SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 februarie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul; Sf. Sfinţit Mc. Proterie, patriarhul Alexandriei
Greco-catolice
Sf. cuv. m. Vasile; Sf. cuv. Casian Romanul
Romano-catolice
Sf. Roman, abate; Fer. Antonia, călug.
Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 28 februarie.
Sfântul Ioan Casian s-a născut în jurul anului 365, în Scythia Minor - Dobrogea de astăzi. Provenind dintr-o familie distinsă, a primit o bună educaţie şi a fost instruit la şcolile timpului.
După un timp, dorind să se închine la Sfintele Locuri şi mai ales la Sfântul Mormânt, a plecat la Ierusalim împreună cu prietenul său Gherman. Aşa au ajuns amândoi monahi într-o mănăstire din Betleem.
În mănăstire se trăia după regulile vieţii chinoviale, adică de obşte, după modelul călugărilor din Palestina, Mesopotamia şi Capadocia. Dar pentru că simţeau dorul de o mai mare desăvârşire, au hotărât să plece în sihăstriile Egiptului, la pustnicii despre a căror viaţă duhovnicească auziseră.
Aşa au ajuns la comunităţile din delta Nilului, adâncindu-se de acolo tot mai mult în pustie, căutând mari trăitori pentru a le cere sfaturi duhovniceşti privind mântuirea sufletului. Aceste întrebări şi răspunsuri sunt cuprinse în cartea "Convorbiri", scrisă de Sfântul Casian.
Nu au mai putut să rămână însă acolo, din cauza unor tulburări petrecute în mănăstirile de pe Valea Nilului, şi, urmând un grup de 50 de monahi, în jurul anului 401, Cuvioşii Ioan şi Gherman au hotărât să-şi caute liniştea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfântului Ioan Gură de Aur. Atunci au primit şi hirotonia, Sfântul Ioan Casian a fost făcut diacon iar Sfântul Gherman, preot.
Cucerit de curăţia şi sfinţenia Sfântului Ioan Gură de Aur şi de negrăita măiestrie a cuvântului său, Casian s-a lăsat cu credinţă fierbinte sub călăuzirea sa spirituală, consimţind să jertfească liniştea pustiei pentru a sta lângă un asemenea învăţător.
Nu după mult timp, Sfântul Ioan Gură de Aur fiind dus în exil, Cuvioşii Casian şi Gherman au fost trimişi în misiune la Roma ca să-i facă cunoscut episcopului Romei, Inocenţiu I, printr-o scrisoare, prigoana la care a fost supus Sfântul Ioan Gură de Aur.
Sfântul Casian a petrecut la Roma zece ani şi în acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, în sudul Galiei, unde a întemeiat, pentru monahi, Mănăstirea Sfântului Victor, iar pentru monahii, o mănăstire închinată Mântuitorului.
Părinte mult încercat în viaţa ascetică şi ajuns la o mare înţelepciune pastorală, Sfântul Casian a oferit mulţimii călugărilor care se adunau în jurul lui adevărata tradiţie monahală pe care o primise de la Părinţii din Răsărit, ţinând seama însă de condiţiile de viaţă din Galia, de climă şi de firea locuitorilor de aici.
Este autorul scrierii "Instituţii cenobitice" (rânduieli pentru viaţa în comun), pentru mănăstirile pe care le întemeiase în Provenţa. În lucrare Sfântul Casian descrie modul de vieţuire al călugărilor din Egipt, dar cu oarecare pogorământ în ceea ce era prea aspru pentru călugării din Galia, urmând şi aici rânduielile care se obişnuiau în Palestina, în Capadocia, în Mesopotamia.
Sfântul Casian şi-a încredinţat în pace sufletul său lui Dumnezeu către anul 435.
Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor, fiind prăznuit la 29 februarie în anii bisecţi, iar în ceilalţi ani pe 28 februarie. Tot în această zi mai este pomenit şi Cuviosul Gherman, cel care l-a însoţit pretutindeni în călătoriile sale.
Tot astăzi este pomenit şi Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul, care a trăit în timpul împăratului Leon Isaurul (717-741).
Sfântul Vasile, lăsând lumea şi cele lumeşti, s-a făcut monah şi a petrecut în viaţa monahală, în nevoinţă. A fost numit "Mărturisitorul" deoarece în timpul persecuţiei iconoclaste declanşate de împărat, a propovăduit adevărul de credinţă, împreună cu Sfântul Procopie Decapolitul, înaintea prigonitorilor sfintelor icoane. Pentru aceasta a fost închis în temniţă, unde a fost mult chinuit.
După moartea împăratului Leon Isaurul, Sfântul Vasile Mărturisitorul a fost eliberat din temniţă. A trăit ca monah, în aspre nevoinţe duhovniceşti, până la mutarea sa la cele veşnice. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













