006, această zi s-a răspândit rapid la nivel global, oferind oamenilor un prilej în plus de a fi aproap
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 iulie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dometie cel Milostiv de la Râmeț și mama sa, Sf. Cuv. Filotimia; Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma; Sf. Mc. Marius, soția sa, Marta, și fii lor, Audifaciu și Avacum Duminica a 4-a după Rusalii Greco-catolice Sf. cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Maria Goretti
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 iulie
Este a 187-a zi a anului 2026. Au mai rămas 178 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 38 m și apune la 21 h 02 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 12 h 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 iulie
Ortodoxe Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie Duminica a 5-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 5-a după Rusalii. Sf. Marta, mama Sf. Simeon; Sf. Atanasie Atonitul; Sf. cuv. Lampadie Taumaturgul Romano-catolice Duminica a 14-a de peste an Sf. Anton
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 iulie
Este a 186-a zi a anului 2026. Au mai rămas 179 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 38 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 23 h 51 m și apune la 10 h 56 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Luminița Gheorghiu
Actrița Luminița Gheorghiu, unul dintre reperele cinematografiei românești, cu o bogată filmografie care include producții precum 'Moromeții', 'Moartea domnului Lăzărescu', '4 luni, 3 săptămâni și 2 zile', 'Sunt o babă comunistă', 'După dealuri', 'Nunta mută', 'Poziția copilului', s-a născut la 1 septembrie
SUA250/ Adoptarea Declarației de Independență a SUA (4 iulie 1776)
Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii a fost documentul formal care a exemplificat voința populară asupra dreptului de alegere a propriei guvernări. Pe fondul conflictului armat, izbucnit în aprilie 1775, între coloniștii americani, care s-au ridicat împotriva Coroanei Britanice pentru a-și cere drepturile, și forțele brita
4 iulie - Ziua internațională a cooperativelor (ONU)
Ziua internațională a cooperativelor este marcată în acest an la 4 iulie, cu scopul de a evidenția țintele și obiectivele ONU și ale mișcării internaționale cooperatiste în domeniu, în vederea extinderii parteneriatelor între mișcarea internațională cooperatistă și factorii decizionali la nivel local și național. Această zi a fost procl
4 iulie - Ziua Crucii Roșii Române
Ziua Crucii Roșii Române este marcată în fiecare an la 4 iulie, aceasta fiind data la care în 1876 s-a înființat Societatea de Cruce Roșie din România și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii. În prezent, Crucea Roșie Română, organizație aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, 'e












