SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 martie
Ortodoxe
Sf. 40 de Mucenici din Sevastia (Sâmbăta Sfinţilor Cuvioşi)
Greco-catolice
Sf. 40 m. din Lacul Sebaste. Pomenirea tuturor cuvioşilor sihaştri şi călugări
Romano-catolice
Ss. Francisca Romana, călug.; Dominic Savio; 40 de soldaţi, m.
Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 9 martie.
În timpul împăratului Liciniu (308-324), în care au suferit chinuri şi moartea şi aceşti 40 de Sfinţi mucenici, s-au dezlănţuit în imperiu persecuţii deosebit de dure împotriva creştinilor.
Sfinţii Mucenici erau din părţile Capadociei şi făceau parte în calitate de ostaşi dintr-un corp de armată staţionat în Sevastia, localitate din Armenia antică.
Obligaţi de comandantul lor să aducă jertfe şi să se închine zeilor romani, cei 40 de mucenici au mărturisit ca sunt creştini şi refuză să jertfească idolilor.
Aceştia erau bărbaţi puternici, cunoscuţi pentru curajul lor pe câmpul de luptă. Despre aceasta mărturisea însuşi Agricola, comandantului acelui corp de oaste, care din toată inima sa spunea: "Câţi ostaşi are împăratul vostru, nu sunt asemenea vouă întru nimic, nici întru înţelepciune, nici întru tărie, nici întru frumuseţe, nici aşa de iubiţi nu-mi sunt mie ca voi" (Vieţile Sfinţilor).
Sfinţii nu s-au lăsat însă înduplecaţi nici de cuvintele înşelătoare şi nici de îngrozirile comandantului, mărturisind cu tărie credinţa în Hristos, rugându-se mult spre a fi şi mai mult întăriţi de Dumnezeu pentru a putea suferi chinurile, rămânând uniţi.
S-a decis atunci de către cei care reprezentau autoritatea în imperiu, ca toţi cei patruzeci de ostaşi să fie duşi legaţi la un lac ce se afla lângă cetatea Sevastiei. Când au pătimit aceşti sfinţi mucenici, era iarnă, fiind ger cumplit şi vânt mare. Deci au fost dezbrăcaţi şi duşi în mijlocul apei, iar la marginea lacului era ridicată o baie, pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi să se plece la închinarea la idoli, să iasă din apă şi să se încălzească în acea baie caldă.
Lăsându-se noaptea, frigul s-a întărit şi mai mult, iar trupurile sfinţilor îngheţau de ger. Atunci unul dintre ei, neputând să mai rabde, s-a despărţit din acea sfântă ceată şi a alergat la baie. Dar când şi-a atins piciorul de pragul acelei băi calde, îndată a căzut mort.
După miezul nopţii a strălucit însă o lumină ca soarele, atât de caldă, care a izgonit gerul, iar gheaţa a topit-o şi a încălzit apa. Iar ostaşii cei ce erau puşi de pază erau cuprinşi de somn, numai comandantul închisorii nu dormea. El, auzind pe sfinţi rugându-se lui Dumnezeu, se gândea cum cel ce scăpase la baie s-a topit îndată ca ceara de căldură, iar ceilalţi, petrecând în ger atât de mare, sunt încă vii.
Atunci acesta a deşteptat străjerii şi, dezbrăcându-se de hainele sale, a sărit în apă, strigând cu mare glas că şi el este creştin, împlinind astfel numărul cel dintâi.
Pentru că în zori au fost scoşi vii din lac, s-a poruncit o execuţie cumplită, să le fie zdrobite fluierele picioarelor şi să fie lăsaţi să-şi dea sufletele, toţi martirii au trecut astfel la Domnul. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













