logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Manifestări organizate de Ziua Culturii Naţionale

Imagine din galeria Agerpres

Ziua de 15 ianuarie, ziua naşterii poetului Mihai Eminescu, este marcată, începând din 2011, în fiecare an, ca Zi a Culturii Naţionale.

''Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional'', se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor proiectului de lege care a fost adoptat, la 16 noiembrie 2010, de Camera Deputaţilor. Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi de liberalul Mircea Diaconu. Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.

Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

Ziua Culturii Naţionale este marcată printr-o serie de manifestări organizate în 15 ianuarie 2019 atât în ţară, cât şi în străinătate.

* La Academia Română are loc sesiunea festivă "Ziua Culturii Naţionale", moderată de preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, care, în cuvântul de deschidere, va vorbi despre semnificaţia sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu. Susţin prelegeri: acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, şi acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române.

La eveniment participă preşedintele Klaus Iohannis, care va prezenta un cuvânt de salut. De asemenea, va adresa un mesaj Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Vor fi prezenţi miniştrii Educaţiei Naţionale şi Culturii şi Identităţii Naţionale, Ecaterina Andronescu şi Valer Daniel Breaz. Sesiunea festivă va fi urmată de un recital de poezie oferit de actorul Dorel Vişan şi de un concert susţinut de "Camerata Regală".

 

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


* Foaierul Ateneului Român găzduieşte o expoziţie foto-documentară realizată de Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române. Publicul are ocazia să admire unul dintre cele mai preţioase manuscrise eminesciene aflate în colecţiile Bibliotecii Academiei Române, ''Manuscrisul 2.261'', conţinând "Legenda Luceafărului", precum şi monumentala ediţie facsimilată "Manuscrisele Mihai Eminescu", în 38 de volume, un proiect realizat sub coordonarea acad. Eugen Simion. Totodată, Academia Română lansează, la Ateneul Român, aplicaţia digitală "Mihai Eminescu, întreaga operă". Opera eminesciană va fi disponibilă, în regim gratuit şi într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store şi Google Play.

* Muzeul Naţional de Istorie a României aşteaptă publicul la proiecţia filmului documentar "Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri" în intervalele orare 11.00-13.00 şi 15.00-17.00. Filmul, regizat de Titus Scurt şi produs de Centrul Multicultural Bucureşti, prezintă povestea Marii Uniri, cu participarea unora dintre cei mai importanţi istorici români contemporani: acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, conf. univ. dr. Adrian Niculescu, Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA Bucureşti.

* Academia Oamenilor de Ştiinţă din România organizează recitalul de poezie "Domnule şi Frate Eminescu!", conceput şi susţinut de Constantin Chiriac, la ora 18.00, în Aula AOSR. Recitalul reconstituie spiritual prietenia exemplară dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă prin readucerea în conştiinţa publicului a unor creaţii emblematice ale celor doi titani ai literaturii române şi universale, a unor fragmente din scrisori, precum şi a creaţiilor altor autori (Marin Sorescu, Anton Pann etc.). La manifestarea dedicată poetului naţional, vor participa personalităţi ale vieţii academice, ştiinţifice, culturale şi politice.

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


* Nume de excepţie ale picturii româneşti se reunesc într-o expoziţie al cărei vernisaj are loc în Sala Mare a Institutului Cultural Român, cu începere de la ora 18.00. Deschiderea expoziţiei "Pictori români în Franţa", organizată de Institutul Cultural Român şi Asociaţia "Soleil de l'Est", are loc în prezenţa doamnei Michele Ramis, Ambasadorul Franţei în România, a conducerii Institutului Cultural Român, a unora dintre artiştii expozanţi şi a altor invitaţi de prestigiu din sfera culturii.

* Televiziunea Română a programat, pe canalul TVR3, de la ora 19.00, o ediţie specială "Poesis" şi, la ora 20.00, recitalul "Dor de Eminescu", susţinut de actorul Ion Caramitru, alături de celebrul clarinetist Aurelian Octav Popa. Acelaşi post transmite, de la ora 21.00, sesiunea festivă "Ziua Culturii Naţionale" organizată în această zi de Academia Română la Ateneul Român.

* La Biblioteca "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, de la ora 18.00, are loc recitalul "Din valurile vremii", susţinut de actorii Ionuţ Kivu şi Irina Ungureanu şi grupul coral Pro Contemporania. În aceeaşi zi, cei care vor să cunoască mai multe despre opera marelui poet Mihai Eminescu sunt aşteptaţi la bibliotecile Nicolae Labiş, Gheorghe Şincai, Bogdan Petriceicu Haşdeu şi George Topîrceanu, la întâlniri cu expoziţii de carte ce conţin materiale din şi despre opera poetului naţional. Biblioteca "Mihai Eminescu" marchează 15 ianuarie printr-un club de lectură, în cadrul căruia copiii se vor putea familiariza cu cele mai frumoase poezii eminesciene. La Biblioteca "Vasile Alecsandri", poetul va fi aniversat printr-un atelier dedicat celor mici, atelier ce va îmbina literatura cu activitatea practică.

* Teatrul de Stat Constanţa organizează spectacolul de poezie şi muzică "De dragoste...cu Eminescu", la ora 19.00, în foaierul Teatrului. Participă artiştii Liviu Manolache, Georgiana Mazilescu, Alina Manţu, Marian Adochiţei, Andrei Cantaragiu.

* Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploieşti găzduieşte, de la ora 19.00, un Concert ce cuprinde trei dintre lucrările marelui compozitor Ludwig van Beethoven: Sonata "Kreutzer", op. 49 pentru vioară şi orchestră - arr. Mircea Luculescu, Sonata op. 90 în mi minor şi Sonata op. 101 în La major, pentru orchestră simfonică - arr. Mircea Luculescu. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice se află maestrul Ovidiu Bălan, solist - violonistul Gabriel Croitoru. Totodată, Sala Marea Unire a Palatului Culturii din Ploieşti găzduieşte, la ora 12.00, o conferinţă susţinută de prof. univ. dr. Elis Râpeanu, intitulată "Eminescu şi credinţa", urmată de depuneri de flori la monumentul poetului Mihai Eminescu, situat în zona centrală a oraşului.

 

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


* Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova organizează, la ora 9.30, în sala "Marin Sorescu", vizionarea mai multor materiale audio-video cu privire la viaţa şi opera lui Mihai Eminescu. La eveniment participă elevii claselor a XI-a de la Colegiul National "Elena Cuza".

* La Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc" din Bistriţa are loc o reprezentaţie de patinaj artistic susţinută de campioane naţionale şi internaţionale ale acestui sport, la ora 18.00. Programul este completat cu un concert susţinut de membrii trupei Distinto.

* La Muzeul Judeţean de Artă "Ion Ionescu-Quintus" din Ploieşti are loc, începând cu ora 17.00, a VII-a ediţie a Concursului interjudeţean de recitări "Ca un luceafăr am trecut prin lume". Competiţia se adresează actorilor amatori de toate vârstele.

* Muzeul "Vasile Pârvan" din Bârlad sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale printr-un dublu eveniment cultural, la ora 14.00 - conferinţa "Cariera Luceafărului în lirica eminesciană", susţinută de Luigi Bambulea, cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi lansarea volumului "Luceafărul în rebus", semnat profesor Serghei Coloşenco.

 

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


* Compania "Liviu Rebreanu" a Teatrului Naţional Târgu-Mureş organizează spectacolul "Campionatul de poezie românească"‚ dedicat Zilei Culturii Naţionale, la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului. Invitaţi speciali ai evenimentului: Ferenczi Balazs (fagot) şi Benedek Miklos (saxofon) - elevi ai Liceului Vocaţional de Artă din Târgu-Mureş.

* Accesul vizitatorilor în Casa Memorială "Mihai Eminescu" de la Ipoteşti este gratuit, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în intervalul orar 10.00-16.00. Memorialul Ipoteşti organizează mai multe manifestări dedicate lui Mihai Eminescu: ora 10.30 - Te Deum oficiat la biserica familiei Eminovici din Ipoteşti şi depuneri de coroane la statuia poetului de la Memorial; ora 11.30 - conferinţa "Eminescu, azi. 'Poetul naţional' şi paradigma 'transnaţională'" susţinută de prof. dr. Bogdan Creţu în Amfiteatrul "Laurenţiu Ulici" de la Biblioteca Naţională de Poezie "Mihai Eminescu" din Ipoteşti.

 

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO


* Reprezentanţa Institutului Cultural Român de la Madrid, Ambasada României în Regatul Spaniei şi Universitatea Complutense din Madrid, în colaborare cu Centrul Cultural "Casa de Vacas" şi cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, organizează evenimentul "Eminescu ieri şi azi", dedicat poetului Mihai Eminescu.

* Ansamblul Violoncelissimo, condus de Marin Cazacu, susţine un concert extraordinar cu ocazia Zilei Culturii Naţionale la Washington. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 81

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 28-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)

Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe

Documentare 28-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S

Documentare 28-10-2026 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie

Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.

Documentare 27-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot

Documentare 27-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie

Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al