logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cea de-a 13-a ediţie a Galei Premiilor Gopo

Imagine din galeria Agerpres

La 19 martie 2019, are loc cea de-a 13-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, cel mai prestigios eveniment dedicat cinematografiei din România.

Evenimentul este găzduit de Teatrul Naţional din Bucureşti şi este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Naţional Bucureşti şi Babel Communications, potrivit premiilegopo.ro.

Filmele cu cele mai multe nominalizări sunt: "Moromeţii 2" (14 nominalizări), "Charleston" (13), "Dragoste 1. Câine" (11) şi "Pororoca" (10).

Peliculele intrate în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film sunt: "Charleston" (regia Andrei Creţulescu), "Dragoste 1. Câine" (regia Florin Şerban), "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" (regia Radu Jude), "Moromeţii 2" (regia Stere Gulea) şi "Pororoca" (regia Constantin Popescu).

Pentru categoria Cel mai bun regizor, nominalizările sunt: Andrei Creţulescu pentru "Charleston", Florin Şerban pentru "Dragoste 1. Câine", Radu Jude pentru "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", Stere Gulea pentru "Moromeţii 2" şi Constantin Popescu pentru "Pororoca".

Silvana Mihai şi Florentina Năstase ("Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă"), Cosmina Stratan ("Dragoste 1. Câine"), Dorotheea Petre ("În pronunţare") şi Irina Velcescu ("Secretul fericirii") concurează pentru statueta acordată celei mai bune actriţe într-un rol principal. La categoria Cel mai bun actor într-un rol principal au fost nominalizaţi Şerban Pavlu ("Charleston"), Valeriu Andriuţă ( "Dragoste 1. Câine"), Horaţiu Mălăele ("Moromeţii 2"), Bogdan Dumitrache ("Pororoca") şi Vasile Pavel ("Soldaţii. Poveste din Ferentari").

În cadrul aceleiaşi ceremonii, actriţa Ileana Stana Ionescu va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, actorul Constantin Dinulescu va primi Premiul pentru întreaga activitate, iar Premiul special îi va fi înmânat maestrului de lumini Ion Nica.

Precedenta ediţie a Galei Premiilor Gopo s-a desfăşurat la 27 martie 2018. "Un pas în urma serafimilor", debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu, a fost marele câştigător, producţia adjudecându-şi, printre altele, distincţiile pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor în rol principal. În total, pelicula a primit nouă trofee Gopo.

În 2017, Gala Premiilor Gopo a avut loc la 21 martie. Premiul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj a fost câştigat de pelicula "Sieranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul a primit statueta Gopo la şase dintre cele mai importante categorii.
***

Premiile Gopo sunt decernate anual pentru cele mai importante realizări cinematografice româneşti din anul precedent, cu scopul principal de a promova valorile cinematografiei naţionale în rândul unui public cât mai larg, potrivit http://www.premiilegopo.ro/. Premiile Gopo au fost înfiinţate în anul 2007, în onoarea cineastului Ion Popescu-Gopo, la împlinirea a 50 de ani de când acesta a obţinut Premiul Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes. Trofeul are forma omuleţului lui Gopo, sculptura fiind realizată de Adrian Ilfoveanu.

Nominalizările la toate categoriile sunt stabilite de un juriu de preselecţie ales de un consiliu consultativ, format din critici şi producători de film. La rândul său, juriul este compus din 11 profesionişti din domeniu, dintre care cinci critici de film şi şase personalităţi din diverse sectoare ale domeniului cinematografic, precum regizori sau actori. Componenţa juriului este făcută publică cu minim o lună înaintea Galei de decernare a premiilor, care, de obicei, este programată în luna martie, conform premiilegopo.ro.

Pentru fiecare categorie, trebuie să există un număr de minim trei nominalizări şi maxim cinci. Sunt considerate eligibile peliculele româneşti produse în România sau în regim de co-producţie, dar cu participare majoritar românească, aceasta din urmă putând fi atât financiară, cât şi artistică şi tehnică.

Pentru a putea fi nominalizate, filmele de lungmetraj trebuie să fi avut premiera în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie a anului precedent, fiind difuzate cel puţin o săptămână în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet. La rândul lor, filmele de scurtmetraj ce pot fi nominalizate includ producţii româneşti cu o durată de maximum 60 de minute, realizate cu cel mult doi ani înainte şi prezentate pe marile ecrane, la TV sau într-un festival competitiv.

Premiile Gopo sunt acordate pentru aproximativ 20 de categorii, printre care: Cel mai bun film de lungmetraj; Cel mai bun regizor (film de lungmetraj); Cel mai bun scenariu (film de lungmetraj ficţiune); Cel mai bun actor, respectiv Cea mai bună actriţă (film de lungmetraj ficţiune); Cea mai bună imagine; Cel mai bun montaj; Cel mai bun film de debut; Premiul ''Tânără speranţă'', Cel mai bun film european (dintre cele distribuite în România în anul precedent).

Începând cu anul 2007, cele mai bune filme de lungmetraj câştigătoare ale Premiului Gopo au fost, în ordine cronologică: ''A fost sau n-a fost?'' (regia Corneliu Porumboiu); ''4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile'' (regia Cristian Mungiu); ''Restul e tăcere'' (regia Nae Caranfil); ''Poliţist, adjectiv'' (regia Corneliu Porumboiu); ''Eu când vreau să fluier, fluier'' (regia Florin Şerban); ''Aurora'' (regia Cristi Puiu); ''Toată lumea din familia noastră'' (regia Radu Jude); ''Poziţia copilului'' (regia Călin Peter Netzer); ''Mai aproape de lună'' (regia Nae Caranfil); ''Aferim!'' (regia Radu Jude); ''Sieranevada'' (regia Cristi Puiu); "Un pas în urma serafimilor" (regia Daniel Sandu). AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.

Documentare 27-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot

Documentare 27-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie

Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.