logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Academia Română

FEMI_RISC, primul instrument de evaluare a riscului de comitere a femicidelor din România, elaborat la Institutul de Sociologie al Academiei Române

Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat primul instrument de evaluare a riscului de comitere a femicidelor din România: FEMI_RISC.

FEMI_RISC este un instrument de evaluare a riscului aflat în fază experimentală și urmează, după elaborarea protocolului de cercetare și avizarea acestuia de către Comisia de etică a Institutului de Sociologie, să fie testat și adaptat pentru țara noastră și pentru diverse subtipuri de femicid.

În această fază, FEMI_RISC este însoțit de o Metodologie de identificare a riscurilor de femicid structurată pe mai multe capitole care cuprind informații privind modalitățile de evaluare a riscurilor de femicid, principiile care stau la baza evaluării riscurilor, categoriile de profesioniști care pot evalua riscul de femicid, sursele de informare privind factorii de risc, normele etice de utilizare a instrumentului de evaluare, informații generale privind factorii de risc specifici femicidelor, particularitățile procesului de evaluare și situațiile care necesită evaluarea riscului de femicid.

'FEMI_RISC a fost elaborat pe baza a 25 de factori de risc identificați în literatura de specialitate și în instrumentele de evaluare utilizate la nivel internațional pentru evaluarea riscurilor de femicid. Au fost incluși și unii factori de risc care au fost identificați în cadrul analizelor realizate pentru cazurile de femicid comise în România', declară cercetătoarea Ecaterina Balica, una dintre cele mai importante voci din România în studierea și prevenirea violenței extreme, în special a omorurilor și a violenței de gen.

FEMI_RISC este un instrument deosebit de important, întrucât permite identificarea timpurie a riscurilor de comitere a unui caz de femicid și face posibilă intervenția instituțiilor de ordine publică abilitate în scopul prevenirii comiterii unui femicid.

FEMI_RISC și Metodologia de identificare a riscurilor de femicid au fost elaborate în cadrul proiectului CARE: drepturi, rețele și intervenție coordonată împotriva violenței bazată pe gen și traficul de persoane, implementat de eLiberare și Centrul FILIA cu sprijinul ACT212. Proiect finanțat prin Programul de Implicare Civică, sprijinit de Contribuția Elvețiană cu scopul de a reduce disparitățile economice și sociale în UE. Conținutul acestui material nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Elveției: www.elvetiaromania.ro.

Cercetătoarea Ecaterina Balica este fondatoarea și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor (ORAPO), o structură dedicată monitorizării cazurilor de violență letală și punctul național de contact pentru Observatorul European al Femicidului (EOF). A reprezentat România în proiecte internaționale majore dedicate combaterii uciderii femeilor din motive de gen. Domeniile sale de cercetare includ criminalitatea violentă, omorurile-sinucideri, violența domestică, victimologia și modul în care mass-media reflectă aceste fenomene sociale grave. Prin studiile sale, Ecaterina Balica atrage atenția publică asupra realităților îngrijorătoare din societatea românească, militând activ pentru schimbarea mentalității conform căreia 'omorul în familie nu poate fi prevenit'.

Academia Română - Comunicare și imagine

Afisari: 82

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.