Constant Tonegaru s-a născut la Galaţi, în 13/26 februarie 1919, tatăl său, Constantin Tonegaru, a fost ofiţer de marină, avocat şi prozator, notează ''Dicţionarul general al literaturii române'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006). A urmat liceul comunităţii evanghelice din Brăila, continuând la Bucureşti, la Colegiul "Sf. Sava" şi Liceul "Lihros", fără a încheia însă studiile secundare.

Cultura sa este a unui autodidact cu lecturi dictate de afinităţi şi de aspiraţii creatoare: Edgar Allan Poe, poeţii decadenţi avangardişti. Duce o viaţă de boem, în compania câtorva colegi din "generaţia pierdută", între care se aflau Dimitrie Stelaru şi Pavel Chihaia, subzistând din îndeletniciri temporare şi din expediente, menţionează lucrarea citată.

Potrivit însemnărilor autobiografice, în 1939 era funcţionar la Direcţia Generală PTT, iar în anii 1943-1944 lucra în calitate de diurnist dactilograf la Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor.

Ca poet, începe prin a-şi publica încercările în revista "Bărăganul" din Călăraşi, în 1935. Debutul în presă, care i-a adus notorietatea, a avut loc însă în 1942, la "Preocupări literare". A scris şi la "Kalende" (1943-1944). În 1945, i-a apărut prima carte, "Plantaţii", tipărită la Editura Fundaţiilor Regale, unde anterior primise Premiul pentru scriitorii tineri.

Colaborează cu versuri la "Viaţa", "Fapta", "Democraţia", "Universul literar", "Revista Cercului Literar", "Caiet de poezie" (suplimentul "Revistei Fundaţiilor Regale"), "Cuget clar" ş.a.

Refuzând orice colaborare cu regimul politic care se profila, a publicat în ziarul "Dreptatea" vehemente articole de atitudine şi eseuri anticomuniste. Participând, împreună cu Teohar Mihadaş, la transmiterea unor medicamente luptătorilor din munţi, este arestat şi întemniţat din martie 1949 până în octombrie 1951. După câteva luni de la eliberare se stinge de embolie pulmonară, în 10 februarie 1952.

Apariţia primului său volum, "Plantaţii", a generat reacţii contradictorii. Vladimir Streinu constata la Tonegaru "caracterul cosmic al inspiraţiei", semn distinctiv, după Benedetto Croce, al marilor poeţi. Şerban Cioculescu găsea că este "poetul cel mai înzestrat dintre tinerii iviţi în ultimii cinci ani". Dar un alt critic, din generaţia tânără atunci, Cornel Regman, scria o cronică în mare parte nefavorabilă.

Postum i-a apărut lucrarea "Steaua Vinerii", 1969.

"Numai aparent ( ... ) Tonegaru e un poet exotic: în realitate, el este poetul celui mai substanţial protest liric împotriva condiţionării arbitrare a vieţii individuale, destul de prizonieră, de la natură, in condiţia ei originară", scria Vladimir Streinu.

De asemenea, academicianul Eugen Simion notează: "Spirit, totuşi, modern prin limbajul disonant şi neîncrederea programatică pe care o arată faţă de puritatea categoriilor (frecvent e procedeul de a substitui tragicului grotescul şi invers!), C. Tonegaru este, înainte de orice, un poet al metamorfozei. Regimul lui afectiv este instabilitatea, fuga de o identitate sigură (şi, în compensaţie, plăcerea de a purta mai multe măşti). Preferă materiile fluide, necorporale (ceaţa, negura, aburul, fumul) şi alege adeseori ca decor pentru reveriile lui noaptea, când obiectele îşi pierd contururile precise, volumele devin difuze, elastice".

La împlinirea a 100 de ani de la naşterea lui Constant Tonegaru, Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează la 27 februarie 2019, ora 17.00, o evocare a poetului. Potrivit site-ului oficial al acestei instituţii muzeale, evenimentul va avea loc la sediul din str. Nicolae Creţulescu nr. 8. Vor lua cuvântul Barbu Cioculescu, Constantin Abăluţă, Paul Cernat, Cosmin Ciotloş şi Claudiu Komartin. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)