Scriitorul Eugen Barbu s-a născut la 20 februarie 1924, la Bucureşti.

După studii primare, secundare şi liceale (1941-1943), s-a înscris la Facultatea de Drept (1943), la care a renunţat pentru Şcoala de Ofiţeri de Jandarmi (1943-1945). Din 1945, a frecventat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, retrăgându-se după trei ani, potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" (Ed. Univers Enciclopedic, 2004).

A fost jucător de fotbal şi antrenor, tipograf şi corector de editură. În publicistică a debutat cu un foileton în ziarul "Fapta", în 1941. S-a dovedit a fi un foarte bun gazetar, a publicat, în ziarele şi revistele vremii, de la cronică sportivă la articole politice sau polemice, de la reportaj la note de călătorie, cronică literară, proză.

Între anii 1941-1945, a colaborat la revistele "Epigrama", "Gluma", "Păcală şi Veselia", sub pseudonimele Eugen Rabe şi Eugen Baraba, a frecventat şi cenaclul 'Sburătorul' (1946). A fost redactor-şef al revistei "Luceafărul" (1962-1968) şi al revistelor "Săptămâna" şi 'Săptămâna culturală a Capitalei' (1970-1989), apoi director al revistei "România Mare" (1990-1993).

Scriitor prolific, Eugen Barbu a abordat, în literatură, toate genurile şi stilurile. După debutul ca nuvelist cu "Gloaba" (1955), scrisă într-o manieră realistă, s-a afirmat ca romancier - "Tripleta de aur", "Balonul e rotund", "Unsprezece". În 1957, a publicat romanul "Groapa", una dintre cele mai bune creaţii ale sale, urmată de "Şoseaua Nordului", "Facerea lumii", "Princepele", "Incognito" (4 vol.), "Săptămâna nebunilor", "Janus" (apărut postum, 1993). În 1972, a iniţiat seria "Caietelor Princepelui" (7 vol., 1972-1981).

A continuat să scrie proză scurtă, publicând multe volume de nuvele, versuri, eseuri, reportaje şi însemnări de călătorie, piese de teatru, a alcătuit o "Istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini până în prezent", din care a apărut doar un prim volum, în 1975, dedicat poeziei postbelice.

A semnat şi multe scenarii pentru filme de lungmetraj şi seriale pentru televiziune. A lăsat traduceri valoroase, din opera lui Dostoievski, W. Faulkner, Thomas Mann ş.a.

"Eugen Barbu este un novelist de mijloace variate epice, psihologice şi sociologice, strălucit evocator de medii şi tipuri, chiar când acestea apar doar câteva clipe. Scriitorul are o excepţională memorie a lucrurilor şi faptelor văzute sau auzite, observatorul ştie să aleagă detaliul caracteristic, iar naratorul, momentul semnificativ, în stare să creeze o atmosferă sau să dea viaţă unui tip", scrie Al. Piru în "Dicţionarului general al literaturii române".

Eugen Barbu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Comunităţii Scriitorilor Europeni din Roma şi al Academiei de Ştiinţe din New York, membru corespondent al Academiei Române (ales la 1 martie 1974).

Distins cu Premiul "Ion Creangă" al Academiei Române (1969), Premiul Uniunii Scriitorilor (1975). Este laureat al Premiului internaţional "Herder" pentru literatură (1978), potrivit lucrării "Membrii Academiei Române" (ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003).

A fost membru fondator al Partidului România Mare (mai 1991) şi prim-vicepreşedinte de onoare al acestuia.

În scrutinul de la 27 septembrie 1992, a fost ales deputat de Bucureşti din partea PRM pentru legislatura 1992-1996, potrivit http://www.cdep.ro.

S-a stins din viaţă la 7 septembrie 1993. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Daniela Juncu)