Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg, s-a născut la 14 martie 1854, în Bucureşti, fiind fiul generalului Alexandru D. Macedonski.

''Alexandru Macedonski, care moşteneşte sensibilitatea, firea visătoare a mamei, dar şi temperamentul impulsiv, dominator al tatălui, îşi petrece copilăria la moşia Pometeşti, evocată într-o poezie de tinereţe (''Mângâierea dezmoştenirii'') şi într-unul din rondelurile ultimei etape de creaţie (''Rondelul trecutului'')'', se arată în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Editura Albatros, Bucureşti, 2001).

După absolvirea gimnaziului la Craiova, a întreprins o călătorie la Viena, în Austria, apoi în Elveţia şi Italia. În 1871 se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, fără a urma însă cursurile.

A debutat în 1870 în gazeta ''Telegraful român'' din Sibiu cu poezia ''Dorinţa poetului'', iar primul volum de versuri care îl consacră este ''Prima verba'', apărut în 1872.

Colaborează la publicaţii precum ''Transacţiuni litterarie şi scientifice'', ''Revista contimporană'' sau ''Telegraful''. În 1873 Alexandru Macedonski scoate ziarul antidinastic ''Oltul'' în care publică articole antimonarhice, fapt ce atrage arestarea şi detenţia sa, în 1875, la Văcăreşti. Deferit Curţii cu juraţi a Tribunalului Ilfov, este achitat în 1876. În 1877, în timpul Războiului de Independenţă, a editat câteva ziare efemere: ''Vestea'', ''Dunărea'', ''Plevna'', ''Trăsnetul''.

În 1878 Alexandru Macedonski a ţinut la Ateneul român o răsunătoare conferinţă cu tema ''Mişcarea literară din cei din urmă zece ani'', schiţând un prim ''program'' literar. În 1880 întemeiază ''Literatorul'', cea mai durabilă publicaţie a sa, intenţia iniţială fiind de a contracara prestigiul şi influenţa ''Convorbirilor literare'' şi orientarea spre spaţiul cultural germanic a ''Junimii'' (''Dicţionarul scriitorilor români'', Editura Albatros, Bucureşti, 2001).

La sfârşitul anului 1881, Macedonski publică a doua sa culegere de ''Poezii'' (pe copertă apare anul 1882), iar în 1882 publică ''Noaptea de ianuarie'', ''Noaptea de februarie'', ''Noaptea de martie'' şi ''Noaptea de noiembrie'', toate în ''Literatorul''.

A fost vicepreşedinte al ''Societăţii revistei Literatorul'', al cărei preşedinte era V.A. Urechia, şi a fost numit, pentru scurtă vreme, inspector al monumentelor istorice. Nu după mult timp însă, publicând o epigramă la adresa lui Mihai Eminescu, când marele poet se îmbolnăvise, Macedonski îşi atrage ostilitatea unei mari părţi a lumii literare şi este silit să se autoexileze la Paris, până în 1885. Aflat în Franţa, frecventează cercurile literare şi începe să scrie în limba franceză, asociindu-se totodată curentului simbolist.

În 1895 îi apare volumul de versuri ''Excelsior'' iar în 1897, volumul de versuri în limba franceză ''Bronzes''. A mai publicat: ''Cartea de aur'' (1902), ''Le Calvaire de feu'' (1906), ''Flori sacre'' (1912), primul ciclu din ''Poema rondelurilor'' (1916) (ultima serie de ''Rondeluri'' apărând în 1920).

''Macedonski este un poet al iluzionării, aşa cum Eminescu este poetul lucidităţii. Tema predilectă a lui Macedonski este, în ''Poezii'', ''Excelsior'' sau în ''Flori sacre'', consemnarea sarcastică a eşecului în plan social a ideii pe care şi-a făcut-o despre sine şi, deci, implicit, perpetua ei afirmare'', arată istoricul literar Augustin Pop în prefaţa volumului ''Poezii'' de Alexandru Macedonski, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981.

Alexandru Macedonski a murit la 24 noiembrie 1920, la Bucureşti. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române în anul 2006. AGERPRES/(Documentare: Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)