PĂRINŢI ŞI COPII TALENTAŢI: John Aniston, Nancy Dow şi Jennifer Aniston
Actriţa Jennifer Aniston este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate din generaţia ei, nu doar la Hollywood, ci şi în întreaga lume. A avut înclinaţii artistice din copilărie, moştenind talentul părinţilor, amândoi actori.
Rolul din serialul "Friends" i-a adus celebritatea, fiind la fel de vizionat şi acum, la peste 25 de ani de la premieră, dar are în filmografie numeroase filme de succes.
***
Jennifer Aniston s-a născut la 11 februarie 1969, în Sherman Oaks, California, fiind fiica actorilor John Aniston şi Nancy Dow. A locuit un an în Grecia, împreună cu familia, apoi toţi s-au mutat în New York. Avea 9 ani când părinţii au divorţat. Primele încercări în actorie au fost la 11 ani, când a intrat în Rudolf Steiner School. A început să se pregătească ca studentă la actorie la New York's School of Performing Arts.
În 1987, după absolvire, a apărut în producţii de pe Broadway - "For Dear Life", "Dancing on Checker's Grave". În 1990, a jucat primul rol în televiziune, în seria "Molloy". A apărut apoi în "The Edge" (1992), "Ferris Bueller" (1990) şi "Herman's Head" (1991). Odată cu succesul din serialul "Friends" (1994), Jennifer a devenit foarte cunoscută, potrivit site-ului imdb.com
Din filmografia actriţei amintim: "Picture Perfect" (1997), "Rock Star" (2001), "Along Came Polly" (2004), "Rumor Has It..." (2005), "The Break-Up" (2006), "Marley & Me" (2008), "The Bounty Hunter" (2010), "The Switch" (2010), "Just Go with It" (2011), "Horrible Bosses" (2011), "Wanderlust" (2012), "We're the Millers" (2013), "Horrible Bosses 2" (2014), "Office Christmas Party" (2016).
***
John Aniston s-a născut la 24 iulie 1933 în Creta, Grecia, numele real fiind Yannis Anastassakis. Şi-a schimbat numele de familie când s-a mutat la New York. Este cunoscut publicului din filmele "Days of Our Lives" (1965), "Search for Tomorrow" (1951), "Journeyman" (2007). A jucat în peste 40 de producţii teatrale între care şi cea care reprezintă debutul lui pe Broadway - musicalul "Little Mary Sunshine" şi producţia semnată de Arthur Miller, "Death of a Salesman", precizează imdb.com.

Foto: (c) daysofourlivesfans/facebook.com
A absolvit Penn State University, licenţă în Theater Arts. A fost activ în US Navy, ca ofiţer în Panama şi apoi în rezervă cu gradul de locotenent comandor.
***
Nancy Dow s-a născut la 22 iulie 1936 în New York. Este cunoscută pentru rolurile din "The Wild Wild West" (1965), "The Ice House" (1969), "Mr. Terrific" (1966). A murit la 25 mai 2016, la Los Angeles, California.

Foto: (c) Mother-Daughter-Friends-Memoir-ebook/.amazon.com
Are descendenţe italiene, irlandeze şi scoţiene, conform imdb.com. A scris o carte despre realţia ei cu Jennifer - "From Mother and Daughter to Friends: A Memoir" (1999).
În 2011 şi 2012 a avut mai multe accidente vascular-cerebrale care i-au afectat capacitatea de a vorbi şi a merge.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: JennJoannaAniston/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













