Nicolae Vasilescu-Karpen s-a născut la 28 noiembrie 1870, la Craiova. După efectuarea studiilor secundare la Craiova şi la Bucureşti, a urmat cursurile Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti.

Începând din anul 1900 şi-a continuat pregătirea la Paris, la Şcoala Superioară de Electricitate şi la Facultatea de Ştiinţe, iar în 1904 a obţinut la Sorbona titlul de doctor în ştiinţe, cu teza ''Recherches sur l'effect magnétique des corps électrisés en mouvement'', potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A lucrat ca inginer la Ministerul Lucrărilor Publice (1891-1894), a fost şef al Diviziei Tehnice a PTT (1906-1907), membru al Consiliului Tehnic Superior (1904-1938), iar între 1931-1932 a fost ministru al Industriei şi Comerţului.

Între 1905-1940 a fost profesor de electricitate şi electrotehnică la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (devenită în 1920 Şcoala Politehnică), iar timp de 20 de ani a fost şi rector al acesteia. Între cursurile al căror autor este se numără: ''Electricitatea'' (1924), ''Manual de electrotehnică generală'' (1925, 1927), ''Electrostatică'' (1925), ''Electricitate'' (1942) ş.a. În 1909 a propus, pentru prima oară, într-o notă la Academia de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă.

Inginerul Nicolae Vasilescu-Karpen a desfăşurat o intensă muncă de cercetare timp de 55 de ani şi a publicat lucrări în domeniul electricităţii şi electrotehnicii, pilelor electrice, elasticităţii, aerodinamicii, termodinamicii, teoriei cinetice, electrostaticii, electromagnetismului, electrochimiei. A demonstrat imposibilitatea punerii în evidenţă a mişcării de translaţie a Pământului prin măsurarea câmpului magnetic al corpurilor electrizate antrenate de această mişcare, a făcut cercetări asupra presiunii interne a lichidelor şi mecanismului presiunii osmotice etc.

Este cel care a realizat ''Pilele Karpen'', care funcţionează folosind exclusiv căldura mediului ambiant.

Ca inginer s-a ocupat de construcţia tunelului de la Bereşti, pe linia Bârlad-Galaţi, iar în 1915 a construit o mare staţiune de telegrafie fără fir la Băneasa. De asemenea, s-a preocupat de proiectarea de centrale electrice şi de electrificarea unor oraşe, între care Câmpina şi Constanţa.

Este, totodată, autorul monografiilor ''Viaţa şi opera lui Galileo Galilei'' (1942) şi ''Viaţa şi opera lui Anghel Saligny'' (1946).

Nicolae Vasilescu-Karpen a fost membru al Societăţii Franceze a Electricienilor. În 1941 i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Bucureşti.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române la 5 iunie 1919, devenind apoi membru titular (6 iunie 1923) şi membru titular activ (2 iulie 1955) al acestui înalt for ştiinţific şi cultural. A fost, de asemenea, vicepreşedinte al Academiei Române (1 iunie 1929 - 30 mai 1932; 2 iunie 1942 - 2 iunie 1944), precum şi preşedinte al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române (1945-1948).

A încetat din viaţă la 2 martie 1964, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Gabriela Badea) 

*** Explicaţie fotografie din deschidere:  Sediul Academiei Române