DOCUMENTAR: 455 de ani de la naşterea savantului Galileo Galilei
Fizician, matematician, astronom şi filosof italian, Galileo Galilei (Galileo di Vincenzo Bonaiuti de' Galilein) s-a născut la 15 februarie 1564, în oraşul Pisa, potrivit starchild.gsfc.nasa.gov.
Tot aici a urmat cursurile universităţii, apoi a studiat matematica la Florenţa. Începând cu 1589, a fost profesor de matematică, la început la Universitatea din Pisa, apoi la Padova, iar, din 1610, la Florenţa. În 1611, Galilei a devenit membru al Academiei de la Roma.
Galileo Galilei este unul dintre întemeietorii mecanicii. A descoperit legea inerţiei, izocronismul micilor oscilaţii ale pendulului, legea căderii corpurilor, legea compunerii mişcărilor, a dat o formulare exactă noţiunilor de viteză şi de acceleraţie şi a pus în evidenţă relativitatea mişcării, conform Dicţionarului Enciclopedic Român (Vol. 2, Editura Politică - 1965).
Galilei a fost numit de către Albert Einstein ''părintele'' ştiinţei moderne, deoarece a deschis o nouă eră în cercetarea ştiinţifică.
Referindu-se la realizările acestuia, Stephen Hawking spunea: ''Galileo, probabil mai mult decât oricare altă persoană, a fost responsabil pentru naşterea ştiinţei moderne'', potrivit site-ului www.astronomy.ro.
Mişcarea obiectelor uniform accelerate, care se regăseşte în cele mai multe manuale de fizică (capitolul mecanică), a fost studiată de Galileo Galilei ca subiect al cinematicii. Lucrările teoretice şi experimentale ale lui Galilei în ceea ce priveşte mişcarea corpurilor au stat la baza mecanicii clasice studiate mai târziu de Isaac Newton. Conform unei biografii scrise de elevul său, Vincenzo Viviani, Galileo Galilei a dat drumul unor bile alcătuite din acelaşi material, dar de mase diferite din turnul înclinat din Pisa, pentru a demonstra că durata căderii este independentă de masa acestora. El a avansat ideea că un corp aflat în cădere liberă va cădea uniform accelerat, dacă rezistenţa mediului prin care cade rămâne neglijabilă sau în cazul căderii sale prin vid (legea căderii corpurilor). El a calculat legea cinematică pentru distanţa parcursă în timpul unei accelerări uniforme, pornind de la starea de repaus, afirmând că aceasta este proporţională cu pătratul duratei de timp în care are loc căderea.
Principiul de inerţie al lui Galilei este formulat astfel: ''Un corp care se mişcă pe o suprafaţă netedă va continua în aceeaşi direcţie cu viteză constantă dacă nu este perturbat''. Acest principiu a fost mai târziu regăsit în legile lui Isaac Newton. De altfel, Newton a recunoscut că "dacă el a ajuns atât de sus este pentru că s-a înălţat pe umerii unor giganţi".
Tot Galileo Galilei a avansat, potrivit site-ului www.ro.biography.name, principiul de bază al relativităţii, acela că legile fizicii sunt aceleaşi în orice sistem în mişcare rectilinie uniformă, indiferent de viteză sau de direcţia sa. Deci, nu există mişcare absolută şi nici repaus absolut. Acest principiu a furnizat baza legilor mişcării ale lui Newton şi au jucat un rol important în teoria relativităţii restrânse a lui Einstein.
Galilei a fost primul astronom care a privit cerul cu o lunetă inventată de el însuşi, în 1609, cu ajutorul căreia a făcut observaţii privind suprafaţa lunară, fazele planetei Venus, primii patru sateliţi ai lui Jupiter, inelul lui Saturn (pe care însă nu l-a interpretat corect), petele solare.
Susţinător ferm al teoriei heliocentrice a lui Copernic, Galilei a fost supus în două rânduri, la procese intentate de Inchiziţie (1616 şi 1633). În cele din urmă a fost silit să-şi renege public convingerea că Pământul se mişcă în spaţiu, semnând un act de dezicere, care nu a avut decât un caracter pur formal. În 1633, a rostit celebra expresie "Eppur si muove" ("Şi totuşi se mişcă"). El a continuat să se situeze pe poziţiile teoriei lui Copernic, pe care a dezvoltat-o în propriile sale teorii. Galilei a rămas până la moarte sub supravegherea riguroasă a Inchiziţiei. A fost reabilitat de Biserică în 1992.
Opere principale: "Discuţii şi demonstraţii matematice cu privire la două ramuri noi ale ştiinţei, care se referă la mecanică şi mişcarea locală" (1628), "Dialoguri despre mişcare". "Dialogul despre cele două sisteme principale ale lumii", scris de Galilei, a atras atenţia tuturor oamenilor de ştiinţă şi s-a bucurat de un succes uriaş.
Galileo Galilei a murit la 8 ianuarie 1642. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al













