La 70 de ani de la crearea celei mai puternice organizaţii politico-militare de până acum de pe mapamond, Alianţa Nord-Atlantică (NATO), relaţiile sale de parteneriat în diferite formate de cooperare şi cele de colaborare cu organizaţii internaţionale asigură un climat dinamic de deschidere şi de cooperare cu state şi zone din interiorul şi din afara spaţiului euro-atlantic. Colaborarea Alianţei cu organizaţii internaţionale şi iniţiative de cooperare este prevăzută în documentele strategice ale organizaţiei, adoptate cu prilejul summit-urilor, cel mai recent fiind Conceptul Strategic de la Lisabona din 2010.

NATO şi Organizaţia Naţiunilor Unite împărtăşesc un angajament comun pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, conform www.nato.int. Cele două organizaţii cooperează de la începutul anilor '90 ai secolului trecut, în ce priveşte operaţiile de gestionare a crizelor şi de sprijin în folosul păcii. Există angajamente la nivel de ofiţeri de legătură şi cooperări între membri ai personalului celor două organizaţii, precum şi cu agenţiile specializate ale ONU. Conceptul strategic al Alianţei din 2010 prevede angajamentul organizaţiei de a preveni crizele, de gestionare a conflictelor şi de stabilizare a situaţiilor post-conflict, inclusiv printr-o colaborare strânsă cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi cu Uniunea Europeană. Rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU au oferit mandat pentru misiunile NATO din Balcanii de Vest, Afganistan şi Libia, precum şi pentru misiunea de pregătire din Irak. De asemenea, NATO a oferit suport logistic pentru misiuni ale ONU, în Darfur, Somalia şi Sudan, pentru misiunea de acţiune în caz de dezastru din Pakistan în urma masivului cutremur din 2005. În 2010, NATO a consolidat relaţiile sale de cooperare cu ONU prin instituirea unui ofiţer de legătură civil pe lângă ONU, pe lângă cel militar stabilit din 1999. La 26 octombrie 2018, a fost reactualizată Declaraţia Comună privind cooperarea viitoare între NATO şi ONU, pornind de la documentul iniţial semnat în septembrie 2008.

O componentă importantă a relaţiei transatlantice este cooperarea NATO cu Uniunea Europeană. Cele două organizaţii cooperează în domenii cheie şi lucrează în comun în ce priveşte gestionarea crizelor, consultările politice şi dezvoltarea capabilităţilor. Relaţiile au fost instituţionalizate în 2001, iar în 2002 a fost semnată Declaraţia NATO-UE privind Securitatea Europeană şi Politica de Apărare care a stabilit principiile politice care consolidau relaţia de cooperare şi reafirmau accesul UE la capabilităţile de planificare ale NATO pentru operaţiunile militare ale UE. Prin intermediul acordului Berlin Plus din 2003 Alianţa se angaja să sprijine operaţiunile conduse de UE în care NATO ca organizaţie nu este angajată, indică www.nato.int. La summit-ul NATO de la Lisabona din 2010, aliaţii şi-au declarat determinarea de îmbunătăţi parteneriatul strategic NATO-UE. La summit-ul NATO de la Varşovia din iulie 2016, cele două organizaţii au subliniat zonele în care trebuie întărită cooperarea pentru a face faţă provocărilor din sud şi din est, inclusiv combaterea ameninţărilor hibride, consolidarea capacităţii de apărare, apărare cibernetică, securitate maritimă şi exerciţii militare comune. Totodată, în decembrie 2016, miniştrii de externe ai NATO au identificat cele 42 de măsuri pentru a avansa cooperarea NATO-UE în domeniile agreate, iar în decembrie 2017 au fost agreate noi domenii de cooperare. La 10 iulie 2018, în cadrul unei declaraţii comune cele două organizaţii au convenit asupra întăririi cooperării în domenii cheie precum mobilitatea militară, contraterorism şi consolidarea rezistenţei la riscurile biologice, chimice, radiologice şi nucleare, precum şi în ce priveşte promovarea agendei femei, pace şi securitate. Un număr de 22 de state sunt membre atât ale NATO cât şi ale Uniunii Europene.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) este un partener important al NATO. OSCE are un rol important în ce priveşte securitatea umană inclusiv în ce priveşte zona euro-atlantică, cele două organizaţii îndeplinesc roluri complementare în construirea securităţii şi menţinerii stabilităţii în spaţiul euro-atlantic. Cele două entităţi cooperează la nivel politic şi operaţional în zone precum: prevenirea conflictelor, reabilitare postconflict inclusiv securitatea de graniţă, combaterea proliferării armelor mici şi uşoare şi controlul armamentelor, contraterorism, promovarea agendei femei, pace şi securitate şi răspunsul faţă de provocările de securitate. Exemple concrete de cooperare au vizat Asia Centrală, Balcanii de Vest şi Caucazul de Sud. Cu prilejul summit-urilor recente ale NATO, aliaţii au reiterat importanţa rolului OSCE în securitatea regională precum şi rolul de forum de dialog asupra chestiunilor relevante pentru securitatea euro-atlantică, nu doar în ce priveşte controlul armamentelor şi dezarmarea. În conformitate cu deciziile adoptate la Summit-ul de la Varşovia a fost stabilită o prezenţă permanentă de legătură a Alianţei la sediul OSCE din Viena.

Colaborarea NATO cu Dialogul Mediteraneean a fost iniţiată în 1994 de Consiliul Nord-Atlantic şi include colaborarea cu şapte state din regiunea Mediteranei care nu sunt parte a organizaţiei: Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc şi Tunisia. Cooperarea include aspecte civile şi militare, schimburi de experienţă şi consultări de două ori pe an în formatul NATO+7.

În cadrul Parteneriatului Euro-Atlantic, Alianţa caută să promoveze securitate, stabilitate şi transformare democratică la nivelul spaţiului euro-atlantic prin parteneriat prin dialog şi cooperare cu state nemembre ale Alianţei din Europa, Caucaz şi Asia Centrală. Este construit la nivelul a două mecanisme: Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC, din 1997) şi Parteneriatul pentru Pace (PfP). Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic reuneşte 50 de state şi reprezintă un forum multilateral de dialog şi consultare între cele 29 de state membre ale NATO şi 21 de state partenere. Parteneriatul pentru Pace, lansat în 1994, asigură cooperarea bilaterală practică între state partenere şi NATO. Conceptul strategic al NATO din 2010 identifică atât EAPC cât şi PfP ca piloni centrali ai viziunii Aliaţilor în ce priveşte o Europă unită, liberă şi în pace. Mai multe state partenere au participat la misiunea condusă de NATO în Kosovo (KFOR) în 1999. Exerciţiile militare cu statele partenere cresc gradul de interoperabilitate în misiuni comune ale acestor ţări cu forţele Alianţei.

Iniţiativa de Cooperare Istanbul a NATO, lansată la summit-ul Alianţei din iunie 2004, contribuie la securitatea regională şi globală prin furnizarea unui format de cooperare bilaterală în materie de securitate statelor din regiunea extinsă a Orientului Mijlociu. Bahrain, Kuwait şi Qatar au aderat la începutul lui 2005 la iniţiativă, iar în iunie acelaşi an şi Emiratele Arabe Unite. La summit-ul NATO de la Riga a fost lansată Iniţiativa de Cooperare pentru Pregătire a NATO la care participă aceste state precum şi Arabia Saudită. Unele state ale iniţiativei contribuie activ la misiunea NATO din Afganistan, iar Qatarul şi Emiratele Arabe Unite au furnizat sprijin aerian în timpul misiunii Unified Protector din Libia, conform www.nato.int. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu)