Anghel Saligny, inginer constructor, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat. Este, totodată, unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti.

S-a născut la 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, judeţul Galaţi. A avut un frate cu un an mai mare, Alfons Oscar I. Saligny (1853-1903), care a devenit un chimist cunoscut, membru corespondent al Academiei Române, şi o soră, Sofia Saligny, împreună cu care a făcut clasele superioare de liceu la Potsdam.

Anghel Saligny a urmat primele clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înfiinţat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România. A urmat, apoi, studiile secundare, la gimnaziul din Focşani, Colegiul Naţional Unirea, din aceeaşi localitate, şi ulterior, liceul în Germania, la Potsdam. Fiind iniţial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universităţii din Berlin, avându-l ca profesor pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821-1894). În perioada 1870-1874, a urmat cursuri la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877-1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal.

A proiectat liniile ferate Adjud-Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate-şosea şi cale ferată din România (1881-1882). În 1884 a fost numit profesor la Şcoala de poduri şi şosele. Podul peste râul Siret la Comăneşti, terminat în 1888, a fost lucrarea care l-a consacrat ca un remarcabil constructor de poduri.

Anghel Saligny a utilizat, pentru prima dată în lume, betonul armat la construcţia silozurilor de cereale din docurile portului Brăila, în 1888, iar anul următor la cele din portul Galaţi. Silozurile proiectate şi executate, sub directa îndrumare a lui Anghel Saligny, puteau cuprinde peste 25.000 tone cereale (aveau 30 m x 120 m la baza şi peste 18 m înălţime). Pereţii celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizaţi, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci şi apoi erau montate folosind o macara cu aburi, potrivit "Dicţionarului cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale" ("Editura ştiinţifică şi enciclopedică", 1979).

În perioada 1884-1901, în calitate de şef al Serviciului docuri, şi din 1877, ca şef al Serviciului lucrărilor noi din Direcţia Generală a Căilor Ferate Române, s-a ocupat de înlocuirea podurilor de lemn cu poduri metalice, cu console fără culee, pe linia ferată Filiaşi-Târgu Jiu (1886).

În 1885, guvernul român a organizat un concurs internaţional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Pe motiv că ofertele prezentate de firmele străine nu au fost mulţumitoare, s-a luat decizia de a încredinţa dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny şi colaboratorilor săi. Proiectarea în 1888 a podului peste Dunăre de la Cernavodă de către Anghel Saligny a reprezentat cea mai importantă lucrare a sa.
 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Începerea lucrărilor de execuţie a avut loc la 26 noiembrie 1890 în prezenţa regelui Carol I. Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovaţii în construcţia de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcţie pentru tabliere de poduri. Complexul originar de poduri de la Cernavodă se compunea din trei părţi: dintr-un pod peste braţul Borcea, cu trei deschideri principale de câte 140 m, cu grinzi sistem Gerber, şi două viaducte de capăt cu deschidere de câte 50 m; podul propriu-zis peste Dunăre, cu cinci deschideri (dintre care cea din centru de 190 m) şi un viaduct de acces - pe malul stâng - cu 15 deschideri de câte 60 m; viaductul dintre cele două braţe, care asigura traversarea peste balta Iezerului, desfiinţat în 1969, ca urmare a desecării bălţii, potrivit sursei mai sus menţionate. Costul total al tronsonului de linie ferată Feteşti-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată şi staţiile, a fost de 35 milioane lei aur.
 

Foto: (c) ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Podul peste Dunăre de la Cernavodă era, la vremea respectivă, cel mai lung din Europa (4.088 m) şi al treilea din lume. Sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Feteşti şi Cernavodă, asigura legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa. La 14 septembrie 1895 s-a dat în circulaţie podul de cale ferată peste Dunăre, de la Cernavodă, fiind unul dintre cele mai mari şi mai frumoase poduri metalice din lume construite la sfârşitul secolului al XIX-lea.
 

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / Arhiva istorică AGERPRES

Anghel Saligny, care a condus şi lucrările de amenajare ale portului Constanţa, a introdus pentru prima oară, în România, piloţii şi radierele din beton armat în construcţiile portuare.

Ca director general al Căilor Ferate, a iniţiat, în 1895, o lege pentru reorganizarea căilor ferate române, a creat legături directe între Bucureşti şi Berlin (prin Burdujeni), între Berlin şi Constanţa.

În 1899, Anghel Saligny a propus construirea primei conducte magistrale de transport produse petroliere (Băicoi - Constanţa), realizată în 1916, în baza legii votate de Parlament în 1911.

Între 1911-1917 a fost şef al Direcţiei Generale a Îmbunătăţirilor Funciare, perioadă în care a proiectat vaste lucrări de îmbunătăţiri funciare. A fost ministru al Lucrărilor Publice (1918-1919). Anghel Saligny s-a numărat printre fondatorii Societăţii Politehnice (1881), pe care a condus-o între 1895-1897 şi 1910-1911; a fost mare ofiţer al Legiunii de Onoare (1908). Membru (din 7 aprilie 1897), vicepreşedinte (26 martie 1901-23 martie 1904) şi preşedinte (18 aprilie 1907-25 mai 1910) al Academiei Române, potrivit dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

Anghel Saligny, cel care a fost şi rămâne unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai tehnicii româneşti, s-a stins din viaţă la 17 iunie 1925, în Bucureşti, potrivit volumului ''A. Saligny'' (Ion Crişan, Editura Tineretului, 1959). AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Gabriela Badea)