Primele 9 sau 12 zile de la începutul lunii martie îi sunt dedicate, în tradiţia populară, Babei Dochia, fiind cunoscute ca Zilele babei. Ele corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară.

Acest ciclu începe la 1 martie, zi în care creştinii o prăznuiesc pe Sfânta Muceniţă Evdochia, de la care se pare că şi-ar fi luat numele Baba Dochia.

Ion Ghinoiu consemnează însă, în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (Ed. Elion, 2002), că Dochia carpatică nu este un personaj creştin, ci unul precreştin, care a preluat de la Sfânta Evdochia doar numele şi data de sărbătorire, ea fiind, din contră, un personaj negativ, urât şi rău, care îşi supune nora la mari încercări, drept pentru care poporul a împovărat-o nu doar cu cele 9 sau 12 cojoace, ci şi cu vremea capricioasă din primele zile ale primăverii calendaristice. Ea este personificarea anului vechi şi mama lui Dragobete, purtător al dragostei, care, în opoziţie cu aceasta, reprezintă principiul pozitiv.

Legenda spune că, la sfârşitul lunii februarie, Baba Dochia îşi trimite nora la pădure să culeagă fragi, notează site-ul www.crestinortodox.ro. Ajutată de Dumnezeu, aceasta găseşte fragi copţi. Văzându-i, Baba Dochia crede că a venit vara, prin urmare se pregăteşte să plece cu oile la munte. Îşi pune nouă (sau 12) cojoace în spate şi porneşte urcuşul. De cum pleacă la drum, începe o ploaie care nu se mai opreşte timp de 9 zile şi 9 nopţi. Îngreunându-i-se cojoacele, Baba Dochia începe să le scoată, rând pe rând. Se spune că zilele capricioase de la începutul lunii martie sunt pricinuite chiar de ea, care îşi scutură câte un cojoc de ploaie sau de omăt. Lepădând câte unul în fiecare zi, a rămas îmbrăcată doar în ie şi a îngheţat, transformându-se în stană de piatră.

Foto: (c) Emil Badea / AGERPRES FOTO

Însăşi denumirea de "babă" semnifică faptul că acest personaj a ajuns la bătrâneţe, în pragul morţii şi al renaşterii anuale. Zilele cuprinse între 1 şi 9 martie reprezintă, astfel, perioada în care Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreună cu oile sale, pentru a muri înspre renaştere. Moartea Babei Dochia la 9 martie simbolizează, prin urmare, renaşterea ei, care urmează să-şi reia ciclul de 365 de zile.

O altă posibilă interpretare a legendelor ce o au în centru pe Baba Dochia, enunţată de Ion Ghinoiu în volumul menţionat anterior, ar fi punerea ei în opoziţie cu nora sa, simbolizând, de data aceasta, contrariile între iarnă şi vară, unde Baba Dochia reprezintă iarna, iar nora reprezintă anotimpul nou, vara. Confruntarea celor două forţe se desfăşoară pe parcursul celor 9 sau 12 zile, astfel că în zilele când este frig, ger şi viscol învinge iarna, iar în cele în care este cald şi soare, învinge vara. În final, după moartea Dochiei, vara este învingătoare. Baba Dochia era, în concepţia arhaică, o reprezentare maternă, agrară şi lunară. Luna patrona noaptea, iarna şi frigul, spre deosebire de Soare, simbol patern, înţelegător, patron al zilei, al verii şi al vieţii. Zilele babei semnificau, astfel, lupta dintre forţele întunericului şi ale luminii, între noapte şi zi.

Se obişnuieşte, în zilele noastre, să se repartizeze o zi dintre cele 9 sau 12, câte unei persoane dintr-o colectivitate. Alte persoane preferă să îşi aleagă baba, fie în funcţie de ziua de naştere, fie la întâmplare. Se consideră că, după cum va fi ziua respectivă din Babe, aşa va fi şi sufletul sau firea persoanei ursite în acel an.

Credinţa populară spune că, după zilele capricioase ale Babei Dochia, ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moşilor. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Daniela Juncu)