PĂRINŢI ŞI COPII TALENTAŢI: Mick, Elizabeth şi James Jagger
Doi dintre cei 8 copii ai celebrului solist de la trupa The Rolling Stones, Mick Jagger, au urmat cariere artistice, la fel ca tatăl lor - Elizabeth şi James. Ea este model şi actriţă, el este actor şi muzician. Ambii sunt copiii lui Mick Jagger din căsătoria cu Jerry Hall, celebru model în anii '70.
Elizabeth "Lizzy" Scarlett Jagger s-a născut la 2 martie 1984, în New York. A urmat cursurile Ibstock Place School. Lizzy a fost atrasă de industria modellingului, unde lucra mama ei, Jerry Hall, dar şi de lumea artistică, asemenea tatălui. De la vârsta de 5 ani a început să urce pe catwalk, lucrând cu branduri celebre - Chanell, Tommy Hilfiger, devenind ulterior imaginea Lancome, potrivit site-ului thenewdaily.com.au.
Ca actriţă a devenit cunoscută din peliculele "Arena" (1975), "Igby Goes Down" (2002), "Love Advent" (2011), precizează site-ul imdb.com.

Sursa foto: thenewdaily.com.au
James Leroy Augustin Jagger s-a născut la 28 august 1985, în New York. Este cântăreţ, instrumentist şi actor. A fost chitarist în trupa punk-rock Turbogeist. În anii '70 a jucat în seria tv "Vinyl", unde Mick Jagger a fost producător, precizează site-ul imdb.com.
A mai jucat în filmele "Mr Nice" (2010), "Sex & Drugs & Rock & Roll (2010), "Stealing Summers" (2011), "7x7" (2017), "Jeremiah Terminator LeRoy" (2018), "Magic Lantern" (2018).

Sursa foto: thenewdaily.com.au
Muzicianul Mick (Michael Philip) Jagger s-a născut la 26 iulie 1943, în Dartford, Kent, Marea Britanie. A urmat cursurile Şcolii primare din Dartford Maypole County, unde l-a cunoscut pe Keith Richards, apoi pe cele ale London School of Economics, pe care le-a întrerupt în 1960, în favoarea unei cariere muzicale.
L-a reîntâlnit pe Keith Richards în 1960, când cânta cu Dick Taylor în trupa Little Boy Blue & The Blues Boys, şi fiind amândoi mari fani ai artiştilor care cântau R&B - Chuck Berry, Bo Diddley, Howlin' Wolf, Jimmy Reed şi Muddy Waters - au creat în 1962, împreună cu Brian Jones, trupa The Rolling Stones, conform site-ului www.rollingstones.com.
Împreună cu bateristul Tony Chapman, noua trupă a înregistrat un demo. Curând Taylor s-a retras din trupă şi s-a înscris la Colegiul Regal de Artă. Prima apariţie pe scenă a băieţilor de la Rolling Stones a fost la Clubul Marquee din Londra, în formula Mick Jagger (voce), Keith Richards (chitară), Ian Stewart (pian), Brian Jones (chitară), Mick Avory (tobe) şi Dick Taylor (bass), potrivit site-ului www.bestmusic.ro.
La scurt timp, Dick Taylor a fost înlocuit de Bill Wyman, iar în locul lui Mick Avory a venit Charlie Watts. Timp de opt luni, membrii trupei au cântat în clubul Crawdaddy, unde au fost remarcaţi de Andrew Loog Oldham, care a devenit managerul trupei. Curând ei au semnat un contract cu Decca Records şi au lansat primul single - ''Come On'', un cover după Chuck Berry, iar în 1964 au lansat primul hit - ''Not Fade Away''.
Printre primele piese ale trupei s-au numărat "Let's Spend the Night Together", "Get Off of My Cloud", "19th Nervous Breakdown", "Paint It, Black", "Have You Seen Your Mother, Baby, Standing in the Shadow?", "Jumpin' Jack Flash", "Honky Tonk Women", precizează www.rollingstones.com.

Sursa foto: Mick Jagger / Facebook
În acelaşi an, au lansat primul album, ''Rolling Stones'', după care au efectuat un turneu în SUA şi au lansat single-ul ''Tell Me (You're Coming Back)'', care ajunge pe primul loc în topurile americane. Doi ani mai târziu, în 1966, au lansat albumul ''Aftermath''. În vara anului 1969, Brian Jones moare, iar în locul lui a venit în trupă Mick Taylor. The Rolling Stones a plecat într-un nou turneu în SUA şi au lansat în această perioadă ''Sympathy for the Devil''.
Anul 1970 a marcat un nou început - înfiinţarea propriei case de discuri, Rolling Stones Records, asimilată de Atlantic Records. Tot în acel an, Mick Jagger a jucat în filmul ''Performance'' (sub regia lui Nicolas Roeg). Primul album lansat de la propria casă de discuri este ''Sticky Fingers'', arată site-ul bestmusic.ro.
În anii '70, toţi membrii trupei au început proiecte solo, reunindu-se în 1978, pentru a înregistra ''Some Girls''. Următorul disc de succes a fost ''Tattoo You''. Albumul ''Undercover'', apărut în 1983, deja fusese sursă de conflict între Jagger şi Richards, care vedeau diferit stilul muzical pe care trupa avea să-l urmeze. După lansarea albumului ''Flashpoint'', Bill Wyman a plecat din trupă. În 1994, trupa a revenit pe piaţa muzicală, cu basistul Darryl Jones.
La 17 iulie 2007, trupa britanică a susţinut un concert la Bucureşti, pe stadionul ''Lia Manoliu'', pentru care s-au vândut mai mult de 56.000 de bilete. Concertul s-a înscris în turneul european ''A Bigger Bang" care a trecut prin oraşele Werchter, Nijmegen, Newport, Isle of Wight, Frankfurt, Paris, Lyon, Barcelona, San Sebastian, Lisabona, Madrid, Almeria, Roma, Budva, Belgrad, Bucureşti, Budapesta, Brno, Varşovia, Sankt Petersburg, Helsinki, Goteborg, Copenhaga, Oslo, Lausanne, Dusseldorf, Hamburg, Dublin, Londra.
Membrii actuali ai trupei sunt Mick Jagger (voce, chitară, bas, clape, percuţie), Keith Richards (chitară, bas, clape, voce, percuţie), Charlie Watts (tobe, percuţie), Ronnie Wood (chitară, bas, saxofon, tobe, voce).
În iunie 2010, a apărut DVD-ul ''Stones In Exile'', iar în octombrie acelaşi an a fost lansată ediţia limitată a pieselor de pe viniluri, remasterizate ''Box Set Collections''. Anul următor a apărut ''Some Girls'' Super Deluxe Box Set.
În 2013, The Rolling Stones a plecat în turneul ''14 On Fire'', susţinând concerte la Tokyo, Macau, Abu Dhabi, Australia, Noua Zeelandă. Anul 2014 este anul în care trupa pleacă în ''#STONESONFIRE ASIA PACIFIC TOUR''.
Anul 2015 a fost foarte plin pentru membrii trupei - în martie au anunţat turneul ''ZIP CODE-15 City North American Stadium tour'', în aprilie au lansat DVD-ul ''From The Vault: The Marquee - Live in 1971'', iar în iunie au relansat ''Sticky Fingers'', conform www.rollingstones.com.

Sursa foto: Mick Jagger / Facebook
În toamna anului 2017 au început turneul european "Stones - No filter", care a debutat la Hamburg (Germania) şi a continuat în Austria, Elveţia, Italia, Spania, Olanda, Danemarca şi Suedia. Turneul s-a încheiat la Nanterre, în apropiere de Paris.
În 2018, The Rolling Stones a reluat turneul în Europa, susţinând concerte în Irlanda, Marea Britanie, Germania, Franţa, Republica Cehă şi Polonia. În 1989, trupa a intrat în Rock and Roll Hall of Fame, iar în 2004, revista Rolling Stone i-a clasat pe locul 4 în 100 Greatest Artists of All Time. Numărul albumelor vândute în întreaga lume depăşeşte cifra de 200 de milioane.
Pe lângă activitatea din trupa The Rolling Stones, Mick Jagger a jucat şi în filme, cele mai notabile apariţii fiind în "Performance" (regia Donald Cammell şi Nicolas Roeg, 1968), "Ned Kelly" (1970), "Freejack" (1992). Filmografia sa mai include "The Man From Elysian Fields" (1997), "Enigma" (regia Michael Apted, 2001).
Între proiectele muzicale solo ale lui Mick Jagger amintim: "Memo From Turner" (1970), coloana sonoră a filmului "Performance", 15 single-uri şi cinci albume solo, inclusiv "She's the Boss" (1985), "Wandering Spirit" (1993), "Goddess in The Doorway" (2001), precizează www.rollingstones.com. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Mick Jagger / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













