Matematicianul Nicolae Dan Cristescu s-a născut la 17 februarie 1929, la Chelmenţi (azi în Ucraina).

A urmat cursurile Facultăţii de Matematică şi Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti. În 1955 şi-a luat doctoratul în matematică şi fizică, iar în 1967 a obţinut titlul de doctor docent, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A fost preparator la Institutul de Geologie şi Tehnică Minieră, apoi asistent (1951-1955), lector (1955-1957), conferenţiar (1957-1966), profesor universitar (1966-1992), deţinând şi funcţia de şef de catedră, între 1982-1990, la Universitatea din Bucureşti. De asemenea, a fost rector al Universităţii din Bucureşti între anii 1990-1992.

Între anii 1968-1969 a fost ''visiting professor'' la The Johns Hopkins University, Baltimore, apoi a fost profesor consultant la Drexel Institute of Technology din Philadelphia (1969), profesor (1970) şi ''graduate research professor' (1971-1976, 1992-2003) la Universitatea din Gainesville, Florida.

Din 1953 şi-a desfăşurat activitatea în domeniul teoriei plasticităţii, neabordat până atunci în România, şi care s-a dovedit de mare importanţă în diverse sectoare ale tehnicii (prelucrarea metalelor, mecanica solurilor şi a rocilor, a maselor plastice, a pulberilor ş.a.). La cererea unor întreprinderi metalurgice, ca şi a Institutului de Cercetări Metalurgice, a dezvoltat modele matematice pentru descrierea diverselor procese de prelucrare a metalelor.

Este autorul a peste 200 de lucrări, apărute în România şi în străinătate, sub semnătură proprie sau în colaborare cu alţi specialişti.

Între aceste lucrări se numără: ''Probleme dinamice în teoria plasticităţii'' (1958), ''Mecanica firelor extensibile'' (1964), ''Vâscoplasticitate'' (1982), ''Mecanica materialelor compozite'' (1983), ''Mecanica rocilor'' (1984), ''Teoria plasticităţii cu aplicaţii la prelucrarea metalelor'' (1985), ''Rock Rheology'' (1989), ''Mecanica rocilor - aspecte reologice'' (1990), ''Time Effects in Rock Mechanics'' (1997), ''Basic and Applied Solt Mechanics'' (2002), ''Mechanics of Elastic Composites'' (2003) etc.

S-a remarcat, totodată, de-a lungul timpului, ca editor-fondator al revistei ''International Journal of Plasticity'', ca membru în comitetele de redacţie ale revistelor ''International Journal of Mechanical Sciences'', ''International Journal of Impact Engineering'', ''Mechanics Research Communications'', ''Rivista Italiana di Geotechnica'', precum şi ca membru în Comitetul European de Mecanică, membru fondator al Societăţii Internaţionale pentru Interacţiunea dintre Mecanică şi Matematică, membru al Societăţii Americane a Inginerilor Mecanici, al Grupului Francez de Reologie, membru al Academiei Europaea, potrivit sursei amintite.

A primit Premiul Ministerului Învăţământului şi Culturii în 1960, precum şi Premiul ''Gheorghe Lazăr'' al Academiei Române, în 1965. A fost preşedinte pentru două colocvii europene de mecanică (1983 şi 1985), precum şi preşedinte al colocviului internaţional ''Viscoplasticity of Geomaterials'' din 1990, se menţionează în volumul ''Nemuritorii. Academicieni români'' (editat de Agenţia Naţională de Presă Rompres, Bucureşti, 1995).

A fost ales membru corespondent al Academiei Române la 9 martie 1991, iar la 11 decembrie 1992 a devenit membru titular al acestui înalt for ştiinţific şi cultural. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Simona Aruştei)